9.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Cum a ratat un oraș de lângă Timișoara o investiție de 1 miliard de euro!

BMW Group, unul dintre cei mai mari constructori de automobile premium din lume, a anunţat ieri că va construi o uzină nouă de automobile în Ungaria, în apropierea oraşului Debrecen. Investiţia va fi de un miliard de euro, locaţia de producţie va oferi o capacitate de până la 150.000 de unităţi pe an şi va crea peste 1.000 de locuri de muncă.

Experții consultați de Ziarul Financiar susțin că, înaintea opțiunii de a investi suma de 1 miliard de euro în uzina de la Debrecen, BMW a avut in intenție să facă investiția la Deva. Totul ar fi picat din motive de infrastructură, în primul rând, dar și din alte motive care țineau de logistică și de implicarea factorilor de decizie locali și naționali.

Aceasta este cea de-a treia investiţie majoră pierdută de România după cea a Jaguar Land Rover care a ales Slovacia, noua uzină a Daimler care s-a dus tot în Ungaria cu un al doilea miliard de euro şi una de 600 mil. euro a Daimler într-o uzină de motoare care a mers spre Polonia.

„Trebuie să luăm în serios toate aceste semnale venite de la investiţiile majore în industria auto, şi nu numai, pentru că, în ultima vreme România nu mai este luată în calcul în faza de analiză. În anii trecuţi Mercedes şi Audi au ales tot Ungaria, ca şi BMW, în cazul de faţă, pentru construcţia de uzine. Să ne uităm puţin care sunt elementele pe care toţi aceşti mari constructori le-au anunţat ca fiind importante în luarea deciziei“, a spus Daniel Anghel, partener, liderul Echipei de Servicii pentru Sectorul Automotive, PwC România.

Sursă: zf.ro

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :