9.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Cum ar putea deveni Timișoara port la Marea Nordului? O expeditie a câtorva timișoreni de la Timișoara spre Amsterdam va transforma proiectul în realitate

Circumeuropa, prima expediție fluvio-maritimă a unui echipaj românesc în jurul Europei, va pleca de pe Bega și va face opriri în 15 foste capitale culturale pentru promovarea Timișoarei.

„Timișoara, port la Marea Nordului“ – este o afirmație care poate deveni realitate. După reluarea navigației pe canalul Bega, se mai așteaptă doar construirea punctului de trecere a frontierei cu Serbia, în 2023, anul când Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. De aici se va putea merge pe apă oriunde: la Viena, Budapesta, pe Dunăre spre Marea Neagră, sau Marea Egee, Oceanul Atlantic și chiar Marea Nordului.

Cum s-au deschis zările Timișoarei

Repararea infrastructurii de navigaţie pe canalul Bega permite acum călătoria pe apă între Timişoara şi Serbia. Navigând în sus pe Tisa, se poate ajunge la Szeged (Ungaria). În jos, Tisa se revarsă în Dunăre. Aici există două căi: de la Titel (Serbia) se poate merge pe canalul Dunăre-Tisa-Dunăre, spre Banatska Palanka – Baziaş, iar de aici se poate naviga până la Marea Neagră; pe de altă parte, pe Dunăre se poate ajunge direct la Belgrad, iar de acolo spre Novi Sad, Budapesta, Bratislava sau Viena. Pe Dunăre se poate ajunge la Marea Nordului, prin Rotterdam.

Bătrânul vapor Pelican al Timișoarei, și el proaspăt restaurat, va ieși din țară printr-un punct mobil al frontierișilor, în aprilie 2023. Pelicanul va reinaugura, astfel, navigația internațională pe Bega, închisă la sfârșitul anilor ’50. Pe el va urca un echipaj românesc pentru a marca momentul festiv al Timișoarei cu o premieră de navigație.

În jurul Europei

Circumeuropa este prima expediție fluvio-maritimă a unui echipaj românesc în jurul Europei, inițiat de Cristian Ilea, director de imagine TVR Timișoara, practicant al sailingului de peste două decenii. Ilea pregătește primul tur al Europei pe apă cu plecare din Timișoara.

Vrem să amintim timișorenilor că au un patrimoniu hidrologic care a fost uitat. Avem un canal navigabil care a ajutat la dezvoltarea economică a Timișoarei și a Banatului din perioada austro-ungară. Probabil că nu o să mai facem transport de marfă pe Bega, dar cu siguranță turism vom putea face și vom avea numai de câștigat. Vrem să promovăm Timișoara, accesibilă de pe apă de oricunde din Europa, vrem să promovăm canalul Bega, dar vrem să promovăm Timișoara-Capitala Culturală Europeană 2023. Putem să fim un ambasador ideal, pentru că avem în drum peste 20 de orașe, foste capitale ale culturii”, a declarat Cristian Ilea, care a fondat și proiectul Wildlife România, prima grădină zoologică virtuală cu animale sălbatice aflate în libertate.

Plecare cu Pelican, întoarcere cu o barcă cumpărată la Amsterdam

Traseul Circumeuropa începe pe Bega, la Timișoara. De acolo va ajunge pe Dunăre, mai apoi în Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Oceanul Atlantic, Canalul Mânecii, Marea Nordului. Apoi, din nou pe fluvii: Rin, Main, Dunăre, Tisa și, în final, din nou Bega.

Expediția durează în jur de șase luni. Este programată să înceapă în jurul datei de 15 aprilie, iar întoarcerea va fi la finalul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie. Vor fi mai multe vapoare cu care se va naviga. Pelicanul este doar primul, acesta urmând să ducă oamenii până la Baziaș (unde intră Dunărea în România).

Vom traversa frontiera printr-un punct de trecere temporar. Punctul de frontieră va fi gata prin toamna anului 2023, așa că visez ca la întoarcere să inaugurăm punctul de frontieră de la Otelec. Începem cu Pelican, pentru că puteam să ignorăm acest vapor, e un simbol pentru Timișoara. După Pelican ne vom îmbărca într-o altă ambarcațiune, pe Dunăre. În Marea Neagră ne vom urca în ambarcațiunea lui Ovidiu Bădina, un velier de 57 de picioare. Cu el vom merge până în Marea Nordului. În Amsterdam dorim să achiziționăm o barcă de râuri interioare, pe care să o aducem în Timișoara”, a mai declarat Cristian Ilea.

Echipaj de șase în expediție

Echipajul Circumeuropa are în acest moment șase membri. Pe lângă căpitanul Cristian Iliea, mai sunt Mihai Pătrașcu – director de imagine la TVR, Cosmin Jitariuc – jurnalist la TVR Timișoara, biologul Oana Gavriliuc, Doru Creț – președintele West Yacht Club și omul de afaceri Ovidiu Bădina.

Latura jurnalistică a acestui proiect va consta în 12 episoade a câte 24 de minute, un film documentar de 90 de minute, dar și mult conținut pe social media, live streaming, fotografii, filmări, întâmplări de pe barcă și reflectarea evenmentelor cultural pe care le vom organiza în orașele în care ne oprim”, a mai explicat Cristian Ilea.

„Va fi o expediție costisitoare”

Cinci râuri, patru mări, un ocean și cinci strâmtori.Traseul explorării cuprinde Serbia, Bulgaria, Turcia, Grecia, Italia, Malta, Franța, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Germania, Austria, Slovacia și Ungaria.

Va fi o expediție costisitoare. Tocmai de aceea am deschis platforma Circumeuropa, pentru oricine dorește să ne ajute, de la donații, până la sponsorizări. Așteptăm să depunem un proiect și la Centrul de Proiecte al Primăriei”, a mai spus Ilea.

Expediația va avea și o latură științifică, motiv pentru care din echipă va face parte și un biolog.

Ne dorim foarte tare să cunoaștem cât de sănătoase și cât de curate mai sunt apele din Europa. Vom cerceta nivelul de poluare, vom lua probe de peste tot și sperăm ca la final să avem un tratat științific al sănătății apelor din interiorul Europei”, a adăugat Ilea.

Povestea a început cu Alegro

Cristian Ilea s-a apucat de sailing în urmă cu 20 de ani, când tatăl lui Mihai Pătrașcu (unul din membri expediției) a construit o barcă.

Era o barcă construită de Alexandru Pătrașcu, într-o curte din Cluj, din lemn și învelită în fibră de sticlă. M-au chemat și pe mine pe această barcă, botezată Alegro. Am demonstrat atunci că yachtingul nu este un sport exclusivist, practicat de oameni cu foarte mulți bani. Suntem niște oameni normali care și-au permis să țină în viață o barcă cu vele, cu care am câștigat regate, e un vis pe care-l duceam mai departe cât timp suntem sănătoși”, a conchis Cristian Ilea.

Sursa: https://adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Lugojul azi | Strategii de campanie electorală, pe ultima turnantă, la Lugoj

Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să-și calculeze sprintul final. Cei trei „mari”...

Lucrări Aquatim

Citește și :