24.6 C
Timișoara
vineri 19 iulie 2024

Cum a ajuns un cuvios monah raguzan de pe malurile Adriaticei vlădică al Banatului și patron al pompierilor?

Cu un alt prilej drumețul curios ce străbate neobosit tot Banatul pe drumuri bine cunoscute și bătătorite sau pe cărări mai puțin știute și lăturalnice față de principalele șosele a ajuns în localitatea Partoș. După nume e destul de cunoscut satul dar în realitate destul de puțini au ajuns acolo.

Frumusețea ca de rai și liniștea au fost loc de reculegere încă din timpuri îndepărtate. Mănăstirea Partoș este loc de reculegere pentru monahi dar și pentru laici ce trec de porțile ei.

Dacă de mănăstire s-a mai auzit câte ceva până acum în schim despre Sfântul Iosif cel Nou ce poartă numele „de la Partoș” nu se cunosc multe lucruri deși este sfântul ocrotitor al provinciei noastre. A fost o destul de scurtă perioadă mitropolit al Banatului în vremea
administrației otomane a locurilor. Dar de loc provine din cu totul altă parte. Și anume tocmai de pe malurile mării Adriatice.

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Timișoarei, s-a născut pe la anul 1568 în orașul republică Ragusa de pe coastele Dalmației, pe malul Mării Adriatice. Orașul este mai cunoscut azi cu numele ei slav Dubrovnik și se află în sudul actualui stat Croația. Poate că a văzut lumina zilei chiar în cetate ori în împrejurimi. Pare mai plauzibilă această din urmă variantă deoarece în orașul maritim fortificat aveau accesul mai degrabă negustorii cei foarte înstăriți și militarii.

Despre părintele său, Ioan, se spune că ar fi fost corăbier ce ducea de ici colo mărfurile cele mai căutate în porturile Adriaticii și ale Mediteranei.

Tatăl său, Ioan, era proprietarul unei corăbii cu care făcea comerţ în apele Adriaticii şi Mediteranei.

La fel ca venețieii și raguzanii erau neîntrecuți navigatori dar și comercianți. În timp au prins acest meșteșug și sărbii, croații ori karavlahii. Aceștia din urmă negociau cu marfa fraților păstori din munți celebrul caseum vlascescum adică cașul și brânza cea mai gustoasă ce se prepara de păcurarii din munți.

Legătura Banatului cu Balcanii și Dalmația este veche. În târgul Lipovei negustorii raguzani aveau magazii de mărfuri aduse din tot Levantul. Dughenele lor erau din cele mai căutate de cei ce aveau dare de mână.
Despre originea familiei sale se aduc mai multe supoziții. Se spune că ar fi fost sârb ori poate vlah. Dar la fel de probabil ar putea să fie ipoteza că erau dalmați ori chiar morlahi de neam. Morlahii, azi sunt asimilați de alte etnii dar cu secole în urmă erau vlahi (ori aromâni) din zona maritimă din vestul peninsulei Balcanice.

Mama copilului era o anume Ecaterina, femeie dreptcredincioasă, care şi‑a închinat întreaga viaţă creşterii unicului său fiu.La botez primește numele de Iacob (Iakov). Rămâne de timpuriu orfan de tată.

Neavând neamuri la Raguza văduva Ecaterina îşi ia copilul şi se mută la fratele său, şi el negustor din oraşul Ohrida, unul din marile centre ale aromânilor, aşezat în regiunea de apus a Macedoniei, cuprinsă între Albania, Vlahia Albă şi Vlahia de Sus, nu departe de Prilep – locul de naştere al Cuviosului Nicodim – şi Bitolia, la nord de marele oraş comercial şi cultural aromânesc, Moscopole.

