Cu trenul până la Viena! Surpriză pentru locuitorii din regiunea de vest

2996

Din 2019, vom putea călători cu trenul la Viena direct din Oradea. Compania austriacă de stat ÖBB (Österreichische Bundesbahnen) intră pe piaţa transportului feroviar de călători din România, în mersul trenurilor din 2019 al companiei fiind prevăzute destinații precum Oradea şi Cluj-Napoca.

Informația a fost făcută publică de site-ul economica.net, care arată faptul că decizia este o premieră și vine ca urmare a faptului că, din 2019, va fi liberalizată şi piaţa de transport persoane pe calea ferată din România.

Astfel, anul viitor ÖBB va introduce trenuri pe ruta Viena – Budapesta – Oradea – Cluj Napoca. Conform sursei citate, programul de circulaţie va fi următorul: Viena (10:42) – Budapesta (13:19) – Cluj-Napoca (22:25), respectiv Cluj-Napoca (07:40) – Budapesta (14:40) – Viena (17:21).

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat în această lună că pregătește un ordin pentru liberalizarea transportului de călători pe calea ferată. „Începând de la 1 iulie 2019 vor găsi consumatorii români o ofertă mai largă de transport și pe calea ferată din partea și a altor operatori decât cei care sunt astăzi, fie că e vorba de compania națională și cei câțiva operatori privați”, a spus ministrul.

Grupul ÖBB are peste 41.000 de angajaţi şi este format din mai multe companii care administrează infrastructura feroviară și operează servicii de transport de călători și de transport de marfă. ÖBB transportă anual 459 milioane de pasageri și 115 milioane de tone de mărfuri.

sursa – ebihoreanul.ro

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Take the train to Vienna! Surprising for the inhabitants of the western region Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.