3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Deschiderea Punctelor Gastronomice Locale și clasificarea structurilor de cazare din mediul rural în Timiș

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș, în colaborare cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș organizează marți, 18 ianuarie 2022, ora 11,00 o primă întâlnire cu producătorii locali, meșteșugarii, dar și investitorii și proprietarii de locații de cazare din comunele Otelec, Foeni, Giulvăz și Giera pe tema deschiderii Punctelor Gastronomice Locale (PGL) și a clasificării structurilor de cazare din județ.

Întâlnirea – care continuă seria de evenimente organizate în Comunele Fârdea-Surduc și Tomești – are scopul de a contribui la informarea celor interesați de dezvoltarea mediului rural în legătură cu turismul și activitățile conexe, de a veni în sprijinul acestora cu informațiile la zi și contactele necesare cu specialiștii din domeniile menționate, pentru a contribui la promovarea și dezvoltarea turistică a județului Timiș.

Persoanele interesate vor primi informații complete și la zi privind cadrul legislativ referitor la înființarea PGL și accesul la Ghidul de bune practici realizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, dar și despre condițiile de emitere a Certificatului de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și/sau alimentație publică în Timiș.

Întâlnirea va avea loc în Iohanisfeld, comuna Otelec, restaurant Bik Mania, și va fi organizată în condiții de siguranță respectând prevederile legislației în vigoare.

Alte subiecte :

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! FOTO-VIDEO

De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe funcția de primar al Timișoarei s-a mai lungit cu o poziție. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș,...

Citește și :