Decrețelul care a pierit din dragoste

375

Îl chema Paul. Copiii din vremurile acelea îl strigau Pablito, după numele de alint al unui mare atacant italian, Paolo Rossi, firește.

Băiatul, care avea pe atunci vreo 14 anișori, vrăjea, ce-i drept, balonul prin curtea școlii acelui oraș mic, ușor provincial, al Banatului. Părinții săi erau oameni simpli, mai degrabă săraci, fie și după standardele aiuritoare din anii de sfârșit ai socialismului ceaușist. Nu învăța strălucit la școală, dar nici prost nu era, fiind un copil intuitiv și plin cu ,,daruri” de la natură.

Arătos, destul de înalt pentru anii săi, îmbrăcat tot timpul pedant și curat (uniforma de la ,,generală” sclipea de curățenie și era călcată la dungă) Paul era băiatul cel mai apreciat, adorat, de-a dreptul, de fetele clasei sale și nu doar de acestea. Chiar și profesorii de la clasa lui îl îndrăgeau, în pofida faptului că nu se omora cu firea, când venea vorba de ,,munca cu cartea.”

Probabil că băiatul ar fi ajuns, după terminarea liceului, unul de tip industrial, un bun tehnician într-una din fabricile Caransebeșului sau poate un mecanic auto priceput, cu ceva bani puși deoparte pe la mijlocul existenței sale, dacă ceva special nu intervenea, puțin mai târziu, în viața lui.

Momentul care schimbă destine i s-a întâmplat pe la sfârșitului anului 1987, era prin noiembrie, mai precis, când frigul și bezna de început de iarnă aveau să se împletească cu burnița cenușie a comunismului delirant, hidos până la descompunere, amprentă a vechiului regim politic.

Paul devenise aproape un bărbat, la cei 18 ani ai săi, maturizat mai devreme decât colegii de școală, profund schimbat, firește, în comparație cu copilul din urmă cu patru ani. Băiatul se îndrăgostise subit și năprasnic tocmai de o adolescentă de vreo 17 ani, de la un alt liceu din oraș, Sigrid, pe numele ei.

Fată de șvabi cărășeni, înaltă, desigur că blondă, cu un păr lung și cu ochi albaștri, Sigrid îl iubea și ea foare mult.

Povestea lor de iubire a durat vreun an de zile, după care mâna lungă a destinului și-a luat ,,porția” cuvenită.

Astfel, prin vara fierbinte a anului 1987, părinții fetei au primit, pe neașteptate, dreptul de a emigra în Germania! Faptul s-a petrecut la mai bine de cinci ani de când familia depusese actele pentru a părăsi România.

Șvabii noștri aveau să-și ia, prin urmare, zborul spre Stuttgart, în urma lor rămânând doar lacrimile fetei îndrăgostite de flăcăul din Caransebeșul încă germanizat.

Nimeni nu a mai știut nimic apoi de soarta celor doi tineri, dar un detaliu avea să le sară în ochi celor care până nu de mult erau apropiați de aceștia: dispariția lui Paul din peisaj!

La câteva zile după plecarea fetei în Germania, doar câțiva au remarcat lipsa băiatului din oraș!

O vreme, nici măcar încercații săi părinți nu au știut nimic despre el, apoi – într-o noapte rece și urâtă de noiembrie – au aflat ce se întâmplase cu copilul lor atât de admirat de cei din jur.

Băiatul murise, împușcat de ,,dulcele glonț al patriei” pe când încerca să treacă, în bezna nopții de iarnă, frontiera cu Iugoslavia.
Trupul sfârtecat de gloanțele grănicerilor, ei înșiși niște copii de aceeași vârstă cu Paul, fusese găsit pe fâșie, la câteva sute de metri de punctul de frontieră de la Jimbolia.

Iubirea sa netămăduită pentru Sigrid l-a ars atât de tare pe Paul, încât nici măcar moartea nu l-a speriat îndeajuns ca să-l oprească din lunga călătorie destinată regăsirii cu frumoasa fată de șvabi bănățeni!

O moarte oarecare, pesemne, a unui ,,decrețel” al regimului politic, dar, totuși, o moarte brodată în ,,firescul” unei epoci în care viața nu valora, nici ea, aproape nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