1.2 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Cu acte false spre Occident

Poliţiştii de frontieră din Curtici au depistat o femeie, cetăţean din Sri Lanka, care a încercat să iasă ilegal din România, folosind documente de călătorie ce aparţineau altei persoane.

”În data de 05.02.2020, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieşire din ţară, călătorind cu un tren internaţional care circulă pe ruta Bucureşti Nord – Budapesta, o persoană de sex feminin.

La controlul de frontieră, femeia a prezentat un paşaport emis de autoritățile din Sri Lanka şi un permis de şedere italienesc. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoană şi fotografiile din documentele prezentate există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care femeia a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări”, aflăm de la Poliția de Frontieră.

Persoana în cauză este cetăţean din Sri Lanka, are 38 de ani şi a intrat legal în ţară în baza paşaportului personal şi a unei vize eliberate în scop de muncă. Femeia a declarat că a obţinut documentele de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte şi a recurs la această metodă întrucât nu deținea un document valabil pentru a ajunge în Spațiul Schengen.

Alte subiecte :

Citește și :