Copilaș de un an și jumătate abandonat în scara unui bloc. Familia nu-l mai vrea

1498
bebelus

Un copil de aproximativ un an și jumătate a fost găsit abandonat în scara unui bloc din Adjud, judeţul Vrancea, în timpul nopții de miercuri spre joi.

Potrivit Poliţiei Vrancea, un bărbat a găsit, în scara unui bloc, copilul care avea doar o sacoşă cu haine. Copilul era așezat pe jos, pe o pătură, și avea lângă el o sacoșă cu haine. Bărbatul a anunţat autorităţile, iar copilul a fost preluat de Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Adjud.

„În data de 13 martie am fost sesizaţi de Primăria oraşului Adjud cu privire la faptul că un copil de aproximativ un an a fost găsit abandonat în scara unui bloc din localitate. În momentul de faţă, minorul este supus unei examinări medicale în vederea evaluarii stării lui de sănătate, iar în cazul în care nu prezintă probleme care să necesite îngrijiri de specialitate, el va fi preluat de specialiştii noştri, urmând a fi încredinţat unui asistent maternal în vederea ocrotirii până la clarificarea situaţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan.

Poliţiştii au găsit-o pe bunica băieţelului, dar aceasta a refuzat să îl ia în grijă pe motiv că nu are condiții.  De asemenea, mama băiatului a fost identificată și dusă la sediul Poliției, pentru audieri.

sursa – cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.