„Deschide ușa creștine ”… Cine e ? … „Jandarmeria!” video

209

Când se apropie sărbătorile de iarnă pe toate ulițele satelor se aud pițărăii și colindătorii. Și la oraș începe să se reînnoade vechea tradiție.

Oamenii gospodari pregătesc nuci, mere, colaci, bomboane sau cine ce poate. Nici câțiva lei nu strică. Mulți puști de o șchioapă așa își adună ceva bănuți de buzunar. Când auzi pe la poartă îndemnul de „deschide ușa creștine, că venim și noi la tine” este mare bucurie în familie. Dar dacă auzit celebrul „deschide ușa…” și afară este un grup de jandarmi în uniformă parcă te gândești de două ori. „Oare ce am făcut, de vin tocmai la mine ?”.
Un grup de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timișoara au pornit colindul!  În aceste zile premergătoare Sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului, jandarmii timișoreni au colindat în instituții publice cu care, de-a lungul anului, au cooperat și colaborat.
Au mers rând pe rând la Primăria municipiului, au fost să-i ureze zile senine Înalt Prea Sfinției Ioan, Mitropolitul Banatului și au ajuns chiar și la colegii lor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș.
Pentru a păstra vie tradiția creștină și spiritul specific sărbătorilor de iarnă, cei ce poartă uniforma bleu-jandarm au adus mai aproape de sufletele oamenilor, vechi și frumoase colinde tradiționale românești. Cei câțiva jandarmi, dintre care un dirijor dibaci, chiar au adunat adevărate perle de cultură locală. Sunt colinde mai puțin cunoscute ce nu prea le știu nici măcar cei ce se ocupă cu folclorul. Poate doar bătrânii din zone mai izolate să mai cunoască aceste melodii. E o adevărată încântare să auzi voci de adevărați artiști ce cântă altceva decât cele cunoscute de toată lumea sau ce se difuzează pe la radio și televiziuni.
La direcția Apelor, conducerea nu a vrut să încalce legea și să fie acuzați de dare de mită. S-au ferit să ofere bani jandarmilor dar i-au cadorisit cu calendare și agende unde să-și scrie alte și frumoase colinde.

Dar dacă e înălțător să mergi cu colindul și să aduci bucurie în casa celui vizitat la fel de frumos este să deschizi poarta pentru a primi la rândul tău pe cei ce vestesc marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorului.
Jandarmii timișoreni au primit la rândul lor distinși oaspeți. Și au putut afla cum știu colinda cei ce studiază pentru a deveni preoți.
În aceste zile premergătoare Sfintei sărbători a Nașterii Domnului, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara au răsunat frumoase colinde. Momente de profundă emoție au fost aduse de Corul bizantin „Sfântul Ierarh Nicolae” al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Cu prilejul acestui eveniment, jandarmii timișoreni au primit, cu deosebita onoare, vizita Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