Costurile serviciilor medicale au crescut de 3 ori mai mult decât rata inflaţiei, şi vor continua să crească şi în 2020

57

Costurile medicale au continuat să crească într-un ritm de 3 ori mai mare faţă de rata inflaţiei, până la o medie globală de 9.7% în anul 2018. O creştere similară este prognozată la nivel global pentru anul în curs şi chiar mai mare pentru anul 2020, potrivit studiului Medical Trends Around the World realizat de Mercer Marsh Benefits (MMB), realizat de Mercer Marsh Benefits (MMB).

Potrivit informaţiilor furnizate pentru Mercer Marsh Benefits de companiile de asigurări din România care au luat parte la studiu, în anul 2018, inflaţia medicală s-a menţinut la 15%, de aproape 3 ori mai mult comparativ cu rata inflaţiei generale, consemnată la nivel naţional.

În Europa, inflaţia medicală a crescut în anul 2018 cu 0.5 puncte procentuale până la o medie consemnată anul trecut de 8,1%. Din perspectiva creşterii costurilor cu serviciile medicale, România ocupă locul 4 dintre ţările Europene, după Ucraina (+23,5%), Ungaria (19,2%) şi Turcia (+15,5%).AdvertisementStudiul anticipează pentru România un nivel de 10% a inflaţiei medicale în 2019, în scădere de la valoarea de 15% în 2018.

sursa – zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.