Cutremur în Macronistan

111

Luna iunie a cunoscut agitația alegerilor parlamentare din Franța, nu atât din perspectiva vreunei confruntări de idei, cât a varietății formațiunilor și orgoliilor implicate. Fiind în joc 577 de mandate și multă, foarte multă putere, francezii nu reușesc să coaguleze câteva partide puternice, fiecare cu o ideologie distinctă și explicită. Dimpotrivă, gustul pentru reprezentarea celor mai mici detalii, ambițiile, influențele și chiar plăcerea jocului politic colorează Adunarea Națională într-un adevărat curcubeu. Până la urmă, cunoscuta cerință ca alegerile să ducă în hemiciclul legislativ cât mai multe opinii este îndeplinită cu asupră de măsură. De data aceasta, avem 10 grupuri politice formate din parlamentarii tocmai aleși, parlamentari provenind din patru mari formațiuni (coaliții) și o serie de organizații mult mai mici. Să ne amintim că, la începutul anilor ’90, și în România aveam o paletă foarte largă de oferte politice care, cum era și firesc, nu au rezistat și nici nu puteau genera o guvernare coerentă. Necazul și chiar riscul recentelor legislative franceze este că președintele Macron ar putea dizolva Parlamentul, convocând alegeri anticipate. După anul 2000, Constituția prevede mandate de cinci ani, ceea ce e greu de crezut că s-ar putea menține în contextul actualei configurații suprapuse peste complexitatea problemelor interne și gravitatea geopoliticii contemporane.

Ceea ce a șocat o bună parte dintre analiști și chiar politicieni este scorul obținut de Reuniunea Națională (RN), partidul doamnei Le Pen. Cumulat, această formațiune va avea\ 89 de deputați, față de doar 9 în precedentul Parlament, obținând prin aceasta, finanțare, vizibilitate și putere politică prin funcțiile la care va avea dreptul. Aparent, 89 de voturi din totalul de 577 nu reprezintă un scor de temut, dar se cuvine să precizăm încă de la început că RN este partidul cu cele mai multe voturi. Celelalte formațiuni sunt coaliții, cu durată de viață sau de loialitate discutabilă. Pe primul loc se află Ensemble/Împreună, un grup de partide care îl susțin pe președintele Macron, având, așadar, o orientare de centru pro-europeană. Au adunat 244 de mandate, dar le lipsesc 45 pentru a dispune de majoritate simplă și a putea să-și promoveze agenda fără emoții. Dimpotrivă, emoțiile vin din toate direcțiile și, subliniem de pe acum, demonstrează lipsa de coerență a politicii interne (și externe) a Franței din ultimele decenii. Chiar dacă vedem un consens evident în jurul evitării illiberalismului sau a crizelor politice evidente, e clar că societatea franceză este profund divizată și scufundată în criză de valori și principii. Președintele Macron nu doar că nu a reușit să coaguleze un partid puternic în spatele său, ci se confruntă cu contestații, respingere sau simpatie negativă, susținută mai curând de teama de mai rău decât de apreciere pentru oferta sa. A câștigat atât prezidențialele, cât și, acum, legislativele pentru că alternativele erau catastrofale, dar aceasta presupune o fragilitate periculoasă atât în latura politică din spatele său, cât și între opozanți. El este la al doilea mandat (tocmai inaugurat) și nu lasă de ghicit nicio direcție politică în continuarea președinției sale. Dimpotrivă, stilul și ambițiile sale, în mare parte nerealiste, au divizat extrem de mult societatea franceză în sine, apoi resortisanții de pe continent de cei de peste mări, încât putem spune fără rezerve că fragmentarea actualului legisltiv i se datorează în foarte mare măsură. Pe de altă parte, neavând majoritate simplă (măcar), va fi o adevărată aventură trecerea oricărei legi noi, cel mai probabil negocierile având a se încheia cu compromisuri deloc fericite. În locul celor 45 de voturi care îi vor lipsi pentru orice a decizie, va trebui să atragă deputați din UDC (Republicani și Uniunea de Dreapta și Centru), ceea ce nu va fi nici simplu, nici gratuit. Cu 64 de mandate, aceștia stiu că pot bloca aproape orice inițiativă a președintelui Macron, căci deja socialiștii lui Melenchon (NUPES) au anunțat că nu vor colabora cu Ensemble, iar RN a doamnei Le Pen va pune condiții dure pentru fiecare vot. Așadar, Ensemble a câștigat alegerile, dar va fi legată de celelalte formațiuni pentru orice proiect sau inițiativă. Este clar că nu va fi o perioadă a marilor reforme — cu toate că întreaga societate franceză le așteaptă, de la pensii, reforma sistemului energetic, relațiile „industriale” (Le Pen) cu Germania, digitalizarea, sistemul de sănătate. Mai grav, în politica externă, președintele Macron este absolut solitar, nicio formațiune parlamentară nesusținând orientarea sa pro-europeană. Așadar, chiar co-abitarea cu un asemenea parlament multicolor se anunță frustrantă în timp ce convocarea unor noi alegeri poate fi un risc major pentru președinte.

