Destinul tragic al unui actor fără noroc de la viață!

230

”Astăzi, 20 martie, se împlinesc șapte ani de când colegul și prietenul nostru, actorul Ioan „Uțu” Strugari a plecat dintre noi, la numai 29 de ani. Era un tânăr frumos și talentat, care visa să își construiască o viață frumoasă. Au trecut șapte  ani, un ciclu de viață”, transmite echipa Teatrului Național din Timișoara.

Amintirea acelei zile peste care prietenii și colegii lui Uțu de la Teatrul Național din Timișoara nu vor putea trece niciodată conține astăzi, după șapte ani, un mesaj important: este timpul ca societatea noastră să nu mai permită pierderea unor oameni atât de tineri și nevinovați. Acum șapte ani, șansa lui Uțu a venit prea târziu; un sistem medical care acordă prevenției importanța cuvenită, care își apleacă atenția asupra fiecărui om, un sistem de urgențe prompt, poate că l-ar fi salvat. Ulterior, lupta îndârjită a medicilor pentru viața lui Uțu nu a mai putut fi câștigată.

ioan strugari (2)Amintindu-ne mereu și mereu de acest actor a cărui tinerețe a imprimat rolurilor sale o energie cu totul aparte,  sensibilitate și căldură, numele lui Uțu Strugari va deveni numele tuturor acelora care, în alte condiții ale sistemului medical, ar fi putut rămâne alături de cei dragi.

Tot așa cum tinerețea și  empatia care îl defineau pe actorul Uțu Strugari și-au lăsat amprenta asupra spectacolelor create la Studioul care îi poartă numele, la etajul 5, aproape de cer,  la fel, amintirea sa va deveni sinonimă cu speranța într-o societate care are grijă de oameni, o societate capabilă să construiască un sistem medical responsabil, precum și un sistem de urgențe eficient, centrat pe pacient, pe grija față de fiecare respirație a oamenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.