Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: „Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe”

98

Scăderea numărului de cazuri de COVID-19 raportate zilnic se simte și în spitalele din linia întâi, unde numărul pacienților care ajung este mai mic, afirmă medicul Virgil Musta, coordonatorul Spitalului de Boli Infecțioase ‘Victor Babeș’ din Timișoara, spital COVID, într-un interviu acordat HotNews.ro.

În schimb, „din păcate, vin mulți cu forme severe, pentru că mulți dintre cei care vin stau acasă prea mult, vin abia când li se agravează boala, când respiră foarte greu, cu afectare pulmonară peste 50%. De aceea, și terapia, în cazul lor, este mult mai dificilă, iar mortalitatea este încă mare”, spune medicul timișorean.

Virgil Musta este convins că „dacă dintre cei care vin cu forme severe unii ar veni puțin mai repede, am mai putea salva niște vieți, iar acesta este un lucru foarte important.” „Dacă ei ar veni la spital să se evalueze când au semne de oarecare severitate a bolii și i-am putea surprinde într-o perioadă mai timpurie a bolii, sunt convins că și șansele de reușită ar fi mult mai bune”, adaugă Virgil Musta.

Pentru primăvara acestui an se vorbește foarte mult despre un al treilea val al pandemiei, care este așteptat în lunile următoare în întreaga lume. Medicul Virgil Musta explică că este greu de estimat, în acest moment, când ar putea lovi cu exactitate acest al treilea val: „Nu știm când ne-ar putea lovi un al treilea val. Eu nu sunt epidemiolog, dar în acest moment nici din punct de vedere epidemiologic nu cred că există niște calcule exacte, din mai multe motive: pe de o parte, după cum vedem, apar factori noi, nu este o evoluție constantă a unei epidemii obișnuite, apar tulpini noi și, pe moment, această tulpină care a apărut este mai contagioasă. Dar, dacă mai apar și altele, acest element este foarte greu de pus în calcul.”

Cum putem fenta totuși acest al treilea val? Există o singură cale, afirmă Virgil Musta: vaccinarea într-un timp scurt a unui procent cât mai mare din populație: „Totul depinde de numărul de persoane vaccinate și de viteza cu care reușim să vaccinăm. Pentru că, dacă noi reușim în câteva luni să vaccinăm 50%-60% din populație, sigur situația va fi mult mai bună și nu va urma un alt val.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.