Deniile sunt slujbe unicat în cultul divin ortodox. Denie înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai simplu spus Denia este Utrenia de a doua zi și se săvârșește seara, în ajun, în următoarele zile din Postul Mare: miercuri și vineri din săptămâna a cincea, precum și în toate zilele de rând din Săptămâna Patimilor. După tipicul bisericesc, denia nu începe seara, ci la ceasul al șaptelea din noapte, adică la miezul nopții.
O mărturie pentru acest moment al zilei este troparul „Iată Mirele vine la miezul nopții”, supranumit și troparul Miezonopticii. Apoi, la sfârșitul deniei găsim rugăciunea „Învrednicește-ne Doamne în ziua aceasta”, tocmai pentru că se apropie răsăritul soarelui. Astăzi, deniile încep seara, ca pogorământ pentru neputința privegherii, și aceasta ca excepție, nu ca regulă.
Această slujbă se săvârșește singură, fiind deosebită de Priveghere, care se săvârșește tot seara, dar este formată din combinarea a trei slujbe (Vecernia, Litia, Utrenia). Deniile de miercuri și vineri din săptămâna a cincea a Postului Mare se caracterizează prin faptul că în prima se citește în întregime Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul în locul Canoanelor, iar în a doua, că slujba are în plus Acatistul Bunei Vestiri, citit alternativ cu catismele de rând si cu primele șase ode din canoanele zilei.
În toate Bisericile Ortodoxe s-a săvârșit, joi seara, slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri, numită și Denia celor 12 Evanghelii. La Catedrala Mitropolitană din Timișoara, slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Denia din Sfânta și Marea Vineri are ca elemente specifice citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor Mântuitorului Iisus Hristos. La finalul fiecărei Evanghelii citite, strana răspunde: „Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”, fiind, astfel, preamărită îndelunga-răbdare a Domnului Hristos. Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferințelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea și moartea Sa pe Cruce. Un alt element specific îl constituie scoaterea solemnă, la antifonul al XV-lea, a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, reprezentând universalitatea mântuirii adusă de către Hristos, Dumnezeul înomenit.