Mama sa îl trimite la vârsta de 12 ani să facă școală la Ohrid. În acele timpuri orașul înfloritor era un înstărit oraș comercial dar și religios. Se spune că ar fi avut nu mai puțin de 365 de biserici, câte zile are anul. Poate și din acest motiv a purtat cu mândrie mult timp renumele de „Ierusalimul Balcanilor”. Acolo pe malurile lacului cu același nume era locul cel mai potrivit pentru o viață spirituală activă. Numeroasele mănăstiri și slujitorii lor atrăgeau tineretul dornic de instruire.
Tânărul Iacob studiază temeinic și la vârsta de 15 ani acceptă viața monahală simțind că asta era adevărata sa chemare. Urmând un îndemn de sus, intră în mănăstirea Maicii Domnului din acel oraş de veche tradiţie bisericească româno‑bulgară, care a fost veacuri de‑a rândul sediul Arhiepiscopiei autocefale, de care ţinea, încă de la anul 1020, potrivit rânduielii împăratului Vasile II Bulgaroctonul, şi Episcopia românească a Timişanei (a Morisenei din Timişana), cum s‑a dovedit.

Ca monah avea să fie un nobosit slujitor al celor sfinte ce avea să fie apropiat de cei nevoiași. Este închinoviat la Mănăstirea din Ohrida.
Fratele Iacob face ascultare grea muncind şi învăţând fără încetare, nevoindu‑se în lectura Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Postul şi rugăciunea, privegherile şi meditaţiile de zi şi de noapte îl desprind tot mai mult de cele pământeşti şi‑l avântă spre albastrul senin al cerului, de unde, în clipele de răpire a duhului, vede cu ochiul minţii, ca odinioară patriarhul Iacob al cărui nume îl poartă, scara tainică pe care coboară şi urcă îngerii lui Dumnezeu.
Aici rămâne timp de 5 ani fiind apreciat de superiorii săi.
La un moment dat, după care merge apoi la Muntpe la anul 1588 ajunge la sfântul Munte Athos, la mânăstirea Pantocrator, Aici va deveni schimonah, cu numele Iosif.

Schimonahul (gr. schimonahos) sau schimnicul (sl. skhimnik) este monahul care primește „schima mare”, treapta ultimă a făgăduințelor vieții călugărești. În tradiția bisericii ortodoxe acest rang este rezervat celor puțini doresc să asume o cale a desăvârșirii vieții monastice printr-o viață mai isihastă, de liniștire și de mai mare retragere. Tânărul monah primește odată cu noul nume și „schima mare” sau „marele și îngerescul chip”. Frații săi de credință au arătat mare prețuire pentru viața sa aleasă, pentru darurile cu care fusese înzestrat dar și pentru aleasă cultură pe care și-a însușit-o.

Îşi face ucenicia la vestitele mănăstiri Hilandar, Xiropotam şi Vatoped, urcând odată cu treptele sfinţeniei şi pe cele ale cinului său călugăresc. După numai 2 ani, la vârsta de 22 ani primeşte Taina hirotoniei. În foarte scurt timp întreaga obşte, de câteva mii de cuvioşi călugări, a Sfântului Munte, avea să afle de vrednicia fără de seamă a tânărului ieromonah raguzan Iosif, care întrecea pe toţi ceilalţi monahi prin ascultarea necondiţionată faţă de cei mai mari, prin învăţătura sa înaltă şi multilaterală, prin îndemânarea de a scrie frumos, prin rugăciunile, meditaţiile şi privegherile nesfârşite de zi şi de noapte, prin râvna sfântă de a se dărui cu întreaga sa fiinţă fizico‑spirituală slujirii Domnului Iisus.

Pentru toate aceste merite a fost hirotonit preot iar mai apoi primind și darul duhovniciei. După o vreme este chemat să fie egumen la Mănăstirea Sfântul Ştefan din Odriu (Adrianopol).

Timp de 6 ani munceşte fără preget, reuşind să schimbe în întregime după „gândul lui Hristos“ (I Corinteni 2, 16) şi după pravila statornicită de Sfântul Vasile cel Mare, viaţa călugărilor de la Odriu.

După ani revine din iar la Muntele Athos unde este ale egumen al mânăstirii Cutlumuș din sfânta peninsulă monahală. Se pare că aici printre numeroasele seminții din tot răsăritul european erau și numeroși monahi de loc din Țările Române.

