Cutremur la Bruxelles

149

Ungaria încalcă drepturile omului, minorităților, migranților… Mai poate avea drept de vot în Consiliul European o țară acuzată că încalcă mai bine de zece drepturi și libertăți fundamentale? Merită să rămână în Partidul Popular European un grup politic al cărui guvern e declarat responsabil de grave încălcări ale statului de drept și, corelativ, ale tratatelor Uniunii Europene?

La ora la care încerc să scriu acest material, Parlamentul European este chemat să voteze aprobarea Raportului Sargentini, raport critic la adresa Ungariei, discutat în sesiunea de ieri, 11 septembrie în plenul de la Strasbourg. Acolo a fost și premierul Ungariei, dl Viktor Orbán, pentru a-și prezenta ultimul cuvânt de apărare a programului și a politicilor pe care le promovează în țara vecină. Susținut de o majoritate electorală considerabilă și confortabilă, pe care nu uită să o menționeze ca factor legitimator al deciziilor luate, Viktor Orbán pune în discuție nu doar sustenabilitatea raportului sus-menționat, dar și maniera în care instituțiile europene se raportează la țara sa și la drumul sinuos al acesteia în concertul european. „Nu veți învinui un guvern, ci o țară și un popor! Veți învinui Ungaria care este membră a familiei europene a popoarelor creștine de peste o mie de ani!” — îi avertiza, ieri, pe europarlamentari. 

Intervenția de ieri a fost extrem de scurtă — 2 minute — procedural, dar consistentă prin ideile exprimate și oferite în scris tuturor celor de față. Cu toate acestea, a suscitat dezbateri în termeni radicali, poziționări și redefiniri, strângeri și desfaceri de alianțe, simpatii sau proiecte. Și aceasta pentru că, indiferent de rezultatul votului de azi, istoria Uniunii Europene va înregistra o premieră — deloc fericită. „Opțiunea nucleară”, cum a fost deja denumită în cursul dezbaterilor parlamentare, va consta în catalogarea prin vot parlamentar a guvernării dintr-un stat membru drept neconformă cu normele europene, justificând procedural ridicarea dreptului de vot în Consiliul European. Va fi prima sancțiune de acest fel pronunțată în cadrul Uniunii Europene. În cazul — greu de prezis — în care Raportul Sargentini va fi respins, o gravă neîncredere și stare de tensiune va domina toate sesiunile europarlamentare ce se vor mai desfășura în această formulă până la alegerile programate pentru luna mai 2019. Dincolo de a fi o mai profundă neînțelegere între părți, această tensiune va alimenta și încuraja viitoarele alianțe politice pre- și postelectorale și repercusiuni oricum profunde asupra întregii Uniuni. Mai precis, fie va fi „pedepsită” Ungaria, deschizând calea spre abordări similare în cazul altor țări precum Polonia, Cehia, Slovacia, Italia; fie Ungaria „va scăpa” de data aceasta, dar încrâncenările și idiosincraziile se vor radicaliza, determinând structura votului de anul viitor și configurația instituțiilor europene. 

Opțiunea nucleară

Presupunând, alături de premierul maghiar, că Raportul Sargentini al Comisiei pentru libertăți civice, justiție și afaceri interne va fi aprobat azi, am privit cu atenție conținutul acestuia, „rechizitoriul” la adresa guvernării Orbán. Acesta enumeră 12 suspiciuni de grave încălcări ale legislației europene în materii precum funcționarea sistemului constituțional și a celui electoral, independența justiției și modalitatea de numire a judecătorilor, protecția datelor private, corupția, libertățile fundamentale, drepturile minorităților. Raportul prezintă, pentru fiecare titlu/drept în parte, istoricul evenimentelor legislative și al notificărilor reciproce între instituțiile Europene, Comisia de la Veneția și guvernul de la Budapesta. Majoritatea se întind pe aproape un deceniu, cuprinzând reglementarea inițială, contestațiile, modificările legislative, îndrumările din partea Comisiei Europene sau a celei de la Veneția, stadiul actual. De remarcat este faptul că situația prezentă este luată în discuție numai în baza scriptelor furnizate îndeosebi de opoziția din Ungaria, de ONG-uri, fundații, asociații, fără a fi fost confruntate, de către un reprezentant al Uniunii Europene, cu faptele concrete din țară. Nu putem evalua cine ar fi avut dreptate, dar calitatea unei analize făcute fără verificarea acuzațiilor este pasibilă de îndoială. Este ceea ce a și subliniat Viktor Orbán în discursul său de ieri! În același context, premierul susține că a transmis europarlamentarilor analiza propusă de guvenul pe care îl conduce, dar, din nou, un script fără proba faptelor poate „doar” să fie opus altui script. În cazul de față, urmează sa vedem cu câtă forță de convingere.

