Pe malul Streiului s-au păstrat ruinele uneia dintre cele trei stațiunii termale cunoscute din vremea dacilor și romanilor. „Lingura romană” de la Călan a rezistat peste 19 secole.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, înainte de înființarea Uzinelor de fier ale Călanului, așezările de pe malul Streiului aflate în prezent în componența orașului Călan se înfățișau călătorilor într-o atmosferă patriarhală.
Câteva biserici medievale – cele mai vechi din România – ridicate din ruinele fostelor villa rustica, moșii ale veteranilor romani stabiliți în ținuturile fertile din împrejurimile coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa dominau micile sate traversate de râul Strei.
Pe dealuri, se vedeau rămășițele unor cetăți și cariere dacice, iar în depărtare culmile înzăpezite ale Retezatului dădeau farmec locurilor pitorești din ținutul Hunedoarei.
Însă în centrul micilor sate din lunca Streiului, un monument misterios, înconjurat de bălți și mlaștini, atrăgea atenția călătorilor care traversau ținutul pe vechiul drum roman care lega Ulpia Traiana Sarmizegetusa și sudul țării de valea Mureșului și munții Apuseni.
Locul împânzit de vestigii dacice și romane (video) purta în Antichitate numele „Ad Aquas” (Aquae) și era menționat pe una dintre cele mai reprezentative hărți din epoca romană, Tabula Peutingeriana.
În trecut, atmosfera din jurul bazinului de la Călan era de eternă primăvără. Apa nu îngheţa, devenind astfel un paradis al broaştelor. Împrejurimile termelor de lângă râul Strei erau frumoase şi romantice, iar baia aducea însănătoşirea, scria cărturarul Aron Densuşianu în secolul al XIX-lea.
Cu timpul, în jurul vechii stațiuni antice, priveliștea așezărilor rurale a suferit transformări radicale. Uzinele metalurgice și apoi combinatul „Victoria” au acoperit aproape 100 de hectare pe malul stâng al Streiului, iar din anii ’60, mai multe cartiere de blocuri au format noul oraș muncitoresc Călan, pe malul drept al râului.
Trei stațiuni termale în Dacia
Băile termale Aquae Călan erau cunoscute din Antichitate. Alături de ele, singurele menționate cu simbolul „statio” pe harta antică, alte două locuri cu ape termale au fost cartografiate pe teritoriul Daciei, cucerit de romani la începutul secolului al doilea: Germisara (la Geoagiu Băi) și Ad Mediam (actuala Băile Herculane).
Toate cele trei se aflau pe drumul sau în apropierea drumului imperial de circa 550 de kilometri de la Dierna la Porolissum.
„Autostrada” antică traversa provincia de la sud la nord, trecând prin „Porțile de Fier ale Transilvaniei”, prin colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa și depresiunea Hațegului. Traseul continua pe văile Streiului și Mureșului, spre Apulum și exploatările de aur și de sare din Munții Apuseni, apoi spre nordul provinciei.
În apropiere de Călan, la 40 de kilometri de centrul coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa, romanii au captat izvoarele termale și puternic mineralizate ce provin din dealul aflat în apropiere de malul stâng al Streiului și au amenajat un bazin în formă de lingură. Stațiunea antică de pe râul Strei a fost înfățișată, potrivit unor cercetători, chiar și pe Columna lui Traian.
„Izvoarele termale şi solul fertil al Luncii Streiului au impus Aquae ca o „statio” pe drumul ce lega Ulpia Traiana de Apulum. Din vechile thermae s-au mai păstrat doar bazinul cioplit în stâncă, utilizat de locuitorii din împrejurimi până în zilele noastre. Ansamblul bazin – canal, datorită formei sale păstrate în timp, a fost denumit Lingura romană. Băile romane organizate erau mai accesibile celor bogaţi, stăpânilor de sclavi, autohtonii daco-geţi, locuitori ai satelor, continuând să-şi tămăduiască bolile prin vechile lor remedii, într-un cadru mai puţin sofisticat”, arăta cercetătorul Alexandru Voinea în lucrarea „O incursiune în istoria întreţinerii sănătăţii prin apă în România”.
Aici au fost descoperite, de-a lungul timpului, coloane ce au aparţinut unor edificii, piese sculpturale, epigrafe, tegulae cu paviment şi din ziduri, ţigle – unele cu ştampila Legiunii XIII Gemina și numeroase monede. Unii istorici susțin că izvoarele ar fi fost folosite și de daci, înainte de a fi amenajate de romani, aici fiind o așezare dacică numită Idata (Ydata).
Combinatul metalurgic a acoperit Aquae Călan cu funingine
Denumirea latină a așezării este atestată de inscripţia Genio Pagi Aquaensis, păstrată pe o piatră folosită în altarul bisericii medievale de la Streisîngeorgiu (Călan). Și alte inscripții de pe obiectele depuse ca ofrandă în bazinul termal, dedicate de vizitatori lui Hercule, Aesculap, Nimphe, Mitras și Silvanus, amintesc numele băilor termale.
La mijlocul anilor ’90, rămășițele stațiunii antice Aquae Călan au fost cercetate de arheologii Adriana Rusu și Eugen Pescaru, de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Raportul menționa transformările prin care vechea stațiune a trecut în secolul XX.
„Din cauza poluării cu funingine, provenită de la Combinatul siderurgic aflat în vecinătate, băile au fost abandonate ca loc de tratament şi s-a încercat amenajarea bazinului ca siloz pentru depozitarea cartofilor. Aceste lucrări au implicat umplerea până la un anumit nivel a bazinului cu nisip, pietriş de râu şi piatră”, arătau arheologii.
Bazinul antic nu mai este folosit
Dimensiunile bazinului antic erau, în punctele maxime, de șapte metri lățime și 14 metri lungime, iar adâncimea maximă a lingurii se apropia de patru metri.
„Din cauza intervenţiilor amintite din perioada modernă, stânca de pe fundul bazinului a fost sfărâmată în proporţie de două treimi. Porţiunea neafectată ne-a ajutat să stabilim forma iniţială a bazinului, modul lui de amenajare şi adâncimea apei (1,20 metri) în perioada antică. Canalul de scurgere are o formă uşor sinuoasă cu o lăţime de aproximativ un metru şi este prevăzut cu lăcaşe ce ghidau stăvilare de reglare a nivelului apei în bazin. În partea de ieşire a apei din bazin a funcţionat un stăvilar, iar la extremitatea nordică a canalului, unde mamelonul stâncos se contopeşte cu platforma de pe care acesta se înalţă, am mai observat, încă două urme de stăvilar”, menționau autorii raportului de cercetare arheologică.
Mai multe bazine cu apă și apă termală au fost construite în ultimele decenii în jurul vechii linguri romane. Aceasta nu mai este folosită ca loc de scăldat, deși este în continuare alimentată de izvoare termale, ci a rămas doar o atracție turistică pentru pasionații de istorie.
Sursa: https://adevarul.ro/
