Corupție și indecizie politică în Europa Centrală

139

După cum îi spune și numele, Europa Centrală stă între dreapta și stânga politicii europene ca într-un clește, nici trecutul ei și, cu atât mai puțin, contextul geopolitic actual neoferindu-i vreun imbold spre a decide ferm în materie de orientare politică. Aparent, ar fi momentul ca unii dintre rău-vestitorii ei să se bucure, deși doar cu jumătate de măsură. Pe fond, suntem încă departe de o adevărată răsturnare de situație, așa cum, triumfalist, s-au grăbit unii să declare. Săptămâna trecută a atras din nou atenția asupra regiunii printr-o serie de evenimente oarecum previzibile, dar șocante în profunzimea lor. Cronologia e neajutorată, vom urma o oarecare geografie. Așadar, Polonia încearcă să iasă cu fruntea sus din disputele cu Uniunea Europeană în legătură cu politizarea instituțiilor judiciare și cu o serie de decizii stranii ale acestora. Pe agendă sunt drepturile femeii însărcinate, migranții din Belarus, dar și cei din lumea arabă, minoritățile sexuale, precum și libertatea presei. Urmând un canon regional, Tribunalul Constituțional de la Varșovia tocmai a decis că (unele?) norme(le) comunitare europene nu mai au preeminență în fața celor naționale, în caz de conflict de legi urmându-se prevederile interne. Dincolo de strigătele de bucurie tribală de acolo, de la noi sau de oriunde, amintim doar faptul că Polonia a aderat la UE mult după celebrul caz Costa Enel, speță prezentată, în 1964, Curții Europene de Justiție și finalizată cu câștig de partea dlui Flaminio Costa, cetățean italian, împotriva concernului energetic Enel, tocmai în baza unei norme europene. De atunci, pe calea precedentului judiciar s-a subînțeles raportul între reglementările europene și cele naționale. În Constituția României acest fapt este și prevăzut expres în art. 148 (2), astfel că o decizie, precum cea de la Varșovia, ar necesita revizuirea actului fundamental.

Riguros vorbind, o asemenea decizie echivalează cu o retragere din sistemul normativ european, deschizând, desigur, calea unui Polexit. Ca reacție, Uniunea Europeană a anunțat că va analiza situația și își va anunța poziția cât de curând. De cealaltă parte, Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, dar, mai ales, fost premier polonez și lider incontestabil al forțelor democrat liberale, a izbutit mobilizarea a sute de mii de polonezi duminică, în Varșovia, pentru a-și demonstra susținerea pentru calea europeană a țării și pentru revenirea la status quo ante Kaczynski. Concomitent, liderul de la Budapesta a emis un decret guvernamental prin care anunță că Ungaria se alătură demersului polonez în direcția consolidării suveranității și unei tot mai pronunțate independențe legislative.

Tot în același final de săptămână, cancelarul austriac Sebastian Kurz a demisionat din fruntea executivului federal în urma unor acuzații de corupție și a verificării biroului său de către organele de cercetare. Amintim faptul că și precedentul său mandat a fost grefat de un test similar, atunci fiind vorba despre scandalul Ibiza, din 2019, și acuzele de corupție din dreptul liderului partenerilor de guvernare, dl Heinz-Christian Strache. De data aceasta, se pare că principalul suspect este chiar Kurz, dosarul ajungând deja pe agenda Parlamentului. Problema gravă nu e iminența vreunei crize guvernamentale în Austria, ci faptul că ieșirea țării din eterna și imuabila mare coaliție ce a guvernat țara 49 de ani dintre cei ce au trecut de la finalul războiului, ieșirea aceasta spre politica de competiție și alternanță a partidelor se face sincopat, cu acuze de corupție, coaliții de moment și multe, multe scandaluri. Stabilitatea și demnitatea dobândite prin renunțări și compromisuri sunt, acum, sfărâmate în lupte intestine care scot la iveală o societate austriacă mult diferită de imaginea burghez-conservatoare cu care ne obișnuiserăm. Iar o Austrie în convulsii politice nu este ceea ce chiar ne-am dori.