În al doilea rând, opinia minoritară cuprinsă în structura Raportului converge cu acuzațiile lansate ieri de premier! „Ne urâți mai mult decât iubiți Europa!” — o frază care ne amintește de avertismentul lansat anul trecut de către Donald Tusk: „Demonstrați că sunteți liderii Europei!”, atunci când, cu ocazia celebrării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, liderii au înclinat spre o Europă — cel puțin structural — divizată „cu mai multe viteze”. În menționata Opinie minoritară se spune încă de la început: „propunerea de a utiliza articolul 7 din Tratatul UE împotriva Ungariei este orientat direct spre divizarea Uniunii Europene și spre adâncirea crizei. Diferențele politice trebuie să facă obiectul dialogului, nu al sancțiunilor. A acționa împotriva acestui principiu înseamnă a fi împotriva cooperării dintre țările noastre”.

Ar mai fi de menționat faptul că „dosarul Poloniei” a fost discutat în Comisie și în Consiliu, neajungând (încă?) la votul Parlamentului. Diferența este una crucială! În Consiliu, votul trebuie să fie unanim spre a trece o decizie și acolo, cel puțin Ungaria și Polonia și-au promis sprijin reciproc, prin exercitarea dreptului de veto. În Parlament, e nevoie de majoritate, iar parlamentarii sunt mai greu de controlat. În plus, cu toate că FIDESZ face parte din Partidul Popular European, această grupare este suficient de fragmentată spre a nu putea miza pe un vot omogen. Dar premierul Orbán a oferit, ieri, o poziție tranșantă, defensivă și ofensivă în același timp: „Vreți să acuzați Ungaria pentru că poporul maghiar a decis că țara noastră nu va deveni una de imigranți!” Iar din acest punct, aspectele de detaliu legislativ sau de critică a politicilor publice au fost învelite în, probabil, cea mai profundă crevasă a clubului european: problema migranților. 

Gardienii creștini ai Europei

Pentru noi, românii, tema protecției Europei în calea migratorilor ar putea fi una de tristă amintire sau de mândrie patriotică. Am auzit-o de atâtea ori în școală și în media încât parcă a pierdut din putere și ne-a lăsat mai mult o retorică obositoare! Între timp, temele noastre s-au schimbat, interesele imediate, personale sau de grup, propria migrație spre vest, experiențele complexe prin care a trecut fiecare la contactul cu Europa Occidentală, toate acestea tind să scuze desuetudinea în care credem că a căzut tema. La aceasta se adaugă și vocea tot mai slabă a fostului PNȚ-CD în spațiul politic românesc, partid ce nu a reușit să preia întrebările de actualitate ale democrației creștine europene și nici să susțină temele încă nefăcute ale societății românești în materie de tranziție de la un stat totalitar, secular spre o societate civilă, a drepturilor și demnității umane. Și nu sesizăm gravitatea pentru că nici partidele europene creștin-democrate nu au mai avut discursuri programatice în ultimele decenii. 

În acest context, Viktor Orbán încearcă să reintroducă pe agenda politică temele clasice ale democrației creștine: demnitatea umană, familia, valorile tradiționale, dreptatea socială, opoziția față de moștenirea mentală și instituțională a statului totalitar. Uneori reușește, alteori ne frapează cu radicalismul pozițiilor. Până la urmă, orice propunere insuficient discutată e marcată de riscul extremelor! Nu intenționăm să scuzăm pe nimeni, ci să înțelegem spre a putea vedea soluții! Nu paleative sunt necesare, ci un diagnostic onest, capabil să susțină reformele necesare!