Pe locul al doilea s-a situat coaliția de stânga NUPES (Uniunea neo-ecologistă și social-populară), coodonată de Jean Luc Melenchon. Au obținut 131 de mandate (față de 66 din precedenta Adunare Națională). În ciuda dublării numărului de deputați, acesta e un scor deprimant pentru liderul său — și nu numai. Melenchon se visa prim-ministru, și încă unul extrem de activ, îndreptat împotriva planurilor europene ale lui Macron. Dacă, după primul tur, Ensemble și NUPES erau la egalitate cu 26% din voturi, turul al doilea i-a tăiat veteranului politician francez, șansa mult visată. Pe de altă parte, a anunțat că nu va colabora nici cu Macron, nici cu Marine Le Pen, cu toate că, matematic, ar fi putut coagula o contrapartidă dacă ar fi atras și voturile minoritare ale reprezentanților unor formațiuni foarte mici. Așadar, stânga, oricum fragmentată și fără o ideologie coagulantă clară, va avea destinul opoziției, dacă nu chiar al descompunerii. Timpul, adversarii politici și tradiția latină a negocierilor nesfârșite vor lucra în legea lor. Spre supărarea lui Melenchon, chiar și acei electori care, la prezidențiale, au votat pentru Macron spre a o ține deoparte pe Le Pen, nu s-au întors spre stânga indecisă, ci au mers, surprinzător, direct la Reuniunea Națională. Așadar, francezii nu se dezmint și, chiar dacă țin prezidențialele în șah, la parlamentare votează mai onest, spre a echilibra scena puterii.

Locul al treilea este ocupat de extrema dreaptă a lui Marine Le Pen, care a rupt un număr semnificativ de voturi tocmai de la centru-dreapta, sancționându-l pe Macron. De fapt, analiștii se întrec în a sublinia caracterul protestatar al acestor alegeri parlamentare: prezență la vot extrem de redusă (47,5% în primul tur, 46,2% în turul doi), dezamăgirea partidelor de centru și migrarea semnificativă spre extrema dreaptă. Aici se cuvine să deschidem o paranteză. Dacă Frontul Popular, în varianta condusă de Jean Marie Le Pen, era o formațiune rasistă, antisemită și puternic naționalistă, începând din 2011, Marine a încercat să-i schimbe fața într-una mai moderată, atât cu scopul de a îmblânzi criticii, cât și pentru a aduce lângă partid o masă mare de nemulțumiți, de neafiliați, de nehotărâți. Un soi de partid-umbrelă este ceea ce își dorea cam ceea ce declară și Orban Viktor. Marele necaz este că între declarații și fapte sunt încă mari neconcordanțe. Oricum, accentul pe identitatea culturală, pe dreptul de a fi diferit păstrează fondul naționalist-xenofob, dar îi conferă un ton pozitiv, de promovare. De pildă, una e să te opui globalizării (cum făcea tatăl politicienei), și alta e să spui că globalizarea este o opțiune câtă vreme se menține dreptul fiecăruia de a-și afirma propriul portret cultural. Ca și FIDESZ, a adăugat o componentă economică din ce în ce mai amănunțită și a reușit să atragă nemulțumiții din tabăra socialistă. La ora aceasta, rezultatul de 89 de mandate a adus Reuniunii Naționale (cum a fost redenumit partidul) două mandate de vicepreședinți ai Adunării Naționale, poziții de mare vizibilitate și influență în setarea agendei dezbaterilor și în organizarea voturilor din legislativ. În plus, finanțarea partidelor se face în funcție de numărul de mandate obținute, ceea ce va aduce în următorii cinci ani (?) sume consistente cu care se estimează că va putea achita celebra datorie externă a partidului. Este cunoscută îndatorarea lui Marine Le Pen față de unele bănci rusești, îndatorare care i-a influențat și declarațiile sau opțiunile politice. Cum campania pentru legislative s-a derulat după intrarea în vigoare a sancțiunilor europene contra Federației Ruse, ajutorul financiar a venit prin/de la Budapesta. Dar o viitoare finanțare legală de la buget dublată de funcțiile din Parlament ar putea schimba profilul acestei formațiuni. Poate spre centru (cum pretinde), poate spre dreapta radicală (cum o știm). Deocamdată, Marine Le Pen a fost desemnată lider de grup parlamentar și se estimează, dată fiind proporția mandatelor deținute de fiecare partid în parte, că Adunarea Parlamentară ar putea deveni o excelentă tribună pentru Marine Le Pen spre a-și prezenta pe larg, susținut, fiecare proiect.

