Cu ce se ocupa un timișean plecat în Italia. Era căutat în toată Europa și a fost capturat în Bărăteaz

237

Poliţiştii din Sînandrei au depistat pe raza localității Bărăteaz un bărbat, de 38 de ani, urmărit internațional.

„Pe numele acestuia, autorităţile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii contra proprietății pe teritoriul Italiei”, transmit poliţiştii.

Mai exact, românul plecat în Italia se ocupa cu spargeri de locuinţe. Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând a fi demarate procedurile în vederea predării către autoritățile din Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.