14 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

CUTREMUR în Radioul Național! Un timișorean, printre cei urmăriți penal pentru abuz în serviciu și conflict de interese

Ca și cum nu era de ajuns controversa născută prin eliminarea de către parlamentari a taxei radio și televiziune, procurorii au dat astăzi o nouă lovitură radioului național. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a început urmărirea penală față de 11 foști sau actuali membri ai Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, printre care Mirela Fugaru, Stejărel Olaru, timișoreanul Demeter Andras Istvan, Mihai Voicu si Doina Mosneag, pentru abuz in serviciu si conflict de interese, scrie news.ro.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în perioada iulie 2011 – ianuarie 2014 aceștia ar fi participat la luarea unor decizii în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune în urma cărora au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în baza cărora aceștia au obținut în mod ilegal foloase patrimoniale în cuantum total de aproximativ 400.000 lei„, precizează procurorii.

Anchetatorii au făcut percheziții la Societatea Română de Radiodifuziune și la sediul și un punct de lucru al firmei de turism Europoint, 11 persoane urmând să fie duse la audieri pentru un prejudiciu estimat de peste 400.000 de lei.

Președinte al Consiliului de Administrație al Societății Romane de Radiodifuziune este Ovidiu Miculescu, iar membri sunt Maria Toghină, Mirela Ioana Fugaru, Ruxandra Săraru, Radu F. Alexandru, Alexandru Ducu Bertzi, Andras Istvan Demeter, Ana Florea, Alina Stanciu, Alexandra Dumitrașcu, Nicoleta Viorica Balaci, Adrian Doroș și Alexandru Muraru.

Sursa: news.ro

1 COMENTARIU

  1. Vasile Luca a fost dat afara de la Radio Cluj, dupa ce a reclamat la DNA ca protejata UDMR, Debreczeni Hajnal , este angajata ilegal pe un salariu de 9.000 de lei
    In vizor scris de Ioana Oros / 28 Mai 2015 / 5 comentarii / 3685 vizualizari

    Unul dintre veteranii Radio Cluj, Vasile Luca, a fost dat afara, ieri, de conducerea Radiodifuziunii Romane. Luca este cel care a scos la lumina angajarea “pe pile” a lui Debreczeni Hajnal – consiliera de presa al presedintelui UDMR – si a formulat, in urma cu doua luni, o plangere penala la DNA. El a avut curajul sa arate ca protejata UDMR a fost angajata studioului in acte, in mod ilegal, incasand un salaru nesimtit de 9.000 de lei pe luna si fara sa presteze niciun serviciu. Drept consecinta, conducerea Radiodifuziunii Romane a reusit sa “inventeze” un motiv pentru a-l da afara pe Vasile Luca, dupa 25 de ani de munca la postul de radio.
    “Ieri mi s-a desfacut contractul de munca, incalcandu-se legislatia si dreptul la aparare. Motivul invocat a fost acela ca am avut o colaborare cu Agro TV, in conditiile in care Agro TV redifuzeaza materialele mele, iar colaborarea s-a incheiat in urma cu opt luni. Comisia nu poate sanctiona decat abateri avute in ultimele sase luni”, a explicat Vasile Luca, pentru Ziar de Cluj.
    Veteranul Radio Cluj arata ca a avut, pana acum, aprobarea conducerii pentru colaborarea cu Agro TV, insa nu s-a tinut cont de acest fapt.
    “In motivarea comisiei de disciplina se arata ca am fost concediat <> pe care le-am produs in colaborarea mea. Bineinteles ca in uma cu un an jumate, cand aveam aprobarea conducerii, nu produceam grave abateri de imagine, dar dupa ce am facut plangere pentru ca cei de la Bucuresti si de la Cluj au furat bani – pentru ca asta au facut in cazul lui Debreczeni Hajnal – automat s-au trezit ca eu trebuie sa fiu sanctionat”.
    Sanctiunea s-a aplicat treptat: in urma cu doua saptamani a fost penalizat cu 10% din salariu, iar apoi I s-a desfacut contractul de munca.
    Vasile Luca este hotarat sa actioneze in judecata decizia Radiodifuzunii Romane si este convins ca va castiga procesul.
    Comisia de disciplina a fost formata din redactorul- sef adjunct de la Targu Mures, o persoana de la Resurse Umane si un consilier juridic.
    In plangerea penala inaintata Directiei Nationale Anticoruptie in urma cu aproximativ doua luni, Vasile Luca arata ca Debreczeni Hajnalka a „lucrat” ca realizator la Radio Cluj patru luni, dar conform unor informatii neverificate era de mai multi ani platita de SRR cu 9.000 lei lunar. Ea nu a fost vazuta de niciun alt angajat la Radio Cluj, iar plata a fost una mascata.
    Conducerea Radio Cluj si a Societatii Romane de Radiodifuziune (SRR) au fost acuzate in acea plangere de abuz in serviciu, discriminare si deturnare de fonduri. Vasile Luca, angajat de 25 de ani la Radio Cluj, prezenta in plangerea sa documente prin care se aproba prelungirea detasarii lui Debreczeni cu inca trei luni la Radio Cluj, in conditiile in care, spune acesta, acest fapt contravine legii 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune.
    Dupa inregistrarea plangerii la DNA si dupa ce Ziar de Cluj a relatat acest fapt, Debreczeni Hajnalka si-a dat demisia de la Radio Cluj.

Dă-i un răspuns lui Florinel Zaharel Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă...

Un nou pod peste Bega și o pasarelă pentru pietoni în zona centrală a Timișoarei

Timişoara va avea un nou pod peste Bega, dar şi o inedită pasarelă pietonală. Lucrările vor putea demara în 2025, iar termenul de realizare...

Citește și :