Cu permisul suspendat a lovit o femeie și a fugit. Victima a decedat

97

Un bărbat a fost găsit de polițiști după cinci zile de când a lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului. Acesta nu avea dreptul de a conduce. Victima sa a decedat la spital.

„La data de 26 ianuarie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Orașului Făget, au identificat un bărbat, de 20 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată „, ‘ucidere din culpă’ și ‘părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției’. În fapt, în data de 21 ianuarie a.c., bărbatul, ar fi condus o autoutilitara pe DC 114, dinspre localitatea Tomești înspre localitatea Brănești, iar în localitatea Baloșești ar fi surprins și accidentat, o femeie de 75 de ani, acesta părăsint locul accidentului. Ulterior, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale însă, din nefericire, după câteva ore, aceasta a decedat”, a transmis IPJ Timmiș.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.