Creșterea salariului minim la 2.300 lei, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern

55

​Guvernul discută în ședința de miercuri creșterea salariului minim brut pe țară la 2.300 lei lunar, de la 2.230 de lei, pentru un program normal de lucru în medie de 169,333 ore pe lună, reprezentând 13,583 lei/oră.

De asemenea, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară se stabilește la 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru.

Guvernul mai discută, în primă lectură, și proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil de energie. Este o lege care ar fi trebuit adoptată încă din 2012, când a fost reglementată liberalizarea treptată a pieței energiei și gazelor naturale. Toate guvernele din ultimii opt ani au promis prin programele lor definirea consumatorului vulnerabil de energie și modul în care poate fi acesta ajutat. Protejarea consumatorului vulnerabil este prevăzută în normele Comisiei Europene, însă nu există o definiţie europeană, lasând la latitudinea fiecărui Guvern să decidă cine sunt aceștia.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinţei de domiciliu sau reşedinţă, pe perioada sezonului rece, declarat de persoana singură, respectiv de un membru al familiei care are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile și care va deveni titularul ajutorului.

Ajutorul se acordă în funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie sau al persoanei singure, sub forma compensației procentuale, dar nu mai puțin de 10%, aplicată asupra valorii de referință și nu mai mult decat valoarea consumului facturat. Mai exact, compensarea procentuală este de 100% din valoarea de referință pentru beneficiarii cu cele mai mici venituri și de minimum 10% pentru cei ale căror venituri se află la limita maximă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.