De la Orașul de pe Mureș al legionarilor romani până la Cenadul de azi este o fărâmă de două milenii

80

Cine crede că istoria mare se scrie doar în alte părți mai îndepărtate ale continentului se află în adevărată încurcătură. Este de mult înpământenită preconcepția că doar la alții s-au întâmplat lucruri grozave demne de a fi menționate în hrisoave și cronici. De fapt fapte mari de arme și mari oameni de stat au fost și pe aici pe meleagurile noastre din pusta Banatului. La fel și cărturari înțelepți ori prelați cu mare har au viețuit și aici la noi chiar dacă unii se fac că nu au auzit de ei. Ori poate chiar cu bună știință sunt ocoliți de cei ce scriu și fac istoria.

Așa cum am mai arătat aici în aceste pagini despre parte de nord vest a provinciei noastre acolo a existat o intensă viață economică dar și culturală în asezări monahale încă din zorii evului mediu. Au existat biserici și mănăstiri ce au devenit adevărate focare de diseminare a științei de carte. Iar mai apoi în jurul acestora au răsărit așezări temeinice cu localnici dar și cu oameni veniți din alte zări.

Dacă am arătat că în preajma localității Igriș de acum a existat o mare mănăstire cisterciană de influență franceză ce are în străfundurile sale ascunsă o altă biserică și mai veche ce denotă o trăire cucernică de la cumpăna dintre mileniul întâi și al doilea iată că și în apropiere pe Mureș în aval se află o altă biserică mănăstire de mare însemnătate. La doar câțiva kilomwetri mai la vale se află azi localitatea Cenad continuătoarea vechii cetăți a Morissenei.

Cenadul este una din cele mai vechi așezări consemnată pe teritoriul actual al țării noastre. Aici a fost o locuire aproape fără întreruperi de circa două mii de ani încă din perioada stăpânirii romane. Dovadă stă chiar denumirea latină Chanadinum. Mai apoi în limba maghiară s-a numit Nagycsanád, iar germană Tschanad. Iar ăn limba română se numește identic „Cenad”.

în antichitatea romană castrul militar era cunoscut ca roman Urbs Morisena, adică „Orașul de pe Mureș”.

Militari romani aveau la Morisena una din cazarmele întărite pentru subunitățile ce țineu de Legiunea a XIII-a Gemina. Mai apoi statul hunilor a folosit fortăreața drept capitală temporară. Locul deosebit de propice a atras ca un magnet toate neamurile. Tot capitală a fost și în vremea stăpânirii avarilor. După ce Primul Imperiu Bulgar ajunge la apogeu și va stăpâni pusta de pe valea Mureșului tot la Morisena va avea unul din punctele întărite pentru conducătorii militari dar și administratorii civili vasali ai bulgarilor.

Sub această denumire a fost cunoscut până în secolul al XIII-lea. Satul de acum nu poate decât în mică măsură să dea de bănuit despre întinderea și importanța fortificațiilor ce erau într-un adevărat oraș medieval ce cuprinde Cenadul de azi și se întindea până în partea de nord a Sânnicolaul Mare de acum după cum apare desenată o hartă a Europei din veacul al V-lea. Mari mișcări de armate au fost pe aceste meleaguri în timpul ocupației hunilor ce aveau aici în zonă una din locurile lor de mare importanță. Poate chiar una din capitalele lor. Nu se cunoaște ca populația simplă de agricultori să fi avut prea mult de suferit din cauza aprigilor războinici asiatici. Se pare că au și conviețuit împreună o bucată de vreme. Mai târziu, din anul 840 până pe la 907, cetatea Morisena a fost și reședința voevozilor Glad, Claudius și Ahtum.
Acest Ahtum (Ohtum sau Ajtony) de origine incertă. Se avansează mai multe posibilități precum că ar fi fost peceneg, român, maghiar sau khazar. Dacă este cu adevărat din stirpea lui Gelu a fost ultimul din aceast neam conducător al acestor locuri conform cronicii Gesta Hungarorum. Era unul din conducătorii unui protoregat medieval ce ocupa teritoriul de acum al Banatului. Cnezatul său avea o sursă permanentă de venituri din taxarea negoțului cu sare ce se derula cu plutele pe Mureș.

După cucerirea orașului Vidin în 1002 de către bizantini, Ahtum se botezase în episcopia greacă a orașului devenind creștin ce asculta de mai marii de la răsărit.

După sosirea triburilor maghiare în această zonă a Europei și așezarea lor, nu cu puține ciocniri, viața din Morisena a continuat aproape la fel. Se povestește că sub conducerea lui Ahtum au fost aduși arhitecți și meșteri constructori de la Constantinopol. Au fost construite pe rând o biserică, o mănăstire și o reședință voevodală impozantă. Clerul era sub ascultarea bizantină chiar dacă încă oficial încă nu a avut loc schisma ce avea să împartă lumea creștină.

Regele Ștefan I, în intenția sa de a centraliza toate triburi maghiare, sau de altă origine, ce locuiau în bazinul Panonic, a dorit să se impună peste Ahtum și să-l facă vasal. A fost trimit împotriva lui Ahtum căpetenia Chanadin, rudă a regelui, ce a acceptat religia creștină la Esztergom. Chanadin a fos înalt comandant militar la curtea lui Ahtum dar ulterior trece sub ascultare regelui Ștefan.

