Cum devin casele de pământ din Banat, marcă locală. Proiect cultural inedit desfășurat în Timiș

890

Asociația REcult din Timișoara, împreună cu partenerii săi, derulează proiectul cultural „Despre pământ. Oameni și casele lor din Banat”, sub forma unei campanii de conștientizare a potențialului caselor rurale din pământ. Proiectul este co-finanțat de AFCN și selectat ca eveniment oficial al Anului European al Patrimoniului Cultural.

Echipa își propune, printr-o abordare interdisciplinară, să inspire o perspectivă contemporană și sustenabilă asupra acestui tip de patrimoniu. Mai exact, identifică modalități de transformare a casei din pământ în marcă regională, prin diverse căi: cercetarea și documentarea patrimoniul material și imaterial din pământ, filmarea mărturiilor legate de arhitectura tradițională din pământ, identificarea meșterilor locali care încă mai știu cum se construiau odinioară casele în Banat și conceperea unor trasee culturale care includ acest tip de patrimoniu.

Una dintre aceste case este Taverna, de la The Village, din satul Buzad, loc care va găzdui, în perioada 27 – 31 August 2018, evenimentul principal al campaniei, a doua ediție a festivalului itinerant de pământ, REGIO EARTH.

Prima ediție a avut loc anul trecut în Ungaria. Ediția din România va fi coordonată de specialiști în pământ din Italia, Franța, Ungaria, Serbia, Germania și România.

În cadrul atelierelor acestui festival se va realiza o tencuială decorativă cu rol de pictură murală, într-un spațiu al școlii vechi din Buzad, se vor experimenta diverse tehnici tradiționale și se va construi un pavilion deschis comunității din satul Buzad, cu un cuptor de pământ integrat. Rezultatele atelierelor vor fi marcate și incluse într-un circuit turistic, putând fi vizitate pentru prima dată în cadrul Festivalului ELECTRORUGA (1-2 septembrie, Buzad), organizat de partenerii de la The Village & Essential Experience.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.