13.4 C
Timișoara
sâmbătă 5 octombrie 2024

Cover me softly – când arta îndeamnă la profunde interpretări personale

Cei care au fost în Piața Liberății miercuri, 17 septembrie, au putut observa în Piața Unirii un voal portocaliu, asemănător cu un mare hamac din mătase. Materialul strălucea în soare și se mișca în băiataia vântului care adia ușor.

Deși în esență, o simplă bucată din material, deveaneai parcă, transpus într-o scenă diafană a unui film de dragoste unde personajul principal erai tu. Dacă priveai un pic mai în depărtare, ușile Garnizoanei, larg deschise, te invitau parcă înăuntru.

Cei curioși care au avut timpul să exploreze și-au putut da seama că ceea ce-au văzut în Piață nu a fost un simplu material, pus la întâmplare, ci este vorba despre una dintre lucrările expoziției Cover Me Softly (Acoperă-mă cu blândețe).

Expoziția, interdisciplinară îl face pe vizitator să exploreze fenomentul „acoperirii” și, deși în esență atât de simplă, ideea are un înțeles atât de profund. Procesul este unul creativ, care se joacă cu mintea noastră, ne îndeamnă la atât de personale interpretări, dar studiază și modul în care publicul vede arta.


„Cover Me Softly este o expoziție interdisciplinară ce explorează fenomenul cover-ului atât ca proces creativ, cât și ca aplicare literală protecție, acoperire, înveliș. Traversând granițe geografice și medii artistice, expoziția pune în lumină diversitatea și profunzimea interpretărilor din domenii artistice și contexte culturale variate, oferind o perspectivă aparte asupra modului în care interacționăm cu lucrări și creații preexistente.

Prin spectrul său larg de manifestări, de la omagiu la parodie și de la imitație la transformare, Cover Me Softly propune un dialog fluid și unic între original și reinterpretare, deschizând noi domenii de posibilitate și evidențiind amploarea inter-conexiunii noastre culturale. Această dinamică nu numai că redefinește relațiile noastre cu operele de artă și creatorii lor, dar ridică și întrebări fundamentale despre autenticitate, proprietate și identitate culturală”, notează Centrul de Proiecte. 


 

Vernisajul expoziției Cover me Softly” este principala atracție a ediției din 2024 a bienalei Beta, aflată la cea de-a cincea ediție.

Curatorii expoziției sunt Oana Stănescu, Chase Galis și Simina Marin. Aceasta include lucrări a peste 50 de arhitecți, artiști, designeri, cineaști, muzicieni, fotografi și alți creatori care îmbină domenii artistice.

Expoziția este marca Ordinului Arhitecților Români – Filiala Timiș și are loc la Garnizoană, în Piața Libertății. Expoziția este deschisă până în data de 27 septembrie.

Îi cunoașteți pe cei de la OAR Timiș în urma lucrării Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara.

Din anul 2020, Beta a devenit membru al platformei pan-europene LINA, aceasta însemnând o prezență constantă și o conexiune la cele mai recente discursuri de arhitectură europene la nivel internațional.

 

Foto: Beta – bienala timișoreană de arhitectură, Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :