Povestea are ca punct de plecare anii 2020, când Fritz, abia ajuns primar al Timișoarei, era sub linie din toate punctele de vedere în poziția de lider al orașului.
Neștiind aproape nimic la capitolul cum se conduce un oraș cu peste 400.000 de locuitori, Fritz a început să-i cultive pe pesediștii locali, pe filiera socialistă, de care, în pofida bălmăjelilor de azi, de condamnare și în somn a trecutului comunist al României, nu are cum să se desprindă, la fel ca majoritatea colegilor săi de partid.
E de ajuns să analizezi punctual pozițiile unora dintre miniștrii USR, cât și luările de poziție anticapitaliste ale altor „voci” autorizate din partidul înființat cu oblăduirea lui Coldea și compania ca să te lămurești rapid cât de neomarxistă e această grupare politică.
Revenind la Dominic și la habarnismul lui proverbial în calitate de primar, e de amintit dezastrul Colterm, sigur, o afacere delicată moștenită de la Robu, dar pe care, în pofida icnelilor propagandistice, el și echipa sa din fruntea primăriei au gestionat-o catastrofal. Zeci de mii de timișoreni au suferit în 2021 de frig, laolaltă cu bolnavii din spitalele locale racordate la Colterm.
Atunci, disperat că era pe cale să piardă susținerea multor timișoreni, a apelat la Alfred Simonis, devenit peste noapte un lider influent în PSD. Mai ales pe vremea când Simonis a ajuns președinte interimar al Camerei Deputaților, acesta din urmă l-a ajutat constant pe Fritz să treacă pârleazul în te miri câte ocazii și proiecte locale. Simonis s-a dovedit providențial pentru Fritz în special în timpul campaniei pentru Capitala Culturală, atunci când pesedistul a pus mereu obrazul și nu numai pentru țanțosul Dominic, încât Primăria condusă de acesta și orașul au primit zeci de milioane de euro de la Ministerul Culturii, gestionat pe atunci de pesedistul Lucian Romașcanu.
Timpul însă a trecut, s-au schimbat guverne și funcții, dar prietenia dintre Fritz și Simonis a rămas, iată, neatinsă de nimeni și de nimic!
„Căci rămâne stânca, deși moare valul”, vorba minunatului vers eminescian. Dovada perfectă: numa’ vreo patru milioane de euro cu care Fredy a sărit sprinten să-l susțină, recent, pe Dominic în finanțarea Stadionului „Eroii Revoluției”. Bani care vin, firește, din bugetul CJT, nu din alte conturi…
Doar că, ghinion, cum ar spune careva încă celebru, chiar și cu banii dați cu neostoită mărinimie de Simonis, lucrările la stadion ar putea întârzia mult și bine. Nu e bine însă pentru Poli Timișoara, echipa având șanse bune să promoveze anul acesta în eșalonul al doilea al fotbalului românesc.
Adevăratul ghinion va fi însă, cum am amintit deja, faptul că Poli nu va avea unde să joace, dacă stadionul, promis de Fritz că va fi gata în iunie 2026, va fi terminat, cel mai probabil, anul viitor.
Ultima dovadă de mărinimie tovărășească venită din partea liderul CJT către primarele Fritz a fost votul buclucaș dat de un consilier local PSD în favoarea „celebrei” afaceri privind florăria din Piața Operei. De care, între timp, s-a ales praful după tumultul creat în urbe pe marginea sumei derizorii cu care urma să fie închiriată fosta florărie de Primăria Timișoara unei asociații culturale.
Cu alte cuvinte, vorba lui Caragiale, la ce-or folosi atâtea „prințipii” și atâta apropiere umană între cei doi vajnici lideri politici locali, de vreme ce de pe urma colaborării lor politice și nu numai se alege, mai mereu, praful?!
