Deţinuţii nu mai au loc în puşcării. Un plan de măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, în dezbatere la Timişoara

353

Ministerul Justitiei a lansat procesul de informare şi consultare publică pentru reducerea supraaglomerării din penitenciare şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, data limită până la care sunt aşteptate propunerile cetăţenilor fiind 9 septembrie.

Consultarea este susţinută în plan local şi printr-o serie de întâlniri regionale la Iaşi, Timişoara, Cluj, Craiova şi Bucureşti cu parteneri instituţionali şi organizaţii neguvernamentale, anunţă Ministerul Justiţiei.

Prima parte a planului de măsuri adoptat la sfârşitul lunii iunie de Ministerul Justiţiei împreună cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), pus în dezbatere publică marţi, se referă la dreptul la muncă.

În acest sens, ministerul a identificat potenţiali beneficiari ai forţei de muncă din penitenciare. De asemenea, proiectul prevede „inventarierea tuturor posibilităţilor de exploatare a Gospodăriilor Agro-zootehnice (G.A.Z) aparţinând unităţilor de detenţie precum şi a numărului de deţinuţi care pot lucra în cadrul acestora. În acest sens se va avea în vedere diversificarea culturilor agricole în funcţie de solicitările momentului şi posibilităţile zonei”.

Tot în ceea ce priveşte accesul la muncă al deţinuţilor, Ministerul Justiţiei propune identificarea şi amenajarea unor spaţii pentru activităţi productive/ocupaţionale şi identificarea unei oferte de spaţiu aparţinând unităţilor penitenciare spre a fi ofertate agenţilor economici care doresc desfăşurarea de activităţi cu persoanele private de libertate.

Planul de măsuri prevede şi evaluarea prevederilor legale şi identificarea de soluţii pentru facilitarea valorificării produselor obţinute în cadrul muncii prestate atât în cadrul penitenciarelor cât şi în exteriorul acestora de deţinuţi. Ministerul propune identificarea unor avantaje fiscale sau de altă natură pentru agenţii economici care angajează persoane private de libertate, urmând a exista discuţii cu autorităţile competente.

Un alt punct al planului este lansarea unor forme de publicitate referitoare la lucrările ce pot fi executate de unităţile penitenciare cu ajutorul persoanelor private de libertate în diferite ramuri ale economiei.

De asemenea, documentul prevede organizarea periodică a bursei locurilor de muncă/întâlniri cu potenţiali angajatori/târguri de joburi (în interiorul sau exteriorul unităţilor) şi analiza prevederilor legale în materie în vederea formulării modificărilor necesare pentru stimularea angajatorilor în vederea susţinerii socio-profesionale a persoanelor care au executat pedepse privative de .libertate

2 COMENTARII

  1. cel mai bine este sa dai gratierea sau amnistitia asa nu mai sunt aglomerate inchisorile !!!si ai face si tu un bine la toata lumea gandestete ca sunt multi copi care sunt singuri pt ca parinti sunt inchisi !!!si asa ca degeaba ii tineti inchisi conditi nu au ,mor oameni acolo ,mancarea vai si amar de ea Cel mai bine esteGRATIEREA sau AMNiSTITIA…..sunt oameni care vorba ai au bani vipurile si le este frica sa nu moara in inchisoare ….da oameni care nu au bani de ei ce mai zici!!!Asa ca cel mai bine da GrAtiera pt cei cu pedepse mici

    • Daca l-ar gratia pe cel care ti-a talharit parinti sau te-a violat ce parere ai avea,nu mai bine iai sfatui sa nu ma faca fapte condamnabile?De cei care mor de foame si fara medicamente in spitale,oameni cinstiti nu vorbeste nimeni.

Dă-i un răspuns lui alexa mariana Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.