Dintre 166 de candidaţi, doar 86 au promovat examenul de definitivat-VIDEO

290

Examenul scris pentru obţinerea definitivatului s-a desfăşurat în 20 aprilie. Pentru sesiunea din acest an s-au înscris 186 de candidaţi, dintre care 166 au fost validaţi, ceea ce înseamnă că puteau să intre la scris, dintre care au fost prezenţi 159, iar în timpul examenului s-au retras 18 candidaţi.   141 de lucrări au ajuns să fie transmise către centrele de evaluare , 86 de candidaţi au promovat examenul cu media peste opt, iar 55 candidaţi au obţinut medii între patru şi sapte nouăzecişi nouă, nepromovând examenul.

“Astăzi şi mâine, 25, respective 26, se depun contestaţiile, la Liceul Loga, unde a fost şi sediul de examene, iar în 30 aprilie se vor afişa rezultatele definitive ale examenului” a spus inspectorul şcolar adjunct prof. Francisc Halasz.

Pentru prima dată examenul se desfăşoară în vacanţa de primăvară, ceea ce a făcut ca să se prezinte mai puţini candidaţi decât în anii precedenţi. Examenul de promovabilitate este cu 7 % mai mic decât anul trecut, şi după contestaţii se poate face o imagine definitivă a celor care promovează, este de părere, prof. Francisc Halasz.

Numărul celor care nu au promovat examenul , adică 55, sunt cei care pot depune contestaţii, adică cei care au obţinut medii între 4 şi 7,99.

“Este îmbucurător faptul, că anul acesta nu s-au înregistrat medii între unu şi patru, dar şi calculul mediei s-a făcut altfel decât în anii anteriori, dar tot examenul scris a avut ponderea cea mai însemnată în calcularea mediilor”, a mai spus Halasz.

 

LĂSAȚI UN MESAJ