14 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Cum bagi un cal verde într-o berărie?

Chiar dacă sârbii bănățeni sunt mai cunoscuți datorită tamburițelor, dansurilor populare, șpaisurilor multicolore, țuicii și plăcintelor, ei sunt în același timp niște oameni foarte spirituali, cărora le place să spună glume, atât pe seama altora, cât și a propriilor persoane.

„Dacă nu am cânta și nu am râde, ce s-ar alege de noi?”

cal-verde

Cum răspunsul nu este atât de facil precum întrebarea, câțiva oameni cu simțul umorului au decis să lanseze o invitație: sâmbătă, 8 octombrie, ora 19.00, la cea de-a patra ediție a festivalului ”Cal Verde”, care se va desfășura în aceeași Pălărie bănățană, la berăria Bierhaus din Piața Unirii.

Veți avea ocazia să vă relaxați alături de o bere bună și aforiști de calibru din Belgrad, Vukovar, Timișoara și București.

Cel mai așteptat moment este, fără îndoială, recitalul savuros al redactorilor portalului satiric Times New Roman, care vor fi prezenți pentru a treia oară la ”Calul Verde”.
Iar rezolvarea întrebării din titlu este simplă. Îl ademenești cu multe râsete!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Meci greu în etapa intermediară pentru Banat Girls

Alexandria Banat Girls Comloșu Mare începe a doua jumătate a play-out-ului cu o partidă pe teren propriu în fața echipei din...

Citește și :