De la Cripta Măresei la răchia lui Nelu Duleanţ şi pancovele făcute de tanti Letiţia

47

Ţara este plină de legende, basme şi poveşti. Fiecare colţ de ţară are povestea lui. Fiecare castel, fiecare pârâu are o legendă. Fiecare peşteră, cascadă sau de ce nu, criptă, are un basm. Dar la Pietroasa chiar şi răchia are o poveste, pe care ţi-o poate spune Nelu Duleanţ, de cum îi treci pragul, şi te face să te simţi ca acasă, sau chiar mai bine. Ţuica lui Duleanţ, dar şi a muşteriilor din zonă e făcută din prune albe şi roşii, fiartă în cazan de aramă moştenit din moşi strămoşi, şi ţinută în butoaie de dud sau stejar, care dau răchiei culoarea aurie, iar Nelu Duleanţ zice că secretul răchiei, cu gust aromat şi dulceag este „să fie cât de multă şi să ţină cât de mult se poate”.

Despre zona Făget şi a Marginei, spre Poiana Ruscă, fabricarea răchiei şi prelucrarea prunelor este o veche tradiţie moştenită de peste 100 ani şi până în prezent, dar şi de acum încolo prin tinerele vlăstare.

„În ultoni din moşi strămoşi/ Crescuţi falnici şi făloşi/Cresc, asta tât natu o şcie/Prune bune dă răchie/Mândre fece şi feciori/Le culeg cu drag şi spor/Şi le adună dă cu zori/La uica Borca-n ocol/La cazan cu voie bună/Curgă răchia dă prună/A mai bună din Banat/Zâce Pătru îl umblat. (Ovidiu Duleanţ-Pietrasa).

Satul Pietroasa se află undeva la confluenţa judeţului Timiş cu judeţul Hunedoara, unde îşi au izvoare pâraiele ce formează râul Bega. Numele de Pietroasa îi vine de la carierele de piatră de moară ce au apărut în zonă încă din secolul al XVIII-lea.

Zona respectivă este una dintre cele mai frumoase din judeţul Timiş, ce îmbină dealul cu câmpia, cu defileele pâraielor, cu zgomotul apei, cu cascadele ce rămân de poveste, cum este cea de pe pârâul Şopot, o „crenguţă” a Begăi, putând merge cu maşina până aproape de cascadă, mersul pe jos fiind de doar 900 secunde.

Tot în zonă se află şi peştera Pietroasa, situată pe valea Pietrii, cu galerii de deste 1 km. Peştera fiind cunoscută ca Peştera Albastră, datorită culorii cromatice – albastru de Pietroasa.

Nu putem uita nici deliciasele pancove de la tanti Letiţia făcute cu multă migală, dar şi cu multă ştiinţă de îţi lasă gura apă, de ai tot mânca şi nu te mai saturi.

Tot în zonă se află vechi bisericuţe de lemn de prin secolele XVII-XVIII (Pietroasa, Poeni, Crivina de Sus, unele restaurate, altele în curs de restaurare, lucrările fiind oprite din lipsă de meşteri în prelucrarea lemnului, mulţi dintre ei aduşi din întreaga ţară, posibil acum ca aceştia să fie căutaţi în străinătate.

Pe pârâul Şopot se mai află şi Cripta Măresei, ce are o poveste fascinantă.

„Se spune că în secolul al XIX-lea domeniul Strâmbu aparţinea unei contese pe nume Leopoldina Stojanovits, pe care locuitorii o numeau „Măreasa”, nume ce venea de la Măria Sa. Leopoldian a avut un fiu, Bogdanovich Ferencz, care la 18 ani, îndrăgostit fiind de o fată din Budapesta pe care o mai dorea şi un alt bărbat, îl provoacă la duel pe rivalul său şi pierde confruntarea murind.

Povestea mai spune că plină de durere, în 1881, „Măreasa” a dat ordin să fie construită o criptă în pădurea de la Poeni, pe malul pârâului, unde şi-a îngropat unicul său copil. La numai un an de zile de la înmormântare sicriul a fost jefuit şi cadavrul aruncat în râu. De supărare „Măreasa” a pus corpul băiatului înapoi în sicriu şi l-a mutat în ultima încăpere, zidind un perete, iar la intrare, a comandat o uşă  de fier forjat cu care a închis cripta, contesa a plecat şi niciodată nu s-a mai întors la Poeni.”

Poveştile sunt multe şi frumoase, fiecare colţ are povestea lui, după cum vă mai spuneam. Acum autorităţile locale, Primăria din Crivina sprijinită de CJ Timiş încearcă revigorarea acestor locuri şi introducerea lor în circuit turistic.

autor: Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