De frică să nu „tragă obloanele!” o universitate din Banat caută, cu disperare, salvarea la… Cluj

336

Cu un avantaj de numai 5 voturi, actualul rector al Universității Eftimie Murgu din Reșița, conferențiarul universitar doctor Andrade Bichescu, a reușit să obțină un nou mandat, în fața contracandidatului său, Gabriel Dinu.

A fost decan al Facultății de Științe Sociale, iar din 2016, rector al Universității Eftimie Murgu, funcție în care a fost reconfirmat în urma votului de astăzi, la care au participat 83 de cadre didactice și studenți ai universității. Dintre aceștia, 44 au votat în favoarea sa, iar 39, pentru contracandidatul său, lectorul universitar doctor Gabriel Dinu, cadru didactic la Facultatea de Științe Economcie și director al Departamentului de Învățământ la Distanță din cadrul UEMR.

Conform resita.ro, dezvoltarea învățământului superior la Reșița poate fi posibilă, în opinia rectorului, doar prin integrarea UEMR într-una dintre marile universități din România. Este vorba despre fuziunea prin absorbție cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, asupra căreia forurile decizionale din UEMR și-a da acordul încă din toamna anului trecut și pe care Andrade Bichescu o prezintă ca „o nouă etapă a învăţământului superior reşiţean. După ce în anul 1971 a demarat Institutul de Subingineri, în anul 1992 a apărut Universitatea, anul 2020 ar reprezenta integrarea într-o mare universitate din România, ceea ce, fără doar şi poate, înseamnă noi standarde și oportunităţi oferite tuturor”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.