De la turban și Kalashnikov la Ferrari și surfing VIDEO

519

Continuăm să ne punem întrebări despre situația din Orient și să aflăm răspunsuri de la publicistul bănățean Mario Balint cel ce a văzut cât pentru o viață de om. Cele ce se întâmplă în Țara lui Afgan sunt demne de povestirile cu „Ali Baba și cei patruzeci de hoți” dar parcă amplificate de mii de ori. Comori încă mai sunt, bătălia pentru ele este crâncenă. Hoții sunt transformați în corupți oficiali iar imaginația din legende este depășită de realitate.

– Vorbeam în episodul trecut al discuției noastre despre Armata Națională Afgană (ANA) și aparenta ei neputință de a gestiona situația…
– Da. E vorba de această celebră ANA și districtele de poliție. Practic misiunea de luptă internațională în Afganistan s-a încheiat odată cu finalizarea misiunii ISAF a NATO. Pe urmă NATO a mai inventat o misiune, „Resolute Support” care se mărginea la pregătirea trupelor armatei naționale afgane a districtelor de poliție, dotarea lor și antrenarea trupelor. Dar puțină lume știe că aceste misiuni de training se refereau și la mentoratul comenzii afgane. Întotdeauna, pe parcursul ultimelor zece ani, cât a durat acest „resolute support”, toate bătăliile importante împotriva talibanilor care au fost câștigate de ANA (și de poliție) adică de forțele de securitate afgane, aveau în spate un supra control din partea acestor militari, inclusiv români. Am avut trei români extrordinari de buni care pregătesau inclusiv comandanți de brigadă. Deci până la nivel de tactică și strategie de brigadă se mergea. Întotdeauna comandantul afgan al brigăzii care acționa în sudul Afganistanului știa că poate lua o decizie liniștit pentru că deasupra lui există „cineva” (în marea majoritatea a timpului un român) care superviza, spunea DA sau NU. Spunea „fă așa, e în regulă cum faci sau nu e bine”. „ Eu aș retrage trupe sau aș mai pune pe flancuri…” Deci aceste acțiuni de luptă erau supervizate, într-un fel, de acești traineri din „resolute support” fie că erau români, americani, polonezi sau alte nații.
Pe de altă parte aceste lupte la sol ce erau derulate de armata afgană aveau un sprijin aerian puternic.
Pe de o parte era un sprijin aerian de supraveghere din parte forțelor coaliției și a misiunii resolute support. Erau zepeline și drone operate de firme private americane care însoțeau trupele. Erau ochiul din cer ce spunea „acolo am văzut aia” și să dea informații în timp real din momentul bătăliei. E foarte importsant pentru un comandant să aibă așa ceva.

Pe de altă parte forțele aeriene afgane care au fost dotate cu aparate de zbor de atac din parte forțelor americane. Aveau elicoptere de luptă, avioane de bombardament, purtătoare de rachete hellfire. Aceste forțe aeriene afgane erau foarte eficiente în lupta la sol atunci când se cerea o intervenție aeriană. Întotdeauna acești aviatori afgani, foarte pricepuți de altfel, interveneau și schimbau soarta bataliei în favoarea forțelor de securitate afgane.

Dintr-o dată trupele NATO și americane, retregându-se din Afganistan, armata și poliția au răms cumva „în aer”.

– Nu mai simțeau acea umbrelă protectoare ?
– Nu mai exista o mână care să stea deasupra lor și care să-i încurajeze să meargă. Din punct de vedere al comenzii au fost decizii greșite și ezitări în lanțul de comandă. Lucru care se simte la nivelul militarului de rând. Soldații au preferat să nu moară pentru comandanți exitanți și să se întoarcă acasă sau să treacă de parte inamicului. Acolo când se trece de parte inamicului se trece cu totul, cu arme și bagaje, cu raniță, cu mașină, cu roata de rezervă (care cu ce apucă).
A dispărut și ochiul din cer, pentru că forțele de supraveghere (acei mercenari particulari ce operau dronele și zepelinele) din Afganistan, le-a expirat contractul și practic și-au luat jucăriile și au plecat.
Un al treilea factor important a fost reținerea la sol a aviației afgane din simplul motiv că, intenționat sau nu, mentenanța acestor aparate de zbor era asigurată de firme private americane. Acestea, evident, și-au luat tălpășița odată cu armata regulată care opera în Afganistan. Deci forțele astea de securitate nu mai aveau nici comandanți la sol, nu mai aveau nici informație din aer și nu mai aveau nici sprijin aerian. Așa că au preferat să nu lupte și să cedeze fără ripostă în fața talibanilor știind că dacă luptă și pierd, dstinul le va fi mult mai tragic. Asta din punct de vedere al armatei afgane.
Se vorbește mult despre corupție. Corupția a pus la pământ, practic, acest sistem. Eu nu crfed că nu se cunoștea această corupție în rândul guvernului.

