Copil de 4 ani lovit de mașină lăsat să zacă în stradă zeci de minute, fără ca Poliția și oamenii care filmau să intervină VIDEO

1197

Conducerea Poliției Județene Vaslui a anunțat joi că a dispus o anchetă cu privire la intervenţia poliţiştilor în cazul unui copil în vârstă de 4 ani care a murit după ce a fost lovit de o maşină.

Verificările au loc după ce în spațiul public au apărut imagini cu băiețelul care a fost lăsat căzut în stradă în timp ce polițiștii ajunși acolo, dar și mai multe persoane se uitau, fotografiau și filmau, fără să intervină, iar ambulanța ar fi ajuns după aproximativ 40 de minute, scrie presa locală.

Accidentul a avut loc marți seară, în oraşul Murgeni, unde un copil de 4 ani a fost lovit de o autoutilitară în timp ce încerca sa traverseze strada. După ce în spaţiul public au apărut imagini în care se vede cum copilul lovit de mașină a rămas mai mult timp pe carosabil fără ca poliţiştii să intervină, Poliția Vaslui a anunțat că a declanșat o anchetă.

„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui a dispus efectuarea de verificări cu privire la intervenţia poliţiştilor în cazul acestui accident rutier, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Verificările sunt desfăşurate de ofiţeri din cadrul Compartimentului de Control Intern al instituţiei”, se precizează într-un comunicat al Poliției Vaslui, citat de Agerpres.
Publicația „Vremea Nouă” a scris că băiețelul a fost lăsat timp de peste 40 de minute să zacă pe asfalt, în timp ce mai mulți oameni s-au uitat la el fără să intervină, deși spitalul se află la o distanță de aproximativ 300 de metri de locul accidentului. Ei au făcut poze și au filmat întreaga scenă, în timp ce se declarau indignați că nu sosește ambulanța.
VIDEO, aici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.