Cum l-au sărbătorit comuniștii pe regele Mihai, timp de o jumătate de secol, din neștiință

231

Ziua de 25 octombrie este încărcată de simboluri și de amintiri pentru toți cei ce au servit de-a lungul timpului în forțele armate. Toată lumea știe că în România se sărbătorește Ziua Armatei Române. Asta se învață deja din cele mai mici clase la orele de istorie și este un lucru bun ca cei mici să rezoneze cu tradițiile militare ale nației. Să știe că există oameni în uniformă ce au ca meserie apărarea țării.

Se spune destul de rituos că Armata, la data de 25 octombrie 1944, a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sigur că așa este. Dar fără a da mai multe amănunte despre conjunctura acelor ani și cum s-a ajuns la acea ocupație și acel război. Sunt încă reminiscențele unui învățământ de tip socialist când adevărurile se spunea doar parțial atunci când ajutau propagandei sau chiar se treceau sub tăcere când aceleași adevăruri deranjau.

Obiceiul de a sărbători printr-o zi anume Armata este comun în foarte multe țări. În lume s-a instituit, în mod diferențiat, de la o țară la alta, după Primul Război Mondial cu scopul de a oferi societății civile posibilitatea evocării faptelor de arme sau evenimentelor ce au marcat hotărâtor viața fiecărei oștiri. Aceste zile au fost stabilite în legătură cu momentele semnificative din istoria modernă și contemporană a fiecărei țari în parte.

Armatele din vest nu au stabilită o dată anume ca sărbătoare a forțelor militar din țările lor. Excepție fac Franța, care își onorează armata la 11 noiembrie (ziua armistițiului dintre aliații Antantei și Germania din 11 noiembrie 1918), Italia, a carei zi a armatei este la 4 noiembrie (data semnării armistițiului de la Villa Giusti – 4 noiembrie 1918) și România, care își sărbătorește Ziua Armatei la 25 octombrie.

Din 1830, anul ce se consideră a fi începutul armatei române de tip modern, și până în anii de „democrație populară” mai exact în 1951, în tradiția românească nu a existat o zi dedicată exclusiv onorării acestei instituții. Aflată, mai cu seamă după Războiul de Independență (1877-1878) în atenția publică, Armata Română a participat anual la manifestarile prilejuite de Ziua Înălțării Domnului, devenită Ziua Eroilor după Primul Război Mondial, și la cele dedicate Zilei Naționale.

Ziua Înălțării era in mod tradițional legată de comemorarea celor căzuți pe câmpurile de luptă, a eroilor militari. Oștenii cunoscuți sau nu, cu sau fără mormânt știut erau pomeniți cu evlavie de toată lumea cu slujbe religioase și coroane de flori aduse de elevi. Era un bun mod de a face cunoscut tineretului studios faptele de arme ale oștirii și de de a lega totul și de o sărbătoare religioasă. Cum în fiecare localitate, cât de mică, era câte cineva căzut la datorie și în majoritatea comunelor mai mari era și câte un monument de aducere aminte a celor plecați la luptă, iată cum armata și biserica își aduceau aportul la coeziunea comunității. Pentru cei mai mulți țărani, biserica și războiul în urma căruia au primit o bucată de pământ erau stâlpii lumii lor.

După schimbările de regim politic de după fatidica iarnă a anului 1947 conducerea bolșevică a țării nu putea să tolereze ca armata populară să mai aibe legături cu vechiul regim și cu biserica. Era o blasfemie ca o armată de sorginte „roșie” să se inchine la icoane și preoți. Cum să fie armata sărbătorită la un mare prăznic creștin așa ca Înălțarea? Trebuiau șterse toate cu buretele toate amintirile vechiului regim retrograd „moșieresco-burghez”.

În toată încrâncenarea împotriva regimului de dinainte de război, dar și ca dovadă a limitelor intelectuale ale celor ce conduceau noua lume s-a comis o nouă și monumentală gafă. Vrând să facă uitată apropierea dintre biserică și militari comuniștii au înființat o nouă sărbătoare pe 25 octombrie. Astfel, o jumătate de secol, autoritățile comuniste au ținut la mare cinste o zi specială pentru România antebelică, ziua Regelui Mihai I. Pe de o parte l-au expulzat din țară forțând actul de abdicare pe de altă parte în fiecare 25 octombrie era sărbătorit indirect prin Ziua Armatei. Nu trebuie uitat că potrivit legilor de atunci a fost ultimul comandant suprem al forțelor armatei. De asemenea este ultimul mareșal al Armatei Române.

Ziua Forțelor Armate Române a fost sărbătorită pentru prima dată în octombrie 1951 ca urmare a decretului dat de Prezidiul Marii Adunări Naționale. Acesta a fost ulterior înlocuit cu decretul numărul numărul 381 din 1 octombrie 1959 „ pentru declararea zilei de 25 octombrie ca „Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române” dat tot de același Prezidiu al Marii Adunări Naționale un echivalent al conducerii așa zisului Parlament din epocă. Acesta spunea că:

ART. 2
Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române este sărbătoare militară și populară. Ea este zi de repaus pentru militari și se sărbătorește în armată potrivit regulamentelor militare și ordinelor Ministrului Forțelor Armate ale Republicii Populare Române.

Cum s-a ajuns la alegerea acestei date?

