17.2 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Datini și obiceiuri bănățene de Crăciun

În luna sărbătorilor, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș îl celebrează pe unul dintre cei mai importanți și admirați interpreți ai foclorului bănățean, Vasile Conea, într-un amplu spectacol dedicat și obiceiurilor de Crăciun.

Intitulat ”Am cântat o viață întreagă”, spectacolul Ansamblului Profesionist Banatul se va desfășura joi, 19 decembrie 2019, de la ora: 18:30 la Teatrul Național din Timișoara.

Nume mari ale muzicii populare românești – Liliana Laichici, Carmen Popovici – Dumbravă, Mihaela Petrovici, Felicia Stoian, Marius Ciprian Pop, Ciprian Roman, Nicu Novac, Petrică Miulescu Irimică și Marius Cîrnu – vor aduce spiritul curat al sărbătorilor de iarnă prin cântece și jocuri ce reconstituie atmosfera de odinioară a Crăciunului. Programul spectacolului va cuprinde colinde și obiceiuri arhaice de colindat din Banat, precum „Merge Lina la fântână” sau „Hai, ficior, cu dubele” și dansuri vechi, repuse în circulație printr-un tablou coregrafic din zona Făgetului intitulat: „Vremea colindelor”, sub îndrumarea maeștrilor coregrafi Brândușa și Nicolae Stănescu. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca.

Un moment special va fi dedicat celui supranumit ”regele doinelor”, Vasile Conea. Cu peste 50 de ani de carieră muzicală, 400 de melodii în repertoriu, 27 de casete, discuri și CD-uri Vasile Conea reprezintă o generație de artiști pentru care muzica reprezintă însăși rațiunea de a fi. Spectacolul face parte din programul ”Datini și obiceiuri de Crăciun”. Prezintă: Daniela Băcilă

Accesul la spectacol se va face pe baza invitațiilor care se găsesc la sediul CCAJT, str. E. Ungureanu nr. 1, Timișoara, începând cu 12 decembrie 2019, ora: 10:00.

Alte subiecte :

Două evenimente la care sunt așteptați iubitorii de muzică și poezie

Walter Ghicolescu va concerta pentru prima dată în Timișoara vineri, 29 martie la ora 20, la Porto Arte, sau „Vaporu” cum mai este cunoscut...

Ce concerte de top vor avea loc la Filarmonica Banatul din Timișoara în acest an

Filarmonica Banatul se pregătește pentru Festivalul “Timișoara Muzicală” și anunță nume sonore ale muzicii clasice. Compozitorul spaniol Jordi Savall, dirijorul Gabriel Bebeșelea sau faimoasa pianistă...

Citește și :