Marile speranţe legate de reformele cerute de „stradă” şi promise de guvernul „tehnocrat” se sting încet şi trist.
Una dintre cele mai importante – depolitizarea, acolo unde politica nu are ce căuta – a fost, poate, pentru mulţi dintre noi, macazul care ar fi putut schimba direcţia spre care se îndreaptă societatea românească.
Vă mărturisesc că, personal, încă mai credeam că depolitizarea şi implicarea mediului academic în conceperea şi monitorizarea politicilor publice ar fi fost cheia succesului schimbării, promisă de Preşedintele nostru. Evident că ar fi fost o soluţie excelentă, dacă ar fi fost şi realistă.
Realitatea este alta şi nimic nu o poate schimba! Realitatea românească este că nu poţi promova sau ocupa o poziţie publică, care-ţi conferă putere şi confort material, dacă nu eşti „membru de partid”. Cei mai în vârstă îşi mai amintesc sintagma: „membru de partid”, iar cei mai tineri pot să-şi întrebe părinţii.
Revenind la zilele noastre, mizeria legată de apartenenţa la un partid a ajuns pe culmi de neimaginat.
Exemplul cel elocvent este faptul că în aceste zile la Timişoara, doi dintre profesorii universitari care se bat pentru poziţia de preşedinte al Senatului UMF „Victor Babeş”, sunt susţinuţi politic, respectiv prof.univ.dr. Marius Craina de PSD, iar prof.univ.dr. Octavian Creţu de PNL.
Ce sa înţeleagă din această luptă un student, un cadru didactic sau un simplu cetăţean?
Criteriile pentru promovarea în acestă poziţie, onorantă în toată lumea, sunt competenţa profesională, calităţile manageriale sau onestitatea personală?
Nici vorba! Trebuie să fii membru de partid, pentru că numai aşa poţi valorifica eventualele calităţi pe care, poate, le ai.
Deci marea păcăleală cu depolitizarea să nu o spuneţi nici măcar copiilor voştri, pentru că ei nu vor mai întelege nimic din ce se întâmplă în jurul lor. Iar ei sunt nevoiţi să decidă ce să facă în viitor: să se înscrie într-un partid sau să plece din ţară.