Pentru majoritatea cititorilor români, se cuvine să spunem că parlamentarele franceze beneficiază de două tururi de scrutin, cu circumscripții uninominale. Așadar, politicianul care câștigă cele mai multe voturi într-o circumscripție obține mandatul, fie în primul tur, fie în cel de-al doilea. Nu există vot pe liste și, în felul acesta, oricât de notoriu ar fi un candidat, este posibil să nu obțină numărul necesar de voturi (aviz „catindaților” români???). Nici chiar Marine Le Pen nu a reușit din primul tur, dar cu 61% în turul doi, și-a adjucat reprezentarea circumscripției Pas-de-Calais. Nu același rezultat au obținut Jean Luc Melenchon sau Edouard Philippe, astfel că, în Adunarea Parlamentară, doamna Le Pen nu va avea parte de contestare considerabilă. Putem adăuga și acest „detaliu” între argumentele ideii că aceste alegeri au fost unele de protest. Iată, președinți de partide sau coaliții nu s-au calificat pentru hemiciclu, urmând a-și conduce formațiunile din afara legislativului sau a demisiona (greu de tradus în limbajul comportamental român, nu-i așa? adică președintele de partid „să nu se-aleagă”?)

Una peste alta, aritmetic, Emmanuel Macron a câștigat dreptul de a avea un guvern alcătuit din reprezentanți Ensemble, dar Le Pen a triumfat dobândind vizibilitate, finanțare și putere de influențare a deciziilor politice. Poate chiar de condiționare a acestora. Nu în ultimul rând avem un profil electoral care ar trebui să ne pună pe gânduri. Cel puțin jumătate dintre voturi au mers către actori politici anti-europeni sau, oricum, „limitat europeni”. A declara că statul de drept este un afront la adresa sufragiului universal ca urmare a unei lovituri de stat (coup d’etat), realizată de tehnocrați împotriva tradițiilor și culturii politice naționale (declarație explicită RN, dar îmbrățișată de numeroși votanți și politicieni de stânga și extrema stângă), a declara, a crede și a fi ales în baza unei asemenea viziuni este mai mult decât toxic. Nu ne rămâne decât să le răspundem în limbajul lor. Aserțiuni precum cele de mai sus sunt susținute în campania electorală și, ulterior, în parlament, cu citate atent alese din filosofia clasică grecească, din teoria democrației directe și a suveranității populare. Să spunem că, deopotrivă Voltaire și Alexis de Tocqueville, francezi prin naștere și educație, au spus întreaga lor viață ce anume este preluat eronat din filosofia politică universală în practica politică de pe Sena și, mai ales, de ce este extrem de important rolul experților în menținerea echilibrului puterilor, în promovarea unei culturi politice coerente. Aceleași forțe care au respins Constituția europeană în urmă cu aproape două decenii vin azi și câștigă mandate parlamentare criticând deciziile Curțile de justiție, respectiv ale Curților Constituționale pe motiv că acestea adaugă la sistemul de legi, creând ordine juridică acolo unde numai parlamentul ar deține competențe de legiferare. Practic, diminuează spre anulare hotărârile instanțelor de judecată și, pe cale de consecință, legitimitatea sistemului jurisdicțional în ochii votanților. Departe de noi intenția de a spăla Tribunalele de prea multele lor păcate îndreptate îndeosebi împotriva individului. Dar ele au fost create spre a susține un sistem politic, înainte de toate, și nu le poți critica atunci când vorbesc în numele UE spre a le promova când decid în baza legii naționale. E contradictoriu, falacios, stupid.

În Macronistan — cum e ironizat regimul președintelui Macron — s-a sfărâmat și foarte fragila aparență de stat de drept, democrație și raționalitate politică. Au intrat în arena legislativă luptători antrenați în alte sporturi ideologice. Greu de spus cât va dura cumpătarea și, mai ales, ce va urma și pentru francezi și, prin recul, pentru Europa. Avem, iată, o temă în plus de urmărit.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