Mănăstirea Cutlumuș (sau Cutlumuz) este o mănăstire de pe Muntele Athos ce este considerat a fi a șasea ca mărime după mănăstirile Marea Lavră, Vatoped, Iviru, Hilandaru și Dionisiu. Are hramul Schimbării la Față a Domnului. Originea numelui ei se pierde în negura vremii, undeva la începuturile mănăstirii, în secolele X-XI. Potrivit unor surse, ar fi vorba de numele fondatorului, Kutlumuz, un turc care s-a creștinat, alții spun că s-ar traduce „sfântul care a venit din Etiopia”, iar alții consideră că Kutlumus înseamnă, într-un vechi dialect arab, „Hristos Mântuitorul”, cel căruia îi este închinată mănăstirea.

Relațiile mănăstirii cu domnitorii români sunt printre cele mai vechi și constante. Primele ajutoare din țările române au sosit în timpul domniei lui Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364). Adevărata ei înflorire începe însă cu starețul Hariton, cel care a refăcut-o cu ajutorul lui Vladislav I (Vlaicu vodă), domn al Țării Românești între 1364-1374. Hariton s-a implicat atât de mult în ridicarea Mănăstirii Cutlumuș, încât în 1394 aceasta era supranumită „Mănăstirea lui Hariton”. Astfel, el a făcut nu mai puțin de șapte drumuri în Țara Românească, obținând ajutoarele promise de Vlaicu vodă, care se angajase spunând: „Voi înconjura cu ziduri și cu turn de întărire mănăstirea, voi înălța biserica, trapeza, chilii, voi răscumpăra moșii și voi da animale, ca prin aceasta să fie pomeniți părinții Domniei Mele și eu…”

Între 1372-1380, Hariton avut funcția de mitropolit al Ungrovlahiei. Cuvântul lui Hariton către urmași: „Pe cine va alege Dumnezeu să fie mitropolit în Țara Ungrovlahiei, să fie ctitor al Mănăstirii Cutlumuș și să o ajute cu zel ca și noi, iar mănăstirea să fie datoare a-l scrie la Sfânta Proscomidie ca ctitor…”.

Între ctitorii Cutlumușului s-au adăugat, rând pe rând, Mircea cel Bătrân, Laiotă Basarab, Basarab cel Tânăr, Vlad al IV-lea Călugărul, Vlad al VI-lea Înecatul, Vlad al VII-lea Vintilă și nu în ultimul rând Radu cel Mare și Neagoe Basarab. Acesta din urmă a ridicat aici Biserica Sf. Nicolae, chilii, trapeza (sala de mese), pivnița, brutăria, bucătăria, hambarul, bolnița, arhondaricul (pentru primirea oaspeților) și alte construcții, a acoperit biserica cu plumb și i-a pus geamuri, a construit port întărit cu zid și a numit Cutlumușul „Lavra cea Mare” a Țării Românești. Dar lista domnilor și a boierilor munteni și moldoveni este mult mai lungă.

Au contribuit, de asemenea, Elisabeta Movilă si Gavril Movilă, urmați de Matei Basarab, care a ajutat la repararea picturii bisericii și a reconfirmat închinarea către Cultumuș a Mănăstirii Clocociov. O serie de domnitori fanarioți, ca Alexandru Ipsilanti, Ioan Gheorghe Caradja, Mihail Șuțu și Alexandru Moruzi, și-au legat numele de Cutlumuș.
Contactele egumenului Iosif cu cei din Banat aveau să fie de bun augur încă din perioada când viețuia la la Mănăstirea Vatopedului – şi ea bogat înzestrată de voievozii români – unde se pregăteşte să plece ca mitropolit la Timişoara şi unde‑l află, la anul 1650, pe tânărul pribeag bănăţean Damaschin Udrea, care va deveni secretarul şi biograful său.

