Coronavirus: Grecia va oferi teste antigen gratuite începând cu luna aprilie

45

Grecia va oferi teste antigen gratuite, acestea urmând să fie distribuite prin intermediul farmaciilor începând cu prima săptămână din luna aprilie, relatează Euractiv.

Grecilor li se va cere să își prezinte actul de identitate pentru a putea ridica un test gratuit pe săptămână, acesta urmând a fi însoțit de o broșură cu instrucțiunile și sfaturile de utilizare. Grecia vrea să depisteze cât mai multe din cazurile de COVID-19 ce altfel ar trece nedetectate în contextul în care autoritățile de la Atena și sectorul turistic din această țară se pregătesc pentru sezonul estival.

Guvernul elen intenționează de asemenea să lanseze o platformă digitală în care persoanele care s-au testat pozitiv cu coronavirusul să poată declara rezultatul pentru a fi direcționate înspre un centru medical unde să fie testați din nou.

Executivul de la Atena a decis de asemenea relaxarea unor restrucții săptămâna aceasta pentru a permite redeschiderea economiei în pofida faptului că sistemul medical din această țară rămâne extrem de solicitat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.