Cum arată viitorul? Vârsta de pensionare creşte, dar muncim doar trei zile pe săptămână

255

Actualele sisteme de asigurări sociale din toată lumea întâmpină greutăţi din ce în ce mai mari, astfel încât puternicii lumii se gândesc la tot felul de soluţii. În condiţiile în care speranţa de viaţă a crescut foarte mult, bugetele de pensii sunt în pragul colapsului în multe dintre ţările cu economii dezvoltate.

Deja e luată în calcul creşterea vârstei de pensionare în mai multe ţări europene. Marea Britanie vrea să crească vârsta de pensionare la 68 de ani, iar Germania chiar la 69 de ani.

O adevărată revoluţie în acest domeniu e propusă de magnatul american Carlos Slim care, în urmă cu câţiva ani, era cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la peste 50 de miliarde de dolari.

Acesta vine cu o idee radicală: creşterea vârstei de pensionare, concomitent cu reducerea săptămânii de lucru la 3 zile.

„Săptămânile de lucru mai scurte reprezintă o soluţie pentru transformarea civilizaţiei. Istoric, cu cât tehnologia avansează mai mult, cu cât sunt mai multe progrese, cu atât oamenii muncesc mai puţin. Acum se întâmplă că oamenii trăiesc mai mult, au o sănătate mai bună, fără necesitatea efortului fizic. Această civilizaţie necesită mai multe cunoştinţe, mai multă experienţă, mai puţin efort fizic. Productivitatea a crescut exponenţial, chiar dacă unii economişti neagă acest lucru. Şi vedem că din această cauză şomajul este o problemă în multe ţări, mai ales în Europa. Este important ca oamenii să nu mai iasă la pensie la 50, 60 sau 65 de ani. Cred că ar trebui să se pensioneze mai târziu, dat fiind că au mai multe cunoştinţe şi mai multă experienţă. Iar eu cred că trebuie să lucreze trei zile pe săptămână, pentru a crea spaţiu şi altora”, afirmă Carlos Slim.

„În acest mod necesităţile pentru mijloace de transport vor scădea. Statele nu se vor mai confrunta cu problema pensionărilor timpurii, care sunt destabilizatoare din punct de vedere financiar. Calitatea vieţii şi patru zile libere pe săptămână vor stimula numeroase activităţi economice – mai mult turism, divertisment, sporturi, cultură, educaţie. Oamenii pot profita de acesta zile libere suplimentare pentru a continua să acumuleze cunoştinţe”, a mai adăugat magnatul mexican.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.