În ultimele zile, Justiţia a început — pentru a câta oară în anii din urmă? — să fiarbă. După ce şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de Procuror General al României, motivând (cui era dispus să-l asculte) că Societatea îi cere să nu renunţe (nu am înţeles foarte exact la ce anume) şi după ce (încă) ministrul Tudorel Toader „l-a trântit” la interviul aferent susţinerii acestei candidaturi, dl Augustin Lazăr… s-a pensionat. Scurt şi fără prea multe comentarii. În plină implicare în concursul (de dosare) aferent ocupării funcţiei de Procuror General al României şi sub presiunea unui Guvern care părea să nu mai aibă răbdarea necesară unei bune ticluiri a unei ordonanţe de modificare a „legilor justiţiei”, acelaşi domn Tudorel Toader… şi-a dat demisia, renunţând la portofoliul Justiţiei. La aceste două evenimente l-aş adăuga şi pe cel de-al treilea (prea uşor trecut cu vederea), al posibilei schimbări de robă (şi nu de palton, aşa cum, poate, ne-am fi aşteptat) a dnei judecător Cristina Tarcea. Unii spun că distinsa doamnă urmează să renunţe la neagra şi, prin urmare, terna robă de judecător al Înaltei Curţi şi să îmbrace mai roşia şi, implicit, mai vesela robă de judecător al Curţii Constituţionale.
Evenimentele de mai sus demonstrează un lucru: că, potrivnic celor crezute şi afirmate de majoritatea politicienilor noştri (mai mult sau mai puţin avizaţi), Justiţia şi Politica merg mână în mână şi că orice mişcare importantă în interiorul sistemului judiciar (în cel mai larg sens al acestei din urmă noţiuni) nu se poate produce decât sub stimul politic. Dincolo însă de această din urmă observaţie (a cărei platitudine este, pentru noi cel puţin, exasperantă), mai multe întrebări riscă să rămână fără răspuns: Ce l-a determinat pe dl Augustin Lazăr ca, după ce şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de Procuror General al României, să renunţe atât de uşor şi să-şi ceară pensionarea? Cum se face că social-democraţii, în frunte cu liderul lor, s-au convins de lipsa de loialitate a dlui Tudorel Toader abia după mai bine de un an de la data la care, cu sprijinul lor, a fost învestit în funcţia de ministru al justiţiei? Care sunt raţiunile care l-au determinat pe dl Preşedinte Klaus Iohannis să vehiculeze numele dnei Cristina Tarcea ca posibil viitor judecător la Curtea Constituţională?
Mult prea uşoara renunţare a dlui Lazăr la o foarte prodigioasă carieră de magistrat-procuror ni se pare suspectă. Nu e prea raţional să-ţi depui candidatura pentru un nou mandat de Procuror General al României şi, mai apoi, peste doar câteva zile, fără ca procedura competiţională să fie definitiv tranşată (căci deja fostul ministru al justiţiei i-a descalificat pe toţi candidaţii înscrişi), să renunţi, solicitând pensionarea care — din nou, foarte straniu! — a fost grabnic avizată de Consiliul Superior al Magistraturii şi rapid aprobată de Preşedintele României, prin emiterea, în acest scop, a unui decret. Conjugând această precipitare instituţională (specifică regimurilor politice mai degrabă autoritare) cu faptul că acelaşi distins domn Augustin Lazăr, înainte de a-şi solicita pensionarea, a trimis în judecată celebrul dosar Revoluţia [în care evenimentele din decembrie 1989 sunt calificate drept lovitură de stat, în dispreţ pentru art. 1 alin. (3) din Constituţia României, care vorbeşte, în mod expres, despre idealurile Revoluţiei din 1989, iar unul dintre cei mai iluştri inculpaţi este fostul Preşedinte al României, dl Ion Iliescu], nu putem ajunge decât la concluzia că cel despre care scriem aceste câteva rânduri a servit unui scop politic: în plină dispută electorală (ocazionată de apropiatele alegeri euro-parlamentare) şi în perspectiva alegerilor prezidenţiale de la finele acestui an, cineva din zona deciziei politice majore avea nevoie de un imbold, de un stimul, de ceva care să-l reinventeze şi să-i confere un plus (cât de mic) de legitimitate. Urmând logica acestui raţionament (dacă ea există, căci — admitem — s-ar putea să greşim), conchidem după cum urmează: scârbit de eşecul (determinat politic) suferit în competiţia pentru un nou mandat de Procuror General al României, dl Augustin Lazăr a mai făcut un ultim serviciu justiţiei mioritice (şi a trimis în judecată dosarul Revoluţiei), după care, dezamăgit fiind, a preferat să se retragă şi să se bucure de binemeritata pensie de serviciu, cuvenită foştilor magistraţi.
Plecarea dlui Tudorel Toader din fruntea Ministerului Justiţiei aminteşte de pocăinţa tardivă a celui ajuns la ceasul judecăţii. După ce s-a afiliat cu dezinvoltură la ceea ce un profesor american numea „trădarea cărturarilor”, acceptând să fie ministrul justiţiei într-un guvern născut parcă în siajul proletcultismului, dl Tudorel Toader şi-a luat ziua bună, nu înainte de a ameninţa cu tot felul de dezvăluiri în cazul în care unii social-democraţi vor continua să mai vitupereze la adresa sa. Dar plecarea sa nu a fost… nepregătită. Înainte de a părăsi funcţia ministerială, dl Toader a avut grijă să-şi rezerve un post de notar public, „în dulcele târg al Ieşilor”, pentru ca sfârşitul de carieră al reputatului profesor să fie, dacă nu prea strălucit, măcar suficient de mănos.
În sfârşit, nici cariera dnei judecător Tarcea nu putea rămâne… „în aer”. Urmând un model deja patentat, actuala distinsă Preşedintă a Înaltei Curţi se pregăteşte pentru o carieră de judecător constituţional, cu toate consecinţele acestui fericit aranjament: cumularea pensiei de serviciu, cuvenită unui fost magistrat de rang (foarte) înalt, cu salariul la care e îndreptăţit orice judecător al Curţii noastre Constituţionale. Desigur că, pe lângă acest neînsemnat avantaj, dna Tarcea va mai beneficia de altele două: a) se va întâlni zilnic cu amicul domniei sale, dl Valer Dorneanu (Preşedinte şi judecător al aceleiaşi Curţi până în anul 2022), cel în biroul căruia era să-şi piardă paltonul şi împreună cu care — sperăm, în încăperi suficient de bine luminate — va avea ocazia de a discuta şi disputa mari, serioase şi controversate probleme de drept; b) o va regăsi pe fosta colegă „de la Supremă”, dna judecător Livia Doina Stanciu, pe care o va avea alături până prin anul 2025.
Cum spuneam, Justiţia fierbe, Oamenii îşi aranjează viitorul…