Descinderi la contrabandiștii din Banat! Unde ascundeau traficanții marfa ilegală. FOTO

632

Mascații au călcat casele mai multor traficanți de țigări din Caras-Severin. Procurorii DIICOT au percheziționat 22 de locuințe și au reușit să deconspire acțiunile unui grup infracțional organizat specializat în contrabandă.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2017, pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Timiş, a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membri au acționat în vederea obţinerii de câştiguri mari prin alimentarea pieţei negre a ţigărilor de contrabandă, desfăşurându-şi activitatea atât în mediul rural cât şi în mediul urban, în special în oraşele Timişoara, Deta, Buziaş şi Bocşa, precum şi în localităţile rurale limitrofe acestora.

Ca mod de operare s-a reţinut faptul că membrii grupării infracționale acționau pe mai multe celule, urmărind atât surse noi de aprovizionare, convenabile ca preţ, cât şi extinderea pieţei de desfacere”, transmite DIICOT.

Anchetatorii spun că traficanții au găsit și un mod inedit de a ascunde marfa de contrabandă. Aceștia au săpat mai multe gropi, unde depozitau țigările.

”Cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare s-a constatat că pentru a disimula spațiile folosite pentru ascunderea țigărilor provenite din contrabandă, membrii grupului au procedat la ”distrugerea” locuințelor în vederea asigurării conspirativității actului infracțional, fiind identificate două gropi în care erau ascunse țigările netimbrate, gropi create prin perforarea plăcii de ciment din imobile.

De asemenea, s-a reținut că întreaga activitate infracţională s-a desfăşurat după înţelegeri şi planuri bine stabilite, membrii grupării adoptând un mod de lucru care să implice cele mai mici riscuri posibile, între celula de aprovizionare şi distribuţia en-detail.

Astfel, membrii grupului din palierul intermediar organizau fiecare act infracţional în parte în aşa fel încât, în cel mai scurt timp posibil, după întâlnirea cu sursele de aprovizionare, ţigările de contrabandă erau transportate şi predate direct către palierul de distribuţie”, mai explică anchetatorii.

Tot pentru reducerea riscurilor, membri grupării evitau să comercializeze cantităţi mari de ţigări, preferând efectuarea mai multor transporturi „mici”, de maxim 100 – 150 cartușe de țigări. Astfel, au existat situații în care efectuau multiple transporturi, pe distanțe de zeci de kilometri, consecutiv.

În urma descinderilor au fost confiscate peste 60.000 țigarete provenite din acte de contrabandă, precum și peste 30.000 de țigarete și peste 100 de litri de alcool, susceptibil a proveni din contrabandă.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Caraș-Severin au fost aduse la audieri 18 persoane.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.