Damaschin este de loc de undeva din Banatul de munte fiind fiul lui Alexa Udrea, cneaz mare pe Valea Căraşului, născut din neam de cneji români, la anul 1616. După ce a învăţat carte 3 ani de zile la o şcoală calvină din Ardeal, unde a fost dus de unchiul său, căpitan în armata prinţului Rakoczi, în vârstă de 17 ani pleacă la învăţături mai înalte în ţara nemţească. În curând pleacă de aici la Veneţia împreună cu alţi şcolari, angajându‑se ca ostaş şi mai apoi corăbier la veneţieni. După 10 ani de pribegie, la 1644 revine „pocăit acasă“, ca să plece din nou, cu gând să se călugărească la Mănăstirea Tismana. După 2 ani pleacă mai departe la şcoala grecească de la Odriu (Adrianopol) unde a învăţat 3 ani devenind bărbat cu mare ştiinţă de carte şi cu multă învăţătură, fiind cunoscător a 10 limbi. Dorind să revină în patrie, la Dunăre este prins de turci şi dus la Istambul (Constantinopol) la robie din care scapă numai după ce tatăl său, cneazul Alexa, îl răscumpără cu mulţi bani. Acum liber, în drum spre casă trece să viziteze, împreună cu fratele Ilarie, vestitele mănăstiri de la Muntele sfânt Athos. Aici, la mănăstirea Vatopedului, face cunoştinţă cu preacuviosul Iosif, nou ales şi hirotonit ca arhiereu‑mitropolit peste tot paşalâcul şi toată Ţara Banatului.

Întâlnirea românului bănăţean Damaschin Udrea, bărbat în floarea vârstei (34 de ani), cu raguzanul Iosif, acum în vârsta patriarhală de 82 de ani, a avut urmări binefăcătoare pentru amândoi, dar mai ales pentru Biserică şi dreptcredincioşii români din Ţara Banatului, cărora Damaschin Udrea le va lăsa cea dintâi cronică românească scrisă în limba latinească: Annales Rerum Banaticarum, care duce firul istoriei neamului nostru până la Mihai Viteazul (dar care din nefericire s‑a pierdut), iar Sfântul Iosif îi va îmbunătăţi cu mormântul său la Partoş, adevărată Vitezdă tămăduitoare şi înnoitoare de puteri trupeşti şi sufleteşti.

Cuviosului Iosif i-a mers faima ca fiind un tămăduitor cu mare har. Dar și multe alte minuni i se mai atribuie. În timp ce slujea la mănăstirea Vatopedi este chemat de drept credincioșii din vilayetul Banatului ce au rămas fără mitropolit. Cum autoritățile otomane nu se prea implicau în viața bisericească a supușilor săi, atâta timp cât își plăteau dările și alte obligații, au accepta ca Iosif să fie vlădică al ortodocșilor de la Timișoara.

. Astfel, în vara anului 1650, în luna iulie, deși era în vârstă destul de înaintată de 82 de ani, Cuviosul Iosif este hirotonit arhiereu și instalat Mitropolit al Timișoarei.

Legendele timpului povestesc o istorioară ce ar putea fi cât se poate de adevărată. Conform acestor legende se spune că în ziua în care a sosit în Timișoara, credincioșii i-au adus un bolnav ce zăcea de mulți ani. Bietul suferind avea picioarele slabe și nu putea merge nicicum.
Sfântul Iosif l-a doftoricit mai cu seamă cu puterea rugăciunilor sale. Bolnavul, asemenea celui din Scriptură, s-a ridicat și a putut umbla pe propriile picioare.

Conduce destinele credincioșilor săi timp de trei ani. Nu a fost mult dar la acea vreme erau ani de mare dăruire. În acest timp încă reușește să facă miracole de mare mirare. În același timp este un destoinic administrator ce adus noi rânduieli printre preoții și monahii bănățeni dar și în rândul mirenilor.

Printre multe din minunile săvârșite de mitropolitul Iosif este și binecunoscuta întâmplare cu marele incendiu al Timișoarei. Părintele a scos din biserică toate icoanele sfinte și s-a rugat cu mare evlavie pentru salvarea orașului până când a venit o ploaie mare ce a stins uriașa vâlvătaia.

Astfel pe lângă faptul că este considerat patronul spiritual al Banatului pompierii îl consideră și ocrotitorul breslei lor ce le dă un sprijin în lupta lor cu focul.

După ce a pus totul în bună rânduială prin înnoirea vieții duhovnicești și prin înțeleapta chivernisire a treburilor bisericești, se retrage la mânăstirea Partoș. Oboseala anilor mulți l-au înpovărat. Avea nevoie de un loc liniștit pe care l-a găsit la mănăstirea Partoș. Astfel deși a fost vlădică de Timișoara a rămas în conștiința locuitorilor ca fiind „ de la Partoș”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :