6.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Dezastrul de pe calea ferată din România. Trenuri de călători anulate de pe o zi pe alta, spre disperarea oamenilor

În plin sezon estival, Ministerul Transporturilor a luat decizia să anuleze zeci de rute pe calea ferată, spre disperarea oamenilor. Mai mult, trenurile rămase în circulație oferă condiții groaznice, fără aer condiționat și cu toalete defecte. Sindicaliștii din CFR se plâng că dormitoarele mecanicilor de locomotivă sunt infecte și că nu mai au bani pentru repararea locomotivelor.

Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare, elaborată de Guvern, nu are nicio legătură cu dezastrul din realitate. În fapt, Societatea Națională CFR Călători, ca și CFR Marfă, este programată pentru insolvență, iar măsurile luate în ultima vreme de conducerea Ministerului Transporturilor nu fac decât să grăbească acest proces. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Maxim, arată că există o listă cu propuneri de anulare a zeci de trenuri esențiale pentru populație, care va reduce și mai mult încasările companiei CFR Călători. Printre aceste rute care vor fi desființate se numără București-Galați și retur, București-Pitești, București Craiova, Brașov-Arad, Iași-Timișoara, București-Buzău, București-Brașov, Baia Mare-Cluj Napoca, Ploiești-Buzău, Simeria-Teiuș, precum și două trenuri de pe ruta Ilva Mică-Suceava. De anul trecut, oamenii din județul Bihor se confruntă cu o situație dramatică, după ce operatorul de căi ferate privat, singurul rămas în zonă, a renunțat la ruta Ciumeghiu – Holod –Vașcău.

Secția de cale ferată asigura naveta locuitorilor acestor comune în jurul municipiului Beiuș, a orașului Ștei, precum și acesul turiștilor în zonele turistice Băile Tinca, Padiș, Stâna de Vale. Sute de oameni au semnat o petiție cerând CFR Călători să preia această rută, însă lucrurile au rămas ca în tren. Probabil că ruta nu era rentabilă pentru operatorul privat, însă acest lucru este valabil pentru multe alte rute din țară, la care privații nu se înghesuie să le solicite. Un eventual faliment al CFR Călători și o privatizare a acestuia ar însemna, fără doar și poate, o dispariție a acestor rute vitale pentru populația din multe zone ale țării sau o creștere prohibitivă a tarifelor de călătorie.

Nu mai au nici șuruburi

Sindicatul pentru Unitatea Salariaților CFR Călători a semnalat conducerii societății criza acută de piese de schimb pentru locomotive și automotoare care se defectează în parcurs, precum și funcționarea defectuoasă a aerului condiționat și a toaletelor din vagoane. ”La Secția de reparații locomotive Remiza Sighet trebuie redată în folosință linia 1 care este închisă în prezent și care îngreunează activitatea. Trebuie schimbat acoperișul de la școala personalului pentru că există pericol de prăbușire al acestuia. La Remiza Sighet este nevoie de dotări cu scule, șuruburi palier, piulițe, șaibe, furcă de suspensie, ulei compresor, geamuri de rezervă pentru locomotive, încuietori pentru locomotive, perii compresor, perii aeroterme posturi de conducere locomotive, precum și pompe de apă”, sesizează sindicaliștii. Aceștia mai semnalează faptul că Trenul 4111 pe distanța Sighet-Cluj nu circulă sâmbăta și duminica și că în aceste zile nu mai există alt tren care să facă legătura între cele două localități. Totodată, sindicaliștii atrag atenția că, 6 automotoare Desiro au fost sechestrate de firma reparatoare pentru că nu au fost achitate facturile, din cauza faptului că bugetul de venituri și cheltuieli al CFR Călători nu a fost aprobat,

Mecanicii de locomotivă dorm în ghetouri

Deși ar trebui să se odihnească bine înainte de a pleca în cursă, mecanicii de locomotivă sunt efectiv batjocoriți și umiliți. Aceștia dorm în camere sufocante, cu paturi vechi și insalubre, nu au apă caldă și cabine de duș, nu au uși la dormitoare, fiind expuși zgomotelor infernale ale stațiilor. Problemele de acest tip sunt aproape generalizate, susțin sindicaliștii, care au cerut conducerii CFR Călători să ia măsuri urgente pentru remedierea acestora.

Sursa: https://www.national.ro/social/cfr-calatori-anuleaza-trenuri-pe-banda-rulanta-oamenii-sunt-disperati-730192.html

Alte subiecte :

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike...

Amenințare cu bombă pe un avion în Aeroportul din Timișoara

Un avion a aterizat joi noapte pe Aeroportul Timișoara. Avionul a aterizat de urgență, escala nefiind una planificată. Pe teritoriul Serbiei, a fost primită...

Citește și :