Zilele trecute, Comisia de la Veneția a opinat cu privire la controversatul subiect al anulării, la începutul lui decembrie 2024, de către Curtea noastră Constituțională, a întregului proces electoral prezidențial. Foarte repede, unii s-au grăbit să arate cu degetul în direcția instanței autohtone de contencios constituțional, insistând asupra faptului că aceasta din urmă ar fi greșit atunci când a luat decizia din 6 decembrie 2024, atât de mult discutată, dar și atât de mult disputată. Susținătorii dlui C. Georgescu s-au întrecut în a citi tendențios și în a „rupe” din context mai multe afirmații ale Comisiei de la Veneția, astfel încât să pară cât mai clar, pentru cât mai mulți dintre noi, că cei nouă judecători ai Curții Constituționale nu sunt altceva decât niște ticăloși ce ar merita să ajungă pe mâna unor procurori sau, mai rău, direct la închisoare. Desigur că aceeași susținători ai dlui C. Georgescu au insistat și asupra faptului că membrii Comisiei de la Veneția ar fi dovedit că, urmare a anulării recentelor alegeri prezidențiale, România a încetat să mai fie un stat de drept și că am fi ajuns în cea mai neagră dictatură. Să fim serioși! Sau, cum spunea o colegă pe vremuri, chiar dacă stăm „strâmb”, suntem, totuși, obligați să judecăm drept!
Pentru început, să impun câteva prealabile lămuriri. Comisia de la Veneția este un organ consultativ, creat după prăbușirea regimurilor comuniste din estul Europei, ce așază laolaltă specialiști în dreptul constituțional din peste 40 de state europene (multe dintre ele, membre ale Consiliului Europei) și din peste 10 state din afara Bătrânului Continent. Între juriștii publiciști, această Comisie mai este cunoscută și sub denumirea de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept. De reținut este faptul că această Comisie nu a avut niciodată competențe decizorii sau de reformare a unor hotărâri, respectiv a unor măsuri dispuse de autoritățile legislative, executive sau jurisdicționale din cadrul statelor care au înțeles să-și trimită reprezentanți în cadrul acestei Comisii. Astfel stând lucrurile, Comisia de la Veneția (locul în care aceasta se întrunește) poate face doar recomandări, însă numai pentru viitor și care, în niciun fel de condiții și sub niciun cuvânt, nu obligă la nimic statele reprezentate în această Comisie. Prin urmare, opiniile sau avizele Comisiei de la Veneția nu pot invalida deciziile ori hotărârile unei Curți Constituționale, chiar dacă, prin conținutul lor, respectivele opinii sau avize ar critica măsurile luate prin astfel de decizii sau hotărâri.
Cât privește fondul problemei asupra căreia a opinat Comisia de la Veneția — anularea precedentelor alegeri prezidențiale din România —, pentru mine, un lucru este cât se poate de clar: niciun specialist al Comisiei nu a pus sub semnul îndoielii posibilitatea Curții noastre Constituționale de a interveni, chiar și din oficiu, în cursul unui proces electoral aflat în curs de desfășurare, ba chiar și corectiv, prin luarea unor măsuri de anulare a unui astfel de proces, dacă, din probele pe care Curtea le are la dispoziție ori care îi sunt prezentate, decurge necesitatea unei asemenea măsuri radicale. Este adevărat că aceeași Comisie de la Veneția insistă asupra pertinenței probelor, precum și cu privire la caracterul public al dovezilor valorificate. Pe scurt, forul venețian nu face altceva decât să stabilească niște standarde, în privința caracterului public al informațiilor cu capacitate probatorie, în baza cărora o curte constituțională este îndreptățită să ia măsura de anulare a unor alegeri — ca, de pildă, cele prezidențiale — chiar în cursul desfășurării acestora, atâta vreme cât, din respectivele informații, rezultă că procesul electoral a fost, într-un fel sau altul, fraudat.
Dacă citești cu bună-credință opinia Comisiei de la Veneția — nu așa cum au făcut-o susținătorii foarte nervoși și lipsiți de obiectivitate ai dlui C. Georgescu! —, ajungi foarte repede la concluzia că specialiștii acestei Comisii nu aduc reproșuri Curții noastre Constituționale, ci legislației electorale din România, legislație pe care ei o găsesc ca fiind neactualizată, lacunară și inadaptată la realitățile tehnologice prezente. Prin urmare, nu Curtea Constituțională a greșit, ci Legiuitorului autohton i-a scăpat un amănunt: de o bună bucată de vreme, campaniile electorale se duc, mai ales și cu precădere, în mediile on-line și într-o mai mică măsură pe posturile de radio și/sau de televiziune. Iar această relativ nouă stare a lucrurilor pretindea de mult o intervenție legislativă pe măsură. Dacă dlui C. Georgescu i se poate recunoaște vreun „merit” — în toată această „afacere” a surprinzătorului său succes electoral —, atunci acest „merit” este acela că el a inovat prin exploatarea maximală a carențelor legislației electorale, ale cărei dispoziții nu s-au ocupat, cel puțin până la sfârșitul anului 2024, de aspecte precum desfășurarea campaniei de convingere a alegătorilor pe platformele de socializare, cu concursul unor instrumente de multiplicare a unor conținuturi, la nivelul unor randamente imposibil de atins prin radio, televiziune sau publicitate electorală stradală. Practic, în timp ce contra-candidații dlui C. Georgescu și-au făcut campanie urcând într-un tren de clasa a II-a, cel ajuns pe primul loc în urma primului tur prezidențial, consumat la 27 noiembrie trecut, a urcat pe podium călătorind la clasa I, într-un luxos tren de mare viteză. Și nu oricum, ci gratis, împrejurare ce nu numai că nu a fost contestată, ci, chiar mai mult, a fost susținută de propriile și explicitele afirmații ale dlui C. Georgescu. Or, este cel puțin lipsit de onestitate să participi la un concurs urmând alte reguli — mult mai flexibile și, prin urmare, consistent mai permisive — decât toți ceilalți co-participanți, ceea ce te-a și plasat în fruntea listei de competitori. Ceea ce a făcut Curtea noastră Constituțională, la 6 decembrie 2024, a fost să sancționeze tocmai această „omisiune a legii” pe care dl C. Georgescu a speculat-o fraudulos și în care cei nouă judecători au văzut adevărata cauză a neverosimilului său succes electoral.
