Decesul unui bebeluș de numai o lună, internat în spital, zguduie din nou sistemul medical românesc

661
bebelus

Părinţii unui copil din localitatea dâmboviţeană Pucioasa aduc acuzaţii grave medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Aceştia spun că bebeluşul lor, de doar o lună, a murit în urma unui malpraxis. Oamenii susţin că cel mic ar fi primit o perfuzie greşită.

Pe lângă asta, părinţii spun că cel mic a fost lăsat nesupravegheat o oră, timp în care starea lui de sănătate s-a agravat.

„Din primele date, se pare că, de la data naşterii şi până în prezent, copilul ar fi fost internat permanent. Se efectuează cercetări, urmând a se stabili toate împrejurarile evenimentului”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

Cel care a sunat la 112 a fost chiar tatăl copilului, care a declarat că este vorba de o moarte suspectă. „A fost lăsat nesupravegheat. A murit din cauza unei perfuzii greşite”; spune tatăl copilului mort.

Copilul s-a născut la 7 luni, fiind prematur. Medicii au luat decizia de a-l interna pentru a lua în greutate.

În urma acestui eveniment, conducerea Spitalului a anunţat că va demara o anchetă pentru a se stabili ce s-a întâmplat exact.

„Regretăm acest indicent care are un impact emoţional puternic, fiind vorba de un nou-născut, dar mâine dimineaţă vom declanşa o cercetare disciplinară şi în cadrul comisiilor de disciplină şi/sau a comisiei de etică vom vedea care au fost evenimentele, dacă se constată vinovaţi. În cazul în care vom constata că se face cineva vinovat de moarte celui mic vom înainta cazul spre rezolvare Colegiului Medicilor. Ştim doar că a fost vorba de prematur care presupunea o potenţială iminenţă de agravare. Acest copil s-a născut prematur, avea o restricţie foarte mare de creştere. La 35 de săptămâni, când s-a născut copilul, ar fi trebuit să aibă o greutate de 3 kilograme. Copilul s-a născut cu 1,1 kg, deci foarte mic şi cu o patologie extrem de complexă, cu potenţial letal încă de la naştere”, a declarat, pentru „Adevărul”, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, dr. Claudiu Dumitrescu.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.