În primul rând, Viktor Orbán acuză — și ar dori să destructureze — societatea liberală! Iar lipsa unui dialog pe această temă îi ridică vocea chiar dacă distorsionează atât scopul, cât și mijloacele! Ceea ce nu se spune public este faptul că există o diferență conceptuală semnificativă între „democrația liberală” și liberalism ca doctrină politică a unui partid! Iar în nerăbdarea de a-și vedea proiectele implementate, nici Orbán nu se „pierde în detalii”. Se cuvine așadar să subliniem faptul că „democrația liberală” nu echivalează cu impunerea valorilor liberale asupra tuturor partidelor, nici cu vreun monopol al acestora! Democrația liberală înseamnă, dimpotrivă, pluralism al partidelor, al culturii politice, înseamnă concurență între partide, simț civic, responsabilitate a statului față de cetățeni, dar și a instituțiilor unele față de celelalte, implicare civică și dialog social. Ca urmare, democrația liberală nu contestă valorile creștine, ci susține pluralismul valorilor! Nu limitează la un singur set de valori, ci acomodează cât mai multe seturi. Reprezintă un cadru, nu o ideologie! În acest cadru domnia legii și respectul libertăților fundamentale reprezintă premisa principală. Partidul liberal poate fi unul dintre competitori sau poate să nici nu existe dacă proiectul liberal este cuprins în programele altor partide. Prezența unui asemenea partid este opțională, existența cadrului democrației liberale este obligatorie în Europa. În acest sens, FIDESZ poate foarte bine aduna mai multe voturi decât socialiștii sau liberalii maghiari, dar trebuie să dovedească faptul că acționează în contextul democrației liberale, ca fundal deja agreat de toată lumea.

În al doilea rând, spunea Viktor Orbán, „raportul acesta — Sargentini, n.n. — ignoră acorduri realizate cu ani în urmă. Dacă domniile voastre sunt libere să facă acest lucru, care ar mai fi rațiunea pentru a realiza un acord cu instituțiile europene?”. Premierul se referea, desigur, la modificările legislative pe care le-a adoptat la sugestia instituțiilor în cauză, unele modificări fiind lăudate chiar în raport, altele, considerate restrictive. Este drept că acestea din urmă trebuie monitorizate și adaptate legislației europene în vigoare. După cum putem spicui din raport, ar fi vorba despre procedurile de numire a judecătorilor, de modificare a vârstei de pensionare a acestora pentru a face loc unora suspectați a fi susținători ai puterii; despre limitarea competențelor Curții Constituționale; despre legislația atât de controversată cu privire la ONG-urile desemnate „agenți străini”, respectiv la retorica electorală considerată a fi instigatoare la ură, xenofobie și rasism. Ceea ce nici măcar raportul în cauză nu reușește să explice este radicalitatea, lipsa proporționalității între propuneri și conținutul raportului însuși. 

Șantaj, calomnie, minciuni

„Acuzele vin din partea unora care au moștenit democrația și nu au fost nevoiți să-și asume niciun fel de riscuri în dobândirea libertății!”, spunea premierul, subliniind trecutul anticomunist al țării sale, în special prin prisma evenimentelor din 1956, precum și a deschiderii granițelor în primăvara lui 1989. Ideea din subsol ar fi că totul trebuie să se desfășoare treptat și are nevoie de consolidare înaintea unei alte etape de tranziție. Sigur că acuzele de nepotism, auditul numeroaselor proiecte pe bani europeni derulate de apropiați ai premierului sau ai partidului de guvernământ nu trebuie trecute sub tăcere; sigur că modificarea circumscripțiilor electorale iese din scenariul domniei legii; sigur că hărțuirea unor universități sau fundații este neavenită! Dincolo de acestea, miza este excluderea Ungariei de la votul asupra temelor europene. 

„Resping amenințările, șantajul, calomnia și acuzele frauduloase la adresa Ungariei și a poporului maghiar făcute de forțele parlamentare pro-imigrație și pro-migranți!”, avertiza Viktor Orbán. Rămâne să vedem în ce parte vor înclina parlamentarii balanța istoriei europene…

LĂSAȚI UN MESAJ