De vorbă cu Silvia Moldovan, de la Asociația “SEPALE”, despre salvarea păsărilor și artă

354

De vorbă cu Silvia Moldovan, de la Asociația “SEPALE”, despre salvarea păsărilor și artă


Cum s-a conturat Asociația „Sepale”?

Totul a plecat de la faptul că, acum mulți ani, nu am găsit pe nimeni care să se ocupe de păsările bolnave și accidentate pe care le întâlneam destul de des pe stradă. Astfel a fost nevoie să învăț pe cont propriu care ar fi soluțiile pentru ele. De-a lungul timpului am întâlnit păsări care nu puteau fi eliberate, suferind de fracturi vindecate greșit sau amplasate în articulații, defecte la cioc și malformații. În timp, s-a adunat, inevitabil, o populație de păsări care nu s-ar fi descurcat în natură, de unde și hotărârea de a le asigura un loc și condiții de trai. Așa s-a născut ideea unui parc pentru păsări. Iar din dorința de a mai diminua fluxul continuu de porumbei bolnavi, am schițat un proiect pentru controlul înmulțirii porumbeilor comunitari. Doar un exemplu: în ultimul an de facultate, 2012-2013, ajungeam să strâng în jur de 70 de porumbei săptămânal, în toată luna decembrie și un pic din ianuarie, doar din piețele Libertății, Unirii, Operei, știind care erau locurile unde păsările bolnave se cuibăreau unele într-altele seara. Mi-a fost evident că trebuie făcut ceva, de unde și motivația proiectului cu turnuri și cutii ”contraceptive”. 

Un pic despre parc: acesta se dorește a fi un refugiu pentru porumbei, corvide, păsări de curte, păsări mici (sălbatice sau exotice), dar și pentru alte animale care nu reprezintă un pericol pentru păsări. În același timp vom expune sculpturi create special pentru ele, le vom modela peisaje, toate astea oarecum și într-un gest contra realității curente. Pe când mulți dintre localnici vor să scape de păsările orașului, condamnându-le pentru mizeria pe care o lasă în urma lor și considerându-le dăunătoare, eu aș dori să produc artă pentru ele, pe care se pot manifesta libere, fără a fi alungate și blamate. 

Care e procesul descoperirii păsărilor rănite, cum se intră în contact cu asociația? Totodată, cum se desfășoară o zi de muncă la adăpost?

Cei mai mulți oameni ne găsesc datele de contact pe internet, avem un site (sepale.ro) și o pagină de Facebook. Pe lângă, sunt deja multe persoane care știu de existența „Sepale” și care ne aduc păsări destul de des. Nu putem îngriji orice fel de păsăre și pentru acestea direcționăm spre alte organizații de profil, pe care vrem să le menționăm de câte ori avem ocazia. La „Prietenii Berzelor”, lângă Sibiu trimitem deseori păsări de baltă și răpitoare; păsări răpitoare de zi sau noapte ajung și la „Milvus”, Târgu-Mureș, iar drepnelele, la „Inițiativa Drepneaua Neagră”, București.

De adăpost ne ocupăm două persoane: eu, full-time, Alin part-time. Eu sunt cu îngrijirea efectivă a păsărilor, cu organizarea spațiului, gestionarea și lucrul cu lemne. Alin e cu treburile tehnice, el face spațiul mai ușor locuibil. Și lucrează cu metale. Ne-a făcut și un mic pârâu artificial și are grijă să avem mereu lumină. Pe lângă noi, mai vin periodic și prieteni și voluntari.

În ceea ce privește rutina zilnică, în prima parte a zilei asigur apa și mâncarea animalelor închise pentru recuperări, fac tratamentele comune, deschid unde trebuie deschis, scot unele păsări la soare etc. După-amiază mai curăț și orânduiesc prin adăpost și, dacă apuc, continui să construiesc sau să finisez lucrări începute. Seara închid ce-i de închis, termin cu apa și fac tratamentele individuale. Curând însă vor sosi puii de corvide și de păsări mici, care trebuie hrăniți din oră în oră sau mai des, la început, ei devenind atunci prioritatea mea și toate treburile le strecor printre orele lor de masă.

Apoi, în weekend, când vin și alte persoane să ne ajute, ne concentrăm să avansăm cu lucrările. Cei puternici se bagă și la curățenie.

Care sunt intențiile de viitor? Atât pe plan individual, cât și în ceea ce privește asociația.

Primesc atât păsări domestice, cât și sălbatice, cele domestice rămânând la noi pe viață. Pot da în adopție însă păsări care nu s-au acomodat, dar numai  persoanelor pe care le cunoaștem, care vin să ajute la adăpost. Pentru porumbeii comuni avem nevoie să se implice mai mulți oameni, sunt atât de mulți cu probleme, încât ajungem câteodată să-i refuzăm.

Păsările mici, precum vrăbiile, mierlele, graurii, sturzii, cintezele, pițigoii, muscarii, ciocănitorile, dacă nu rămân cu handicapuri, vor fi eliberate. Pentru cele care nu pot fi eliberate încerc să creez condiții cât mai bune de viață. Câteodată ele ajută în creșterea juvenililor din aceeași specie sau specii asemănătoare.

Porumbeii, ciorile, stăncuțele, coțofenele sunt eliberate direct în adăpost, inclusiv cele cu handicapuri. Pentru cei care doresc să vadă cum trăiesc la noi păsările acestea, ne pot urmări pe Facebook, unde postăm fotografii și filmulețe cu viața de aici. 

