Cum funcționează Colterm, după zece zile de la probele la cald

102

Timișorenii racordați la sistemul centralizat de încălzire pot sta liniștiți pentru că societatea de termoficare funcționează în parametri normali. Odată cu scăderea temperaturii exterioare sub 10 grade Celsius pe durata nopții, Societatea Colterm a început, în urmă cu zece zile, probele la cald în vederea bunei funcționări în sezonul de iarnă. La această oră, sistemul centralizat de încălzire funcționează în condiții bune, fără să existe zone de avarie în municipiu.

În prima etapă, căldura este livrată la parametri reduși, plecarea din puctele termice fiind reglată la 37 de grade Celsius. În cazul în care vremea va continua să se răcească, societatea de termoficare va crește temperatura sau, dimpotrivă, dacă temperaturile exterioare vor crește, se va lua măsura livrării agentului termic doar pe timpul nopții sau chiar a opririi sale.

Colterm le solicită abonaților săi să își deschidă instalațiile interioare, pentru a putea identifica eventualele probleme care pot apărea la pornirea sistemului de încălzire, iar în cazul neîncălzirii caloriferelor să îşi aerisească instalaţiile.

În plus, este posibil ca, din cauza unor probleme tehnice care pot apărea în instalațiile de distribuție ce aparțin societății de termoficare, să se întrerupă livrarea căldurii pe anumite trasee, timp de câteva ore, până la remedierea lor.

În cazul în care consumatorii se confruntă cu probleme tehnice sau constată că nu au căldură, pot suna la Dispeceratul Colterm, la numerele de telefon 0256 494 133, 0356909 (tasta 4) și 0756061468.

Pentru încălzirea cu lemne, deocamdată este trimisă lista spre aprobare către Primăria Timişoara, pentru cele 186 de persoane care se află în ajutor social. În ceea ce privește persoanele care au nevoie de ajutor pentru plata încălzirii în sistem centralizat, deocamdată nu au fost primite toate cererile şi urmează procesarea lor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