Din prima ciocnire a celor două armate, în zona Beba Veche acum, Chanadin este scuturat serios și obligat să se retragă în apropiere la Canisa (Kanjiža sau Magyarkanizsa în nordul Voivodinei de azi).

De aici intervine în povestirea noastră un personaj deosebit pe care istoria și biserica creștină î-l pomenesc și azi, Sfântul Gerard de Cenad. Despre marile sale fapte vom vorbi mai spre finalul povestirilor.
În scrierile sale de cronicar al locurilor sfântul de mai târziu, povestește, ca un martor al întâplărilor, cum Chanadin s-a rugat la Dumnezeu și a promis că, dacă îl va învinge pe Ahtum, va zidi o mănăstire. Acestuia îi apare în vis un leu care îi spune să atace imediat și victoria va fi a lui. Chanadin și oștirea sa pornesc grăbiți în miez de noapte și se ciocnesc cu oastea lui Ahtum. Bătălia are loc cam pe câmpiile de azi ale Tomnatecului. Ahtum este omorât iar oastea fără căpetenie se bate cu sine însăși pierzând cei mai mult soldați.
Familia și urmașii lui Ahtum părăsesc cât pot de repede cetatea Morisena. Cel mai probabil de ei se leagă și unul din marile mistere ale locurilor. Tezaurul de la Sânnicolaul Mare este îngropat în graba mare (la o adâncime destul de mică) este foarte posibil să provină de la acest conducător. Se dorea recuperarea lui la liniștirea treburilor. Dar avea să fie scos după multe sute de ani în secolul al XVIII-lea de un agricultor local pe nume Pera Vuin.

După această victorie răsunătoare, Chanadin se întoarce în cetate și îi trimite regelui capul lui Ahtum. Nu este prea clar poziționată perioada acestei bătălii. Istoricii dau diferite date cum ar fi anii 1002, 1008 ori cândva între 1027 și 1030.

Drept recompensă, regele înființează un nou județ, cu numele eroului și sub conducerea acestuia și cu reședința la Morisena, care primește și statutul de cetate regală. Pentru a evita alte certuri și bătălii pentru dominarea Banatului va anexa provincia la regatul ungar. Spre sfârșitul secolului XIII și localitatea va purta numele Cenad.

Iată cum cetatea Morisena își primește un nou nume (Cenad) de la acel războinic ce la înfrânt pe Ahtum.

În anul 1030 regele înființează o episcopie condusă de Gerard, episcop de Veneția, care avea să devină un sfânt al Bisericii Catolice. El a ridicat o biserică și a înființat o mănăstire închinată Maicii Domnului. Cu această ocazie a adus ingineri italieni care s-au stabilit aici și au ridicat pe locul vechii cetăți Morisena, cetatea Cenad.

Dar așa cum multe alte comunități și orașe au dispărut ca șterse de pe fața pământului de ultimul mare val al migrațiilor la fel a dispărut și Morissena. A fost distrusă de marea invazie mongolă (tătară) din 1241. Sigur că populația localnică s-a reîntors la gospodăriilor lor distruse și au început din nou să muncească pământurile dar poziția de cetate fortificată și de mănăstire înfloritoare nu a mai fost atins ca înaite de invazie. Treptat tutul a căzut în ruină.

Viața s-a refăcut greu. Până la anul 1526 localitatea a mai continuat să fie centrul comitatului (județului) de Csanad. A intrat în componența regatului ungar de răsărit între 1526 și 1551.

După cucerirea otomană nu-și pierde rolul de centru local de administrare al sangeakului de Çanad între 1551 și anul 1595. Și apoi din nou între 1598 și 1707. O scurtă perioadă de trei ani trupele principatului Transilvaniei pun stăpânire pe aceste locuri. Dar nu pot păstra provincia fiind permanet atacați de otomani.

Din anul 1707 Cenadul decade la rangul de kaza (unitate administrativă mai mică -plasă) în cadrul sangeakul de Temeşvar din Eyalatul de Temeşvar.

După încheierea păcii și impunerea administrației habsburgice Cenadul devine parte componetă a Banatului Timișoarei între 1716 și 1778. Ca o ultimă etapă de administrare trebuie pomenit că după 1778 intră în districtul Nagyszentmiklós ( Sânnicolaul Mare) al comitatului Torontal până în anul 1918.

Iată că mica localitate de azi de la o margine de țară ce este mai cunoscută datorită punctului de frontieră deschis în anii 1990 pe unde se poate scurta drumul spre Europa de fapt ascunde o istorie cât o provincie întreagă din alte părți. Este foarte important ca toate aceste urme lăsate sub pământ sau ăn cronici să fie uitate și cei tineri ce încă sunt deschiși la a afla noutăți despre vechime să le știe.

Mănăstirea Cenadului a fost prima episcopie adevărată de pe teritoriul de acum al țării condusă de un episcop cărturar ce a devenit martir. Sfântul Gerard este pomenit în egală măsură de bisericile apusene și de cele răsăritene ca un mărturisitor al credinței. Aici a trudit și a nevoit o parte din viața sa nu foarte îndelungată dar plină de încercări.
Despre viața și opera acestui sfânt ne vom ocupa în viitoarele episoade ale poveștii fără de sfârșit a Banatului.

LĂSAȚI UN MESAJ