Curățenie la Grădina de vară cu ajutorul a sute de voluntari

76

Aproximativ 500 de voluntari din Timişoara au luat parte la igienizarea Grădinii de Vară, în cadrul Festivalui de Curăţenie. Campania a fost demarată în 2013, iar anul acesta a ajuns pentru prima dată în orașul de pe Bega.

Timişorenii au curăţat toate cele două sute de scaune din grădina de vară, au vopsit balustradele și au curățat curtea, iar organizatorii au montat coşuri de gunoi şi au adus şi un inedit mobilier stradal în formă de pian.

„Este proiectul nostru de suflet și de data asta sub un concept diferit, acela de festival, pentru că ne dorim ca, pe lângă educarea oamenilor de a păstra locurile frumoase, să îmbinăm utilul cu plăcutul și să le oferim o experiență de festival. Ne-am dorit ca anul acesta să ducem lucrurile la un nou nivel prin curățarea unor spații publice destinate evenimentelor”, spune brand managerul Cif România, co-organizatorul evenimentului, Anca Cojocaru.

După ce voluntarii au curățat Grădina de Vară, au avut parte de un concert-cadou cu Feli. De la Timişoara, Festival de Curăţenie se mută, în 18 mai, la Constanţa.

sursa: radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.