Cum s-a răzbunat un şofer pe poliţiştii care l-au amendat

1398

Polițiștii informează că, în data de 22.01.2019, în jurul orei 09:30, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe DN7, pe raza comunei Veţel, un conducător auto în vârstă de 31 de ani, din municipiul Alba Iulia.

Pentru abaterile la regimul rutier constatate (lipsă rovinietă, lipsă trusă medicală, extinctor şi triunghiuri reflectorizante), bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum total de 540 lei.

La scurt timp după primirea sancţiunii, conducătorul auto a sesizat telefonic, la numărul de urgențe 112, faptul că polițiștii care l-au sancționat se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

”Urmare a sesizării, conducerea I.P.J. Hunedoara a dispus ca șeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene să se deplaseze în teren în vederea testării celor doi agenţi de poliţie care l-au sancţionat pe bărbat. În urma testării alcoolscopice, rezultatul a fost negativ, pentru ambii agenți de poliție rutieră”, informează IPJ Hunedoara.

Polițiștii informează că, urmare a apelării nejustificate a numărului de urgenţă 112, conduătorul auto urmează a fi sancţionat contravenţional, în baza Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

sursa: observator.tv

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.