Dialog incredibil între directorul unui spital şi o angajată: „Te joc în picioare şi pe fie-ta o dau la albanezi!” VIDEO

1023

Modul incalificabil în care conducerea Spitalului de Psihiatrie Drăgoeşti din Vâlcea se poartă cu angajaţii săi a ieşit la iveală când înregistrarea unei discuţii în care este folosit un limbaj suburban a fost dată publicităţii.

Managerul unităţii, de profesie medic de familie, Edward Stanca motivează că incidentul a avut loc în trecut, că lucrurile s-au clarificat între timp, iar respectiva înregistrare a încăput pe mâinile cuiva care doreşte să-i facă rău. Potrivit publicaţiei locale, „Ziarul de Vâlcea”, prin intermediul căreia a postat înregistrarea pe You Tube, managerul, care conduce unitatea de 16 ani, nu ar fi la primul incident de acest fel.

De altfel este renumit pentru temperamentul său coleric şi nici spitalul nu se află la primul scandal din acest an. În urmă cu o lună, a ieşit la iveală o informaţie potrivit căreia, în plină criză pandemică, când incidenţa infectărilor cu SARS – CoV-2 în localitate ajunsese la aproximativ 10 cazuri la mia de locuitori, 95% din personalul medico-sanitar şi auxiliar refuzase să se vaccineze împotriva COVID – 19, deşi existaseră două focare în unitate, pornite din rândul angajaţilor.

Pentru a se evita repetarea incidentelor, s-a luat decizia de vaccinare a pacienţilor. Printre anti-vaccinişti se număra şi managerul instituţiei.

Revenind la înregistrare, aceasta redă discuţia şocantă dintre managerul Edward Stanca şi o angajată: „Marş acasă, scroafa dracului ce eşti! Vrei să-ţi dau două după cap? Dacă îţi dau una în ochelari, îţi zboară faţa. Handicapato! Bagă-ţi minţile în cap, că te joc în picioare! Bagă-ţi minţile în cap, că te joc efectiv în picioare!”, spune directorul la care salariata întreabă: „Să-mi spuneţi de ce mă jucaţi în picioare?”.

„De ce te joc?”, vine replica managerului şi după zgomot pare că s-a îndreptat spre femeie ca s-o plesnească. Replica ei confirmă acest lucru, pentru că spune aproape plângând: „Să nu daţi în mine!”.

Nu este contrazisă, dar agresorul insistă cu limbajul injurios: „Marş, jigodia dracu! Dau în tine… Şi pe Mustaţă ţi-l… Vă toc pe amândoi şi pe fie-ta o dau la albanezi, să ţi-o f…tă!”, la care angajata îngrozită îi reacţionează: „Vai de capul meu…”. Pe fundal se mai aude directorul când îi tot cere să-şi bage minţile în cap.

sursa – adevarul.ro

VIDEO, AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.