5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Cumpărați cuie și spijiniți arta. „Ciocîlteul lui Brâncuși” sau cum trag sfori și bat cuie tinerii artiști

Românul e sclavul modelor și extremelor. E la modă să înjuri pe cineva, hai să-l spurcăm de tot. E la modă să ridici în slăvi pe altul. Nu se vor termina odele de mărire a acelui personaj. Acum e moda lamentărilor. Toata ziua apare câte un trepaduș cultural și se vaită că lumea e ingrată și preferă să țină banii la saltea decât să scoată acolo câteva zeci ori zeci de mii de euro pentru a „salva” de la dezastru opera lui Brâncuși.

Problema e extrem de complexă, iar adevărații cunoscătorii ai fenomenului nu prea au avut loc să spună o părere pertinentă. Nu au avut loc de culturnicii de serviciu ce au misiunea să plângă (și să se plângă) cu lacrimi de crocodil. Aproape toți cu o jumătate de an în urmă aveau mari dificultăți să spună două vorbe coerente despre opera sculptorului. Și aveau convingerea fermă că „Armory Show” ori este o crâșmă la modă în buricul Bucureștiului ori o expoziție cu arme de vânătoare, nicidecum ceva legat de viața maestrului. Nici liota de ministeriabili ce s-au perindat prin acel mare oraș nu au avut habar cam pe unde este acel misterios „Armory Show”.

În acestă lume de mucava unii chiar incearcă să facă ceva. Un grup de tineri timișoreni a demarat un proiect alternativ prin care își propun să realizeze o operă tribut, adusă lui Constantin Brâncuși. Inițiativa lor vine ca un raspuns pentru cei ce privesc dincolo de campania “Cumințenia Pământului”, pentru cei ce cred în valorile românești autentice.

La realizarea operei de mari dimensiuni, la Târgu-Jiu, la umbra Coloanei Infinitului, vor fi folosite 7000 de cuie și 20 de km de ață. Pentru a obține finanțarea necesară, vor scoate la licitație 1876 de cuie, cifra simbolizând anul nașterii marelui artist și apelează la români să devină un cui metaforic, parte integrală din lucrarea artistică. Persoanele care vor să se implice în campania tinerilor pot dona, începand de marți, 30 august, 10 lei pentru a deveni un cui, și să fie una, printr-un liant aparent sensibil – un fir de ață, conturând întregul – imaginea tribut. Astfel, trasează o paralelă metaforică între tehnica artistică pe care o folosesc, înfășoară ața în jurul cuielor bătute pe o placă de lemn, și felul în care reacționează românii în perioada de desfășurare a campaniei. Practic, își imaginează individul român asemenea unui cui, puternic cât să străpungă un zid, să-și suțină opera, însă o mână de cuie, nefolosite, par a fi vulnerabile, risipite, inutile, în lipsa unei direcții, a unui scop cu adevărat comun.

“Chiar dacă sunt născut și crescut în Târgu-jiu sunt unele aspecte care mi-au scăpat despre viața artistului. A fost mai dureros să știu că străinii știau mult mai multe lucruri despre Brâncuși decât mine sau chiar îmi puteam eu imagina. Asta m-a motivat să mă apuc de studiu și să îl descopăr, văzând dincolo de operele sale, povestea extrem de motivațională, românească pe care a dus-o în spate cu el peste hotare, unde într-un final a atins succesul. Suntem motivați de povestea marelui artist și vrem să transmitem mai departe această energie prin modul interactiv prin care am decis să îi aducem acest tribut. Sperăm ca românii să creadă în noi, iar visul nostru să devină și visul lor“, subliniază Remus Radvan, coordonatorul acestui proiect.

Donațiile se vor face pe platforma www.crestemidei.ro Campania va dura trei saptamani, iar după această etapă, pe 19 septembrie vor scoate la lumina opera realizată, atât fizic în diferite locuri din București, îndrumând curioșii să îți facă o fotografie cu Brâncuși și să doneze, dar, mai ales, printr-un video care va cuprinde întreg procesul de producție al operei, în diferite locuri simbolice din Gorj, alături de o poveste care să transmită un mesaj de unitate Românilor.

La finalul lunii septembrie, opera va fi scoasă la licitatie, iar întreaga sumă obținută va fi donată pentru achiziția operei devenita simbol, Cumințenia Pământului.

Tinerii se așteaptă să adune câteva zeci de mii de euro din campania de crowdfunding și licitație, însă cel mai important obiectiv al lor este să-și demonstreze că pot aduce un tribut maestrului.

„…Noi sperăm ca prin campania aceasta să transmitem un mesaj de a fi împreună. Acest cuvânt nu e doar despre noi, ci și despre lucrurile care ne leagă, iar Brâncuși și-a dorit ca arta să fie un mijloc prin care oamenii să se aproprie, nu să se înstrăineze”, povestește Rareș Mateescu, absolvent de arhitectură implicat în acest proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO,...

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Citește și :