Copil de patru ani atacat de un câine maidanez, în vestul țării!

800

Câinii fără stăpân reprezintă un adevărat pericol pentru orice persoană care îi întâlneşte pe străzile Aradului. Nu mai departe de marţi seara, un copil de patru ani a fost atacat de un patruped. Incidentul a avut loc în zona Traian, una dintre zonele centrale ale oraşului.

Copilul a scăpat „uşor” din incident şi asta datorită vecinilor care au intervenit la timp. „Câinele a sărit şi a vrut să-l muşte pe copil. L-a prins de frunte şi apoi cineva a strigat la câine, care a fugit. Dacă nu interveneam l-ar fi muşcat mai rău”, spune unul dintre martorii la eveniment.

În mod normal, aceşti câini fără stăpân, aflaţi pe domeniul public, ar trebui ridicaţi de către angajaţii Gospodăririi Comunale Arad (GCA).

Contactat telefonic, directorul Tiberiu Ciul ne spune că sunt prea mulţi câini fără stăpân şi că nu îi pot lua pe toţi.

Întrebat despre un comunicat de presă, transmis în urmă cu doar câteva luni, în care Tiberiu Ciul se lăuda cu o acţiune de amploare de capturare a cânilor fără stăpân, acesta ne-a explicat că acţiunea a avut loc.

Rezultatele nu se văd, ceea ce confirmă şi incidentul petrecut ieri în zona Traian.

De altfel, în această parte a oraşului, de luni bune, mai mulţi câini fără stăpân fac legea.

Nu este singura zonă cu probleme din oraş, însă lipsa de implicare a administraţiei locale trebuie sancţionată într-un fel sau altul. Arădenii care locuiesc în zona Boul Roşu, dar şi în Alfa, calea 6 Vânători sau în Sânicolau Mic au semnalat, de-a lungul timpului aceste probleme.

Cu toate acestea, acţiunile autorităţilor par inutile, asta dacă chiar se desfăşoară.

sursa: ziardearad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.