Totul a pornit de la măsura radicală din data de 23 august 2944 când Regele Mihai, ținut până atunci în umbră de autoproclamatul „Conducător la Statului” Ion Antonescu, a luat brusc conducerea țării și a arestat întreaga camarilă din jurul mareșalului. Această măsură coroborată cu întoarcerea armatei împotriva Germaniei și alăturarea de forțele aliate a schimbat întregul curs al celui de al doilea Război Mondial. Nu era un fapt unic în istoria acelor ani. În urmă cu un an și Italia, prin regele Victor Emanuel III și-a debarcat dictatorul ce conducea de două decenii. Autoproclamatul „Il Duce” a fost arestat și inlocuit cu mareșalul Pietro Badoglio ca prim ministru. Și acolo a avut loc o rupere a alinței cu Germania și participarea alături de Aliați la efortul de război. Este doar o mică dovadă împotriva celor ce acuză regele de trădare și conlucrare cu aliații. Nu era deloc o trădare ci mersul firesc al politicii în statele cuprinse de războie.

După 23 august 1944, România a avut o contribuție substanțială la eforturile de război ale Națiunilor Unite. Armata română trebuia să contribuie la efortul de război al aliaților cu peste 12 divizii de infanterie, conform articolului 1 al Convenției de Armistițiu (semnată la 12/13 septembrie 1944), dar aceste forțe au crescut constant în pofida dificultăților întampinate în cooperarea militară româno-sovietică.

Rând pe rând sunt duse grele bătălii de a elibera cât mai mult din teritoriul Ardealului o parte fiind sub administrarea Ungariei, încă aliată a Germaniei, o parte chiar dacă era sub adminstrație română era încă plină de trupe germane ce nu se retrăgeau în liniște ci au opus o puternică rezistență.

Ofensiva pentru eliberarea părții de nord-vest a României, începuta la 9 octombrie 1944, a fost inclusă în operațiunea ofensivă „Debrețin”, planificată și condusă de Înaltul Comandament Sovietic, obiectivele acesteia fiind atinse în data de 25 octombrie 1944 când au fost eliberate localitățile Carei și Satu Mare. Semnificația victoriei este dată de eliberarea teritoriului național ocupat temporar în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940.
Deși victorioși pe front, militarii Armatei Romane aveau să suporte consecințele unui proces de transformare bazat pe realitățile postbelice. Supraviețuitorii au fost mult timp ostracizați și marginalizați, în mod deosebit cei situați în afara granițelor României, pentru vina de a fi luptat pentru apărarea teritoriului național. Vechile unități române ce au luptat în stepele rusești au fost epurate de ofițerii cei mai destoinici ai oștiri regale iar diviziile formate pe teritoriul sovietic din cadre de nădejde ale bolșevismului și din cominteniști și-au arogat toate meritele.

România a avut una din cele mai mari contribuții la eforturile de război ale Națiunilor Unite.
Dupa 23 august 1944, Armata Româna a impins spre nord-vest trupele germane de pe teritoriile controlate de statul roman. În lupte au căzut 5.048 soldați inamici și au fost luați 56.455 de prizonieri.

Sub acoperirea strategică a românilor, trupele sovietice au parcurs aproximativ 1.000 de kilometri într-un timp foarte scurt și fără să întampine rezistență, au trecut prin strâmtorile din Carpați în zona Banatului.

După alungarea trupelor germane de pe teritoriul românesc, Armatele a 1-a și a 4-a au fost angajate în luptele de pe marele front nord vestic ajungând la aproape 350 de kilometri în adâncimea aliniamentului de luptă germano-ungar. Oprind înaintarea și respingând inamicul în afara arcului carpatic, pe directia Brașov, Cluj, Carei, au sprijinit ofensiva armatei sovietice pe directia Târgu-Mureș, Dej, Satu Mare.

Prin operatiunea „Debrețin” trebuiau eliberate regiunile din estul Ungariei, până la râul Tisa. Acțiunile ofensive s-au desfășurat în trei etape Marile unități române au continuat ofensiva împreună cu Corpul Sovietic de Armată 104, ajutand astfel la eliberarea orasului Cluj.
Comandantul Armatei a 4-a, generalul Avramescu, a hotărât să îndrepte eforturile cu prioritate pentru eliberarea orașului Carei și cu o parte din forțe sa elibereze orașul Satu Mare. Generalul Gheorghe Avramescu a dorit să îi facă un cadou Regelui, care împlinea 23 de ani și care, cu două luni mai devreme, scosese România din războiul contra Națiunilor Unite și pornise lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Tot în 25 octombrie 1944, trupele românești au trecut în Ungaria. Misiunea trupelor romane a fost extrem de grea.
Pentru eliberarea orașului Carei a fost concepută o mare manevră de învăluire, cu patru divizii din Corpul 6 Armată. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie, iar în dimineața zilei de 25 octombrie a fost eliberat ultimul oraș de pe treitoriul românesc de la granița de vest.

Astfel acest artizan al Zilei Armatei de azi generalul Gheorghe Avramescu de fapt a închinat bătălia finală în onoarea regelui.

Comuniștii au omagiat fără a avea mari cunoștiințe ziua de naștere a suveranului prin militarii săi cu toate că doreau nespus să-I șteargă amintirea. Acești mancurți au cam dispărut sau au ajuns la locul lor la deșeurile istoriei iar Majestatea Sa bătrân și împovărat continuă să se gândescă la poporul și armata sa.

La mulți ani Regelui! La mulți ani Armatei Române!

LĂSAȚI UN MESAJ