– Cred că a fost și încurajată de forțele occidentale care mai mituiau ici-colo tot felul de lideri…
– Absolut! Deci imaginați-vă că s-au dus sute de miliarde de dolari în Afganistan. Au intrat bani într-un pământ al nimănui, practic. O parte din bani au fost furați cu sacoșa. După același principiu ca în România, că nu poți să furi de unul singur și să nu dai și la altul. Sunt convins că o parte dintre liderii coaliției internaționale a știut și a încurajat și a protejat acestă corupție. Am scris și o spun din când în când pentru aducere aminte de o formațiune la nivel de grup de luptă, (că nu putem să-i spunem altfel), „Kandahar strike” se numea. Era un grup format și antrenat de CIA în cel mai mare secret și folosit de occidentali pentru a pune cumva capăt fărădelegilor din țară carora nu li se puteau pune capăt din punct de vedere legal. Occidentalii s-au dus în Afganistan cu idea de a moderniza aceste instituții ale statului afgan, inclusiv justiția. Și România a trimis procurori foarte bine pregătiți pentru a-i ajuta pe afgani să își creeze un corp de procurori și judecători ca justiția să înceapă să funcționeze.

– Fapt foarte interesant de aflat. Până acum nu prea s-a știut de această implicare și pe plan judiciar.
– Ei bine, toți oamenii aceștia constatau că azi îl prideau pe Ali care vindea o tonă de heroină, mâine Ali ieșea pe poarta închisorii teafăr și mai și râdea în zeflemea procurorului.

Aceste lucruri se întâmplau extrem de des. Procurorii au ajuns la o culme a disperării. Judecătorii nu mai știau ce să facă. Era ceva inutil. Un teatru care se repeta la nesfârșit. Părea că nu se sfârșește. și atunci intra în scenă acest „Kandahar strike” care cu o „grupă a morții” făcea dreptate. erau acei punisher care executau pe făptași. Inclusiv fost președinte al Afganistanului, Hamid Karzai, a trimis o scrisoare de mulțumire acestui grup pentru că a eliminat niște nenorociți (cum pute să le spunem fără mănuși) din viața societății afgane pentru care nici justiția nici altcineva nu avea ac de cojocul lor. Președintele a trimis scrisoarea de mulțumire grupului. Grupul a fost foarte bine văzut până în momentul în care l-au eliminat pe fratele lui Karzai care era principalul traficant de droguri în suduol Afganistanului. Deci, de fapt, întregul trafic de droguri trecea prin mâna fratelui președintelui în sudul țării. Nu știu în nord și în centru care era situația dar în sudul era al familiei Karzai. Din acel moment acel Kandahar strike a intrat în dizgrație și a fost dizolvat. Le-au fost înscenate tot felul de procese, au fost băgați în pușcării. Unii au fost asasinați și așa mai departe.

Deci am spus această poveste ca să confirm că occidentalii știau de nivelul ridicat de corupție din rândul societății afgane și a mediului politic afgan. Deci nu aveau încredere în ei dar se foloseau unii de alții și au făcut averi fabuloase în această perioadă.

Mă întorc puțin la armată și la forțele de securitate. În 2017 vorbeam ultima dată cu un astfel de trainer de care am amintit ce instruiau forțele de securitate afgane în districtul de poliție 405 (mi se pare) care acționa în sudul țării în provincia Kandahar și batalionul 205 (dar este puțin important acum pentru noi).

Și l-am întrebat „Domnule am înțeles. Din punctul dv. de vedere pentru presă și mediul politic, mi-ai spus niște lucruri. Dar pentru mine. Hai să nu ne ascundem după degete. Ce se întâmplă de fapt? Bătăliile astea dintre forțele de securitate afgane și talibani cât sunt de aprige?”
Mi-a spus „Pentru fiecare doi talibani eliminați este ucis și cel puțin un membru al forțelor de securitate.” Și din momentul acela am început să ne uităm pe comunicatele oficiale de presă care emanau de la minister și care anunțau că „600 de talibani au fost eliminați în provincia cutare”. Știam atunci că cel puțin 300-400 de membri ai forțelor de securitate erau uciși. Într-un astfel de ritm de moarte în armata și poliția afgană era foarte greu să faci recrutări. Să convingi tinerii afgani să vină la oaste și să slujească țara chiar dacă primeau o soldă bună.