Prin asociație căutăm să ducem la capăt planuri mai mari, și anume parcul pentru păsări și proiectul privind porumbeii comunitari. La ambele lucrăm de ceva vreme. Când reușim să avem ceva concret și sigur, anunțăm.

Cum s-ar putea descrie impactul pe care îl are asociația asupra mentalității localnicilor, asupra mediului natural. Există o vizibilitate pe plan național, poate chiar internațional a eforturilor voastre?

„Sepale” se bazează pe conceptul de voluntariat și am întâlnit destul de mulți oameni care pur și simplu nu vor să creadă sau nu pot concepe că așa este. Sigur ne îmbogățim, sigur furăm, sigur e ceva la mijloc, nu există așa ceva – cum să te dedici atât de mult benevol? Sunt mulți cărora nu le place că nu ne ocupăm doar de animale, alții că nu mergem mai mult spre artă. Sunt și oameni care consideră că facem prea puțin sau mai nimic ori chiar rău. Mai sunt și persoane ce consideră că e complet inutilă sau chiar hilară  munca noastră. Sunt mulți adepți ai ciclului vieții, binențeles, aplicat doar în afara lor și acolo unde nu-i doare. Apoi sunt cei care înțeleg. Din fericire, cel mai adesea ne întâlnim cu aceștia din urmă.

Vizibilitate considerăm că există, apărem ușor la căutări, și în zona artei și a păsărilor cu probleme. Există și articoledespre noi, și în țară, și în străinătate. Dar vizibilitatea nu e ceva ce căutăm neapărat, cel puțin deocamdată; de obicei cu ea, mai mult decât ajutor, vin cereri de ajutor și noi suntem mai mereu supraaglomerați. Iarăși ceva ce ni se întâmplă adesea, suntem considerați o sursă nelimitată de timp, spațiu, energie și hrană. Și învinovățiți că nu ne purtăm ca atare. Nu suntem, iar atitudinele astea ne depășesc.

Din câte mi-ai spus, lăcașul pentru suflete în căutare de refugiu figurează și ca spațiu cultural, ca domeniu prielnic pentru organizarea și punerea în aplicare a proiectelor, a evenimentelor inedite. Ne puteți spune câte ceva despre îmbinarea dintre îngrijirea păsărilor și artă?
Asociația s-a configurat așa fiindcă nu am vrut să separ preocupările legate de artă și cele de salvarea păsărilor. Consider că se completează și se îmbogățesc reciproc. Altfel ajunge la oameni un proiect despre și pentru animale non-umane dacă îi conferi și un atribut estetic. Prin „Sepale” încercăm să aducem la ”normalitate” relațiile între oameni și alte specii, precum și mediul natural ce încă-i înconjoară.

Că am dezvoltat proiecte poate ar fi prea mult spus, fiind mai degrabă vorba de mici evenimente locale, pentru moment. Este vorba de o serie de expoziții, chiar și de o tabără, anul trecut, în colaborare cu Asociația „LAPSUS”, la care au participat mai mulți artiști, lăsându-și amprenta asupra locului; unii au pictat, un sculptor a construit cuibare ș.a.m.d. Și vrem să menținem asta, o tabără – două anuale și expoziții, cu invitați dispuși a respecta regulile locului și deschiși la principiile „Sepale”, și anume: cât mai puține materiale noi cumpărate, folosirea materialelor și obiectelor recuperate în realizarea lucrărilor de artă, protejarea vegetației, la care ținem enorm (nu vrem pe nimeni care să concureze cu păsările, iepurii, oile, scroafa D.D. și vecinii), evitarea consumului de produse de origine sau cu ingrediente animale (în cadrul evenimentelor noastre).

Pentru anul acesta plănuim un eveniment mai mare, în colaborare cu galeria „META Spațiu”, probabil ultimul organizat aici, la locația actuală de pe Calea Urseni. Vor participa mai mulți artiști care au preocupări în direcții ce țin de ecologie și ne vom organiza în mai multe locații din oraș, deci nu doar la adăpost. Colaborarea „Sepale” – „META Spațiu” a început anul trecut, în cadrul proiectului Biohazard, cu expoziția Nu văd buruieni, în care am invitat publicul să admire vegetația sălbatică care ne înconjoară, aici la adăpost, până nu va fi înlocuită de un cartier cu vile.

Pentru a o cita pe coordonatoarea META Spațiu, Mirela Stoeac-Vlăduți,“discursul curatorial va ieși de sub sfera calcifierii și a prestabilitului, și va deveni, mai degrabă, un mijloc de mediere și negociere între artiști și spațiile de expunere, între intervențiile realizate și public, o platformă de comunicare și discuție orientată spre antropocentrism și efectele dezastruoase ale omului asupra echilibrului natural, precum și a vieții însăși.. Conceptul, încă în etapă de producție creative, a pornit de la o reflexie asupra problemelor cu care se confruntă societatea contemporană, ajungând a fi dispus pe mai multe planuri. Nucleul evenimentului este concentrat pe Sepale, pe filosofia relației omului cu mediul înconjurător, căutând, prin urmare, expuneri artistice care ar putea crea un dialog, ar putea fi receptive la teme stringente, neavând un șablon bine definit, fiind permanent deschiși în fața spontanului creativ”.

LĂSAȚI UN MESAJ