Vecinii lor, cehii, au avut două zile electorale grele în care cu greu s-ar fi bănuit deznodământul. Vineri și sămbătă (8–9 octombrie) s-au desfășurat alegeri parlamentare în care, dincolo de numărul mare de formațiuni implicate, adevărata dilemă era menținerea la putere a ANO (Partidul oamenilor dezamăgiți), în frunte cu actualul premier Andrej Babis, sau schimbarea totală, prin accederea la putere a unei coaliții de mici și foarte mici formațiuni pro-europene. Arbitru părea a fi președintele Milos Zeman, în timp ce ultimele dezvoluiri Pandora Papers aduceau vânt în pânzele opoziției. Prima dezamăgire a venit încă din campania electorală, atunci când artizanii deja celebrelor manifestații de sute de mii de oameni din Praga și orașele mari au decis formarea unei formațiuni politice cu care să participe la alegeri. Spre surprinderea tuturor, nu au reușit să adune nici jumătate din numărul semnăturilor necesare și, deocamdată, au ieșit din scena politică. Surprizele scrutinului sunt relativa înfrângere a partidului de guvernare ANO și internarea în spital a președintelui.

 

Alegeri în Cehia

            Cu un scor de 27,1%, partidul premierului Babis a câștigat, matematic, alegerile, adjudecându-și 72 din cele 200 de mandate ale Camerei inferioare a legislativului de la Praga. Cu toate acestea, va fi probabil imposibil de creat o majoritate parlamentară, întrucât aliații tradiționali, social-democrații, nu au mai trecut pragul electoral, după cum nici comuniștii care susțineau parlamentar guvernul nu se mai află pe băncile Camerei Deputaților. Practic, miriada de partide s-a coagulat în patru forțe ce vor intra în noul legislativ, Alianța Spolu (Împreună), partidul ANO, Alianța electorală a Piraților și formațiunii Primarilor, respectiv extrema dreaptă, SPD a lui Tomio Okamura. Acesta din urmă a condiționat, încă dinaintea scrutinului, participarea în orice alianță post-electorală de organizarea unui referendum vizând ieșirea Cehiei din Uniunea Europeană și din NATO. Ca urmare, cele 20 de mandate obtinute prin prisma a 9,6% din voturi mai mult vor încurca aritmetica decât să ajute pe cineva. Cum SPOLU și Alianța piraților și primarilor au semnat deja o înțelegere de alianță post-electorală, ANO ar trebui fie să constituie un guvern minoritar, lipsit de susținere parlamentară, fie să accepte intrarea în opoziție. Președintele Zeman, însă, a anunțat că va oferi prima șansă liderului formațiunii care va câștiga alegerile, sperând că acesta va fi Babis, cum s-a și întâmplat. Duminică, însă, după o discuție privată a celor doi, Zeman a fost dus de urgență la Spitalul Militar și internat la terapie intensivă. El fusese externat cu doar câteva zile înaintea alegerilor și a votat în locuința sa privată, imobilizat în scaunul cu rotile.

La cei 77 de ani ai săi, diagnosticat cu diabet și ciroză, poate ține lucrurile în loc. Legea spune că noul lider al Camerei deputaților ar putea să-l declare pe președinte incapabil de exercițiul rolului post-electoral și ar putea prelua prerogativele de convocare a partidelor la consultări și de desemnare a premierului. E, desigur, nevoie și de acordul premierului încă în funcție și, mai ales, de confirmarea din partea medicilor. Nu se spun multe despre starea sa de sănătate, dar, din imaginile transmise de televiziunile prezente la fața locului, Zeman părea aproape inconștient și extrem de obosit. De aici încep speculațiile. În cel mai negru scenariu, deja invocat, Babis ar avea un final de mandat garantat, noua majoritate dispunând de 108 mandate din 200, și ar parcurge repede etapele formării unui nou executiv în jurul profesorului Petr Fiala. Acesta este lider al Partidului Civic Democrat și al alianței SPOLU, fiind anunțat, încă din campanie, drept candidatul pentru poziția de premier. Dacă, însă, președintele Zeman își revine, el ar putea prelungi mandatul interimar al lui Babis sau chiar ar putea sa-l numească din nou, dincolo de rezultatele clare ale alegerilor. De menționat că Milos Zeman are nevoie de un premier ca Babis, cu care cooperează foarte bine pe temele anti-migrație și chiar anti-EU, iar Babis trebuie să rămână cu orice preț la putere pentru a amâna/ocoli/scăpa de acuzele de fraudă cu fonduri europene pentru complexul său Agrofert și, totodată, de investigațiile UE sub suspiciunea de conflict de interese între poziția de premier și cea de proprietar al Agrofert. În plus, buna comunicare cu Orban Viktor, pe care l-a și invitat în campania electorală și, mai nou, cu J. Jensa, premierul sloven, ar menține Cehia într-un triumvirat favorabil discursului populist, afacerilor private și perpetuării unui tip de clasă politică. Accentul campaniei electorale a stat pe politicile anti-migranți, dar și a țintelor europene de reducere a emisiilor de carbon. Nu ar fi deloc de mirare dacă, la scurt timp după stabilizarea situației, Cehia s-ar alătura Ungariei și Poloniei în contestarea preeminenței dreptului european asupra celui național, cel puțin sub aspectele deranjante pentru oligarhia la putere.

Dar, cu foarte puțin timp înaintea campaniei electorale, Consorțiul internațional al jurnaliștilor de investigații a publicat dovezi că premierul Babis ar fi folosit, în 2009, firme offshore pentru a achiziționa, în nume personal, un conac în Franța, evaluat la 13 milioane lire. Desigur, Babis neagă acuzațiile, dar e posibil ca aceste dezvăluiri să fi pus gaz pe focul contestatarilor din țară, care au înclinat balanța electorală. Să nu uităm faptul că de-a lungul întregului mandat ANO-Babis au avut loc mari demonstrații împotriva actelor de corupție de care era acuzat premierul, că nici Cehia nu a trecut prin pandemie mai bine ca alte țări din regiune, sub aspectul restricțiilor sau achizițiilor publice, iar lipsa de reacție a lui Babis a condus la „Milioanele de momente de libertate” de anul trecut. Este clar că oamenii care atunci manifestau în stradă au votat acum pentru SPOLU, cu toate că Partidul Civic Democrat, care, probabil, va propune premierul, nu a scăpat, încă, în memoria colectivă, de acuzele de corupție din anii ’90. La polul opus, Pirații, partid extrem de dinamic și vocal încă de la înființare, militând pentru digitalizare, democrație directă, transparentizare a politicilor publice, a pierdut foarte mult din cauza imaginii publice prea avangardiste pe care au afișat-o în campanie. Acuzați de Petr Fiala, candidatul SPOLU, că ar fi neomarxisti, au pierdut 14 mandate față de precedentele alegeri (au doar 4, față de 18, în 2017), dar dacă vor fi înlăturați din coaliția de guvernare, cu siguranță se vor orienta spre forme extreme de manifestare, fie radicalizând ANO, fie reformându-și partidul și programul într-o manieră mult mai critică.

Ce putem spune la această oră? Varianta ANO-Babis ar fi favorabilă pensionarilor și păturii sărace a populației și ar menține starea de incertitudine în țară. Fiind o soluție minoritară, susținută de un președinte bolnav și vârstnic, ar supraviețui destul de greu. Următoarele alegeri prezidențiale sunt programate pentru primăvara anului 2023. Varianta alianței SPOLU-Pirați-Primari este excepțională pe hârtie. Dacă SPOLU a strâns, în jurul unui program relativ consistent, trei formațiuni cu orientare pro-europeană, Partidul civic democrat, creștin-democrații și pro-EU Top09, cealaltă coaliție este mai fragmentată în obiective și mod de expresie. Alianța primarilor este o formațiune cu orientare liberală, pro-business și politici publice, cu intenția de a scădea taxele și a pregăti trecerea la moneda euro. Au intrat în campanie sub sloganul „Să-i redăm țării, viitorul!”. Ei intenționează să propună o revizuire a Constituției pentru a înăspri măsurile anti-corupție și au dat deja publicității o listă cu numele celor mai mari corupți ai țării. Doar că, alături de Andrej Babiș, lista include nume importante din partidul Civic Democrat care se revendică drept câștigător real al alegerilor din poziția de partid principal al alianței SPOLU. Și atunci, dincolo de aritmetica mandatelor, întrebarea e în ce măsură SPOLU ar putea guverna alături de Pirați și Primari și dacă, în absența suportului acestora, nu va conta mai mult faptul că ANO singur a obținut tot atâtea mandate cât SPOLU? Iar dacă, până la clarificarea situației de sănătate și competență a președintelui Zeman, Babis va rupe câteva mandate din SPOLU spre a-l susține, nu intrăm iar în mecanismul, atât de cunoscut în Europa Centrală, votului care spune el ceva, dar nu determină întotdeauna peisajul instituțional post-electoral? Iar dincolo de cazul Cehiei, nu ne întoarcem la același blocaj regional între susținătorii unui soi de ancienne regime marcat de corupție, lozinci și cumetrie, pe de-o parte, și democrați care nu mai au răbdare și nici tact, pe de altă parte? Oare cum și când vom putea ieși, cu adevărat, din această dilemă?

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