Cum ajuta un student să ia examenele, secretara unei Facultăți de Drept. A fost prinsă în fapt!

337

Secretara Facultății de Drept din Craiova – Secția frecvență redusă – a fost prinsă în flagrant de ofițerii anticorupție în timp ce primea 1300 lei, sumă de bani în schimbul căreia urma să ajute un student să promoveze mai multe examene.

Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, săptămâna aceasta, un bărbat a formulat un denunț împotriva secretarei de la Facultatea de Drept din Craiova, Cristina Carmen Lupescu. Bărbatul a sustinut că, de-a lungul timpului, i-a dat secretarei diverse sume de bani pentru ca fratele său să promoveze examenele. Recent, bărbatul a aflat că fratele său a fost exmatriculat din anul I, deși el plătise, diverse sume de bani, asa că a formulat un denunț.

Vineri, femeia a fost prinsă în flagrant de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Dolj și procurorul desemnat de la parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj primind suma de 1.300 de lei de la denunțător. Femeia fost ridicată și dusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj pentru a fi audiată. Anchetatorii au mai precizat că a fost intocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și înșelăciune. La finalul audierilor, procurorul de caz urmează să dispună măsurile legale.

sursa: gds.ro

LĂSAȚI UN MESAJ