Cele 300.000 de forțe militare afgane erau doar pe hârtie pentru că efectivele nu puteau fi completate din motivul pe care l-au arătat anterior. Era foarte greu să recrutezi militari pentru forțele de securitate. Pe de altă parte multe kandakuri (aceste batalioane afgane) erau incomplete cu personal. E o modă în orient să existe acei „soldați de hârtie” (cum mai sunt numiți). Noi știm că o companie ar trebui să aibe o sută de persoane. De fapt avem doar 50 de oameni. Plata se face pentru o sută celelalte 50 de solde le ia comandantul. Deci bani frumoși se făceau și astfel.

– E vorba de aceiași corupți de care mai vorbeau și la alte structuri.
– Exact corupția era în toate structurile.

– Dacă tot ai amintit de acest președinte Karzai care la început a fost văzut ca un occidental cu viziuni pozitive și pregătire academică iar mai apoi a fost văzut ca unul foarte corupt. Au fost deschise nenumărate procese împotriva lui. Au fost deschise anchete, care nu s-au finalizat. Adică acel vizionar occidentalizat de fapt era la fel un mărunt (sau mare) traficat de… orice. De la mac până la ce se mai putea fura ici-colo. Sigur că nu în mod direct dar prin intermediari, ca acel frate.
– Aici avem o problemă cu liderii cam în toată lumea. Karzai a fost șeful de proiect al Unocal (Union Oil Company of California and Unocal Corporation). Era o conductă care trebuia să treacă de la Marea Caspică spre India. Compania Unocal susținută ca interes major al Statelor Unite în regiune. Nu s-au înțeles la negocieri cu talibanii în 2001. E o speculație care spune că de fapt talibanii au fost alungați de la putere pentru ca proiectul Unocal să poată fi demarat. Fostul șef de proiect, paștunul Hamid Karzai, trăit și crescut în Statele Unite a ajuns președinte al Afganistanului pentru că era singurul paștun pe care americ anii îl cunoșteau foarte bine și în care aveau încredere. I-au spus „Prietene, tu vii în Afganistan și asta este jucăria ta de acum încolo, dar pe noi ne lași în pace să ne vedem de treabă”. A fost un „Deal&Win” așa cum știu americanii să facă. Și nu cred că interesul lui Karzai a fost acela de a construi o națiune afgană în adevăratul sens al cuvântului ci evident de a face un job temporar, a câștiga cât mai mult și cât mai bine de pe urma acestui job. Și să se retragă la o bătrânețe liniștită și pașnică undeva departe de munții țării […](Cum nici celălalt președinte Ghani nu va mai trăi în țară). Dar atenție! Nici comandanții talibanilor nu sunt trăitori în Afganistan. Îmi amintesc de un documentar realizat în urmă cu foarte mulți ani în care se arăta cum unii lideri talibani (că sunt diverse cercuri de putere și în această organizație) nici nu are importanță la ce nivel de comandă era acel lider, dar abia aștepta să plece acasă într-un concediu binemeritat. S-a întors în Australia natală, pentru că era urmașul unor emigranți afgani la Melbourne, acolo unde părinții aveau un lanț de magazine de bijuterii. Și odată ajuns la Melbourne omul a lepădat turbanul și djalaba s-a urcat în Ferrari și a petrecut un concediu din club în club și la surfing pe ocean. După care a zis că e timpul să se întoarcă la serviciu. Și-a luat turbanul și Coranul s-a întors în munții Afganistanului să continue cu Sharia. Acolo a luptat mai departe cu necredincioșii. Deci cam acolo suntem. Centri de putere pentru acest conflict se află destul de departe de teatrul de operațiuni și cu siguranță ce se va întâmpla de acum încolo în Afganistan va fi hotărât în alte capitale decât la Kabul. Deși se pare că regimul taliban este cel care controlează acest spațiu.

Despre comori vom mai discuta în alte viitoare secvențe din povestea afgană. Acestea sunt în subsol și se numesc în limbaj modern cărbune,cupru,uraniu,sulf, litiu, lantan, diamante, conducte de petrol ori de gaze dar mai la vedere și în banalele câmpuri cu mac. Nu din cel pentru cozonaci ci din cel pentru heroină.

fotografii din colecția Mario Balint